An după an și pahar după pahar, statul ne dă cu ARICE-n buzunar!

Pe lângă reprezentarea diplomatică rahitică binecunoscută, recent ne-am făcut de râs și la unul dintre cele mai importante târguri de vinuri, Wine Paris 2026. Din spusele celor implicați în industria vinului, mai bine nu ne prezentam acolo unde toate țările relevante în domeniu se duc primenite și arată lumii tot ce au mai bun. În absența vreunui ajutor din partea agenției de stat care ar trebui să se ocupe cu promovarea externă a producătorilor români, câteva crame de la noi au încropit un stand, pe cheltuiala lor, încercând să dreagă busuiocul și să nu-și piardă clienții. Nu ar fi prima oară când se întâmplă asta. Se pare că avem de o lungă tradiție de a ne autosabota pe la astfel de evenimente internaționale.

Ne-a explicat situația Cezar Ioan, de la vinul.ro: Deși ar trebui să însemne orice altceva – de pildă „faliment cu sinecură”, doar un exemplu! – ARICE înseamnă, pentru cei care-au descălecat mai târziu în jungla administrației românești și încă visează umed că statul ar putea să-și facă datoria față de contribuabili, Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior. Ar trebui să se ocupe, între altele, de finanțarea participărilor românești la expoziții și târguri internaționale pentru sectoare economice naționale cu șanse reale de export. „Ar trebui” e sintagma cheie aici, fiindcă în realitate ARICE se ocupă cu lins hârtii, gâdilat dosare cu șină și întârzierea finanțărilor. Fiindcă anul ăsta, și nu doar ăsta, ARICE a aprobat finanțarea cu câteva zile înainte de începerea evenimentului, standul românesc de la Paris a fost o rușine – și n-o spune ziaristul ostil care mai sălășluiește uneori în mine, ci un membru al industriei vinului de la noi din țară care a fost de față. O mai spun pe Facebook și câțiva „wine lovers” români care au căutat cu dinadinsul standul, dornici să-i revadă pe producători și să promoveze, la rândul lor, izbânda națională de la Paris. Unii conduceau într-acolo prieteni străini și potențiali parteneri de afaceri pentru cramele românești, dar s-au trezit într-un scenariu de „coada între picioare” când au găsit în loc de stand câteva măsuțe de prezentare stinghere, făcute din resturi rămase de la alte standuri, grupate într-o zonă marginală a târgului și fără indicatoare vizibile, cu lăzile cu pahare așezate pe jos. Tot stingheri și expozanții români, cu gecile pe ei, ca să nu înghețe când aerul rece de februarie intra pe ușile largi care dădeau în spatele evenimentului. Se deschideau ușile, se zgribuleau producătorii și zburau și banii cheltuiți aiurea. „Românii și-au bătut joc de noi”, a spus unul dintre organizatorii târgului. „Au contractat un spațiu mare și, în final, au venit cu un stand mic, doar cu o mână de producători și o prezentare penibilă, care strică atmosfera”. Și problema e veche, iar reprezentarea națională la târgurile de vin din ultimii ani, deși programată de fiecare dată cu zece-unsprezece luni înainte, a fost permanent marcată de „situații” în care: standul României a fost construit în ultimul moment (cu două–trei zile înainte de târg), din materiale rămase de la alte standuri; a fost mutat în zone marginale (balcon, colț de hală, lângă toalete etc) din cauza faptului că a fost confirmat în ultima clipă; nu a avut curent electric la timp; spațiul a fost contractat, dar România nu a mai participat deloc, din cauza problemelor de finanțare cu ARICE – rămânând datorii (de exemplu, aproximativ 30.000 euro către Vinexposium pentru un târg din Bordeaux, în jurul anului 2017). Din exact aceste motive, anul ăsta s-a pus problema ca organizatorii Wine Paris să interzică participarea românească pentru următorii zece ani – că s-or fi săturat și ei de bunga-bunga asta dâmbovițeană. E de menționat că cel mai important exportator de vinuri românești, care vinde singur în străinătate mai mult decât toate celelalte crame la un loc, s-a acrit demult de practicile ARICE. De vreo zece ani merge pe cont propriu la astfel de târguri – o informație care ar trebui să ne dea de gândit despre performanța guvernamentală semnată momentan de Daniel Constantin și Doru-Claudian Frunzuliță.

La fel de impresionat de prestația României la Paris, dar și la alte evenimente de prezentare internațională este și Marius Tudosiei, antreprenor și președinte al Asociației Lanțului Alimentar Scurt: Sunt șocat de acest nou capitol de incompetență, unul care vine pe o filiație superbă, aș zice! Este o demonstrație de forță și ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns. Rămâne, însă, un subiect de amuzament pentru celelalte țări și o nouă rană adâncă pe pielea producătorului român! Primul șoc de acest fel l-am resimțit în 2015, când am ieșit din standul României de la Expo Milano cu ochii în lacrimi. Nu știu dacă de nervi sau de o apăsătoare umilință. Apoi a venit Expo Dubai 2020 (ținut în 2021), unde am fost invitat să mă implic, via MAE. Am părăsit masa discuțiilor odată cu toți ceilalți pe care i-am implicat, când am realizat că planul era deja făcut, zarurile aruncate, licitațiile aranjate și noi eram „papagalii din colivie”, cei care am fi ajuns să girăm o glumă proastă. Așa a și fost: Dubai a fost o altă mizerie care a făcut România de râsul curcilor.

Recent, a avut loc în Germania un mare târg de horticultură. Moldova – excelent reprezentată; țările Mercosur – standuri impresionante; Polonia – peste tot, inclusiv cu demo-uri de gătit cu produsele pe care le-au promovat acolo. România? Nicăieri! Niciun stand.
Iar acum, Paris. Excelent exercițiu de incompetență al agențiilor de stat responsabile de organizare. Licitațiile sunt pornite cu întârziere, bugetele deblocate mult prea târziu. Cu toate că un astfel de eveniment este stabilit cu cel puțin un an înainte, nu e ca o întâlnire spontană cu prietenii.

De ce nu ne pregătim din timp? De ce nu organizăm asta mai bine? Eu am o teorie. Când majoritatea politicienilor români (iar pozițiile acestea care par „tehnice” sunt ocupate politic) stau cu sabia deasupra capului și cu sufletul ghem că le bate procuratura la ușă în orice moment, nu mai au cum să-și aloce timp să rezolve probleme pe care s-ar cuveni să le rezolve din pozițiile ocupate. Nu mai au disponibilitatea asta. Este nevoie să se elibereze din aceste funcții, să accepte că ele trebuie ocupate meritocratic, pentru că altminteri sfârșim în șanț cu toții. Mesajul și sfatul meu, mai ales după ce am lansat acum doi ani Asociația Lanțului Alimentar Scurt, este să nu mai contăm pe sprijinul statului în astfel de situații și, în general, în niciun fel de situație. Considerați-l o principală amenințare atâta vreme cât are o influență mare asupra piețelor, deține „cheia și lacătul” în același timp și are un istoric dovedit de abuzator. Din păcate, statul este pentru producător ceea ce este Federația Rusă pentru Ucraina.

Situațiile prezentate mai sus de Cezar Ioan și Marius Tudosiei pot fi regăsite în mai toate domeniile în care statul are datoria de a promova imaginea României în lume. Din nefericire, atât timp când la conducerea unor astfel de agenții se află sinecuriști notorii, mereu este loc de mai rău. Iar în materie de incompetență, pentru acești oameni doar cerul este limita.

M.T.