Am trecut cu bine, încă o dată, de sfîrșitul lumii. Chestia e că – surpriză! – n-am scăpat de sfîrșitul anului. 2012 a fost lung – bisect, c-o zi în plus. A fost dens – cu Europene de fotbal, cu Olimpiadă. Și a fost complicat – cum sînt anii sportivi românești.
Noi, cu fotbalul nostru, chiar ne foim printre probleme complicate. Avem un fel de echipă națională, în sfîrșit. Totuși, încă n-avem una hotărîtă, determinată să rupă gura lumii. La fel, avem două cluburi în primăvara Europa League. Din păcate, nu se mai știe cît campionat mai avem. Și, ca rareori, e greu să-l desemnăm pe cel mai bun fotbalist român al anului. Raț? Chiricheș? Rusescu? Ar fi de dat cu banul
Banul contează!
Mai contează și altceva. Mai contează: talentul, inteligența, concentrarea, determinarea și, desigur, munca. Astfel ne cucerirăm noi, românii, medaliile olimpice de la Londra. Cîte am luat, tot atîtea sînt. Puține-multe, ale noastre îs. Pînă-n 2016, viitorul an olimpic, n-are cine să ni le salte. E OK.
Ne vom ocupa în continuare de problemă, la ceasul deszăpezirii. „La noi, infrastructura umană suferă“ – a zis, inspirat, dl Octavian Bellu. Corect! Vom rămîne atenți la răspîntia șoselei și la anu’. La anu’ și la mulți ani!
Publicat în Caţavencii, nr. 51, 27 decembrie 2012
