Un cetățean sună la ușa unui vecin și-i spune că are nevoie de bani ca să caute o comoară ascunsă de străbunicul lui, în curtea casei bătrânești de la țară. E o propunere pe care nu prea ai ocazia s-o auzi. Nu pentru că lumea n-ar mai vrea să se îmbogățească peste noapte scoțând aur din pământ, ci pentru că nimeni nu mai vorbește în termeni de comori. E puțin ciudat să auzi personajele din Comoara discutând atât de serios despre căutarea unei comori îngropate. Mai ales că nici unul dintre protagoniști nu e un tip cu picior de lemn, petic negru în dreptul ochiului și papagal tropical pe umăr. Căutătorii de comori din filmul lui Corneliu Porumboiu sunt niște bucureșteni familiști care se luptă cu ratele și restanțele la întreținere. De aceea, e nefiresc să-i vezi luând în serios ipoteza unei comori îngropate. Mai ales că singurul indiciu pe care-l au e cea mai banală chestie pe care o poate spune un bătrân. Chiar înainte să moară, bunicul cetățeanului care vine cu propunerea își sfătuise nepotul preferat să aibă grijă de casă.
Pornind de la acest îndemn vag, Adrian (Adrian Purcărescu) și Costi (Toma Cuzin) tocmesc un tip cu un detector de metale și merg la țară, ca să găsească o comoară despre care nu știu nimic, nici măcar dacă există sau nu.
Corneliu Porumboiu, cel mai cerebral dintre regizorii Noului Val românesc, face un experiment neașteptat. Comoara arată ca un film realist, dar ascunde o fantezie copilărească în genul filmelor lui Wes Anderson. Pe afiș apare figura ușor fascinată a unui copil, iar imaginea cadrează perfect cu titlul, care evocă o poveste cu pirați. Copilul lui Costi e, într-adevăr, cel mai important personaj, dar nu din ipostaza de protagonist. El apare ca receptor al poveștii de pe ecran. Pare că cineva a vrut să transpună o întâmplare prozaică despre bănci și probleme financiare în limbajul copilăresc al poveștilor cu pirați.
La început, când Adrian apare cu propunerea de a căuta o comoară, Costi tocmai îi citea fiului său despre Robin Hood, adică despre un rege lacom și un haiduc care fura de la bogați ca să le dea săracilor. Povestea despre dreptate socială și probleme materiale nu e întreruptă, ci continuă pe alt plan. La fel de verosimil ca într-o relatare pentru copii, doi adulți de 35-40 de ani pun la cale un plan nebunesc de a căuta o comoară îngropată în curtea unei case din județul Teleorman.
Și tot ca într-o poveste pentru copii, copilul pare că știe permanent ce se întâmplă. Atunci când Costi face o pauză ca să vorbească la telefon cu familia, băiatul lui de șase ani îl întreabă despre comoară. Moment în care Costi rămâne perplex, deoarece se aștepta ca soția să-i spună copilului despre el că a plecat în delegație sau la pescuit, nu să caute o comoară.
Deși are aerul unui basm, Comoara e un film surprinzător de politic, cu o anvergură istorică neverosimilă. Sunt menționate, pe rând, revoluția pașoptiștilor, Războiul de Independență, al doilea război mondial și venirea la putere a comuniștilor. Personajele pun la îndoială justețea unor metode de îmbogățire (tipul cu detectorul de metale mărturisește moralist că el a muncit cinstit, n-a căutat comori, ca alții) și condamnă lozinci pe care le atribuie comuniștilor (”Noi muncim, nu gândim”). Pe fundalul acestor încercări de căpătuială, într-un studio TV se discută despre aurul de la Roșia Montană. Pe scurt, Comoara nu e doar un basm frumos și pe alocuri amuzant, ci și o excelentă explorare a capitalismului din perspectiva unui copil de șase ani.
Comoara, România, 2015. Regia: Corneliu Porumboiu. Cu: Adrian Purcărescu, Toma Cuzin.
