În primăvara anului 1917, cînd armata română împreună cu regele și cu Guvernul se refugiase în Moldova, Take Ionescu era vicepremier în Guvernul Brătianu de coaliție liberal-conservatoare. Minte strălucită și voce convingătoare, Take Ionescu avea, în schimb, o slăbiciune la inimă. O iubea nebunește pe tînăra, cu nume predestinat, Adina Cordeanu. Brunetă cu ochi verzi și ten ca zăpada, Adina rupea gîturile bărbaților prin saloane unul după altul. Corpul ei șerpuitor întorcea capetele cu o viteză mortală, iar duelurile care se făceau în numele acestei femei măritate puneau la mare risc efectivele armatei.
Take fusese avocatul familiei Cordeanu și, între două procese cîștigate cu răsunet, o cunoscuse pe Adina. Așa cum pățiseră toți înaintea lui, simțise în piept arsura dragostei fulgerătoare. Un Cupidon cu rînjet nerușinat slobozea săgeți șezînd călare pe umerii femeii. Acești umeri, pe care Take visa necontenit să-și odihnească pulpele, erau marmoreeni și irezistibili, la fel cum irezistibile erau coapsele, sînii și buzele tinerei nimfe din Buzău. Chiar dacă era însurat și chiar dacă madam Cordeanu era mai tînără cu 33 de ani, Take a început să sufere de boala viitorului rege Carol al II-lea. Din dedesubturile burții sale clădite cu trudă și rafinament, bombată cu stridii și șampanie, i-au venit semnale de deșteptare erotică. Învîrtoșat și înnebunit de dorință la 60 de ani, Take a luat miracolul de coarne, a pus mîna pe destin, i-a tras Adinei jupoanele în sus și s-a cufundat în plăcerile uitate ale tinereții.
În 1917, cînd inima lui Take sfîrîia pe grătarul dragostei, Adina Cordeanu era, însă, refugiată la Odessa. Era și măritată, dar asta nu era pentru Take nici o garanție de fidelitate, căci ofițerimea rusă avea uniforme arătoase. Take avea nevoie de un plan ca să ajungă la Adina, dar războiul îl ținea departe de gemetele iubitei. Pînă cînd, într-o dimineață, după o noapte de nesomn și trudă amoroasă solitară, Take a avut o idee.
S-a înfățișat la Brătianu și i-a cerut concediu. Să meargă la Odessa ca să discute, chipurile, cu aliații ruși. L-a luat alături și pe Mihail Pherekyde, un crai de 75 de ani, ministru fără portofoliu, care ofta după o tînără păsărică blondă, cuibărită și ea la Odessa.
Brătianu le-a rîs în nas, dar Take era cel mai bun avocat al vremii și, după o oră de presiuni, premierul a cedat. Take și Mihail au pornit-o să-și vadă iubitele în timp ce țara icnea sub ocupație, armata tremura și răbda de foame, se lupta cu tifosul și păduchii, iar deplasările le făcea pe jos fiindcă trenurile erau rechiziționate de miniștri în scopuri personale.
Take Ionescu a înșfăcat clipa și a profitat de vacanța prenupțială ca să lase pe corpul Adinei amintiri de neșters, mai ales că existau șanse bune să fie șterse de tinerii ofițeri ruși. În anul următor a luat-o și de nevastă, dar pentru asta a fost nevoie de încă o călătorie, de astă dată la Paris și pe banii statului român.
O altă dovadă că liberalii au fost tot timpul niște ticăloși trădători și vânzători de țară, profitori care fură banii și sug sîngele poporului.