Adi Mutu, un etern aspirant la măreţie

Puteţi spune orice despre Mutu, dar nu puteţi nega că omul a fost o influenţă culturală. La fel cum Tudor Chirilă era hipster cu mult înainte de a înţelege lumea ce e ăla hipster, Mutu era cocalar cu mult înainte de a exista cocalarii. Pe vremurile cînd el a pus bazele cocălăriei, nu existau în ţară decît o mînă de mîrlani cu bani, care, sigur, investeau în maşini stridente şi case cu turnuleţe şi fier forjat, dar habar n-aveau cum să se cocălărească estetic mai departe de treningu’ dă firmă şi ceasul cu beculeţe.

M-aş hazarda şi aş presupune că Mutu a fost primul om din Univers care s-a stropit cu sos de şaormă pe un piept epilat, şi primul om care s-a scobit în nas cu manichiura lăcuită. Băiat simplu, din satul Călineşti, Adi a avut norocul de a se naşte cu talentul de a da mediocru cu piciorul în minge fix în perioada cînd fotbalul românesc a fost băgat în comă de cea mai proastă generaţie de fotbalişti din istorie. Şi la fel cum băiatul care ştie să numere e un geniu la şcoala ajutătoare, la fel şi Mutu, cu superputerea lui de a şuta 3 din 10 mingi pe poartă de la 11 metri a ajuns briliantul fotbalului românesc.

Recunosc, a prins şi o perioadă bună. Fix cînd el n-avea ce face cu sacoşele de bani pe care le cîştiga, toţi tîrtanii plouaţi de 16-30 de ani au plecat la cărat cărămizi în Spania şi au făcut bani cît n-a făcut neam de neamul lor de la maimuţă încoace. Ţanţoşi, aveau nevoie să arate că din dat cu cîrca în sacul de ciment cîştigă cît zece profesori de matematică în ţară şi, lipsiţi de imaginaţie, aveau nevoie de un model. Atunci a apărut el, Briliantul, cu tatuajele lui de neam prost, cu cioculeţul lui mic, de gîdilat spaţiul ăla dintre vagin şi anus, cu inelul cu piatră din ureche, fulăraşele de mătase şi căciulile ciudate.

Şi să nu uităm frezele. Prieten bun cu gelul de păr, Mutu venea o dată la două luni cu o freză nouă. Şi la două zile după aceea, toţi bişniţarii şi hoţii de biciclete din oraşele cu 20.000 de locuitori aveau părul exact ca el.

Dar povestea lui este una tristă. S-a crezut intangibil. La fel ca Icar, a vrut să zboare pînă la soare şi să-l tragă pe nas. Şi Chelsea îl execută silit pentru aroganţa de a mirosi cocaină în timpul contractului. 17 milioane de euro. 160 de kilograme de coca la preţul de România. Vă daţi seama? Pentru cîteva liniuţe, Mutu o să plătească greutatea lui ­Cris­tian Tabără în cocaină. Şi poate că o să dea faliment. Poate o să-l strige iar destinul de prăşitor de porumb în satul Călineşti, şi o să dispară din atenţia publică. Dar Adi Mutu va rămîne pururi în inima mea. Şi în aspectul oricărui vînzător de telefoane furate şi adibaşi din spatele magazinului Bucur Obor.