Greu de dat afară un bugetar. Uitați-vă la Doina Gradea. Bugetară cu bugetul ei, cu oamenii ei, cu procesele ei.
PNL a ținut-o pe Gradea un an în funcție. Nu a negociat nimic împotriva omului lui Dragnea, nu a mișcat un deget împotriva ei. A venit la putere coaliția, a mai ținut-o și coaliția aproape o jumătate de an. A trecut o lună de când raportul TVR a picat în comisiile de cultură din Parlament și Gradea încă-și revarsă competența și verticalitatea asupra instituției. Un om care mai e ținut pe acel scaun doar de gravitație, de actuala coaliție de guvernare și de incompetența Justiției.
Sunt negocieri interminabile în cadrul coaliției – în unele cazuri nu știu cum să încalce legea, în altele nu știu cum să se așeze ca neamul prost pe decență și s-o turtească definitiv. Știm, am văzut, întreaga țară e un exemplu al numirilor politice de incompetenți.
USR-PLUS are o propunere pentru Radio, un profesionist care a trecut pe la BBC. Ce glumă proastă, Mircea Gâdea tocmai cântă acompaniat de CNN.
Se prea poate ca TVR și Radioul să nu ajungă să aibă conducere. Ceea ce nu ar fi tocmai cel mai rău lucru care li s-ar putea întâmpla. E ca și cum ți-ai face griji că mortul pe care l-ai uitat în parcare în ploaie ar putea răci. E însă o datorie a acestei coaliții aproape nefuncționale să elibereze banul public de Șoșoaca pesedistă. Bineînțeles, poftind mai apoi Șoșoaca penelistă, dar e datoare cu această mică răzbunare. Tot ce-a mai rămas din veșnica manevră numită „Televiziune publică“.
Între timp, PNL a înaintat un nume pentru interimatul la TVR: Ramona Săseanu, o jurnalistă de la TVR Craiova care în 2015 a făcut un interviu cu o ghicitoare, interesată fiind de „consumul fantastic de energie“ din timpul descântecelor. Consumă mai mult ca Bitcoinul.
Cum spuneam, rătăcirea continuă. Avem însă datoria ca din când în când să scoatem vechiul miros de rahat pentru a lăsa loc unuia nou.
Iar dacă intervine și Justiția, cu atât mai bine, dar asta e opțional, fiind vorba de alte jocuri.
4.690 de vizualizări






