Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Am făcut plinul la benzinărie

Zoom Am făcut plinul la benzinărie

Nu-mi place să cumpăr mâncare din timp și să fac provizii pe mai multe zile, așa că mereu când se-ntâmplă să fie orașul mort și toate magazinele închise din cauza unei sărbători mi se pare că trebuie să trec ca de un mic haos postapocaliptic, o scurtă secetă ca aia din ’46, de după război. Brusc, îmi cobor foarte mult standardele cu privire la mâncare. O pâine expirată de două zile e încă bună, iar pastele uitate prin dulap de vreo juma’ de an devin ocazia unică de a mânca ceva cald.

Oricum, situația nu e chiar atât de proastă. Lumea uită mereu de benzinării, care-s deschise non-stop și unde găsești mereu ceva rezonabil de gustos, care să-ți umple stomacul. Sunt câteva care au senvișuri decente chiar și pentru standardele unei zile normale din an. Partea proastă e că-i trist să mănânci de la benzinărie, mai ales atunci când n-ai drum nicăieri și mergi la benzinăria din cartier doar pentru că-i singurul sălaș uman deschis pe o rază de x kilometri.

Doar că e acceptabil să mănânci la o benzinărie dacă situația e atât de caricatural de tristă încât pare amuzantă, în felul în care ironia întoarce pe dos sensul lucrurilor. Așa se face că, în seara zilei de 1 ianuarie, pe la vreo 10 și jumătate, m-am urcat în mașină și m-am dus, în cel mai dens întuneric, la benzinăria Mol de la ieșirea spre Autostrada Soarelui, în imensitatea pustie și moartă a unui Bărăgan încă nepregătit să intre în anul 2019. Mi-am luat de acolo un senviș pe cale să expire în câteva ore și l-am mâncat singur, în parcarea întunecată, în timp ce ascultam la radioul din mașină, pe Realitatea FM, o emisiune slugarnică cu Octavian Hoandră și hotelierul Mohammad Murad, în care laudele erau la fel de ridicole ca prima mea masă în oraș din anul 2019.

Citeşte mai multe despre:

1 comentariu

  1. #1

    Este o realitate, asta este problema oamenilor singuri.Sunt liberi din toate punctele de vedere, adica si sa crape de foame.Cand ai un suflet de om langa tine, in mod sigur ai si ceva de mancare pregatit.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Vulpea cu clopoțel

    19 februarie 2019

    Cu tirbușonul în mînă, am încercat zilele trecute să extrag tîlcul unei întîmplări hazlii povestite de un amic proaspăt întors dintr-o excursie prin secuime. Cazați la cabana unui pădurar care, […]

  • Cam pioană

    19 februarie 2019

    Laura Codruța Kövesi doarme acum somnul neliniștit al urmăriților penal, învelită cu pătura otrăvită a prezumției de nevinovăție. Judecata publică a început să parcurgă etapele torturii, de astă dată cu […]

  • Asistații de la SRI

    19 februarie 2019

    Ovidiu Marincea este un fost lucrător din presă, la Realitatea TV, apărut de nicăieri ca jurnalist și dispărând apoi la fel de repede în negura care e foarte probabil să-l […]

  • În așteptarea atletului lui Dumnezeu

    12 februarie 2019

    A fost nevoie ca un parcagiu italian să se metamorfozeze în medic, pe pajiștea cu fătuci mioritice producătoare de silicon, pentru a vorbi de seninătatea criminală cu care am acceptat […]

  • Adevăratul nume al Laurei Codruța Kövesi

    12 februarie 2019

    Pentru o țară de mărime medie, îndepărtată și înapoiată, binecuvîntată de un dumnezeu amnezic, irigată de rîuri fără pești, locuită de oameni fără obraz, poluată de vorbe, ocolită de autostrăzi, […]

romania100