Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Acest Valerică

Zoom Acest Valerică

Are dreptate Valer Dorneanu cu acele cuvinte către presă: „Să mă pupe-n fund presa!“.

Valerică, bravo, respectele mele, practic mi-ai luat o ceață de pe ochi.

Fix așa ar trebui să ne adresăm de azi înainte, cum spune acest pârțâit ajuns printre pensionarii aleși ai neamului.

Ce să le mai explici celor de la Curte, ce? Să-i înjurăm, să ne înjure și ei, să-i scuipăm. Ar fi niște conferințe de presă extraordinare, cu Ciolacu, cu Rareș Bogdan, să-i zici de toate alea, de la sfinți la bunii prieteni de la Cluj.

Ce să mai tot parlamentăm. Nu există pierdere mai mare de vreme în societatea noastră decât „dialogul“. Nu doar că nu există, dar imitațiile sale sunt grețoase. În primul rând, ce să discuți cu niște inculți? Ce să discuți cu Ciucă despre impozit progresiv dacă el e zero cultură? Ce să discuți cu Ciolacu despre venit minim garantat dacă el a citit ultima oară când i-a scris Dragnea din pușcărie? Pe de altă parte, apelul la dialog este o strategie de-a trece timpul, o strategie prin care, iată, se fac 32 de ani de la Mineriadă și abia dacă percepem dimensiunea dezastrului.

Are dreptate Dorneanu, e vremea cuvintelor din inimă, înfipte direct în cealaltă inimă, prin oricare dintre orificii.

Să ne pupi în cur, Valerică, ești un mare om!



Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia