Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

ANDREI CRĂCIUN:„Și după atîția ani, cheia inimii a rămas, pentru noi, cei copilăroși, tot o minge de fotbal“

Zoom ANDREI CRĂCIUN:„Și după atîția ani, cheia inimii a rămas, pentru noi, cei copilăroși, tot o minge de fotbal“

E preferatul meu dintre cronicarii de fotbal din noua generație. Ca și mentorul său, Radu Cosașu, cel de neuitat, Andrei Crăciun are o întreagă filosofie pe care își scrie textele fotbalistice. Iar prozatorul, poetul, dramaturgul și eseistul A.C., fermecător de talentat și de inteligent în scrisul său, m-a cucerit cu romanele biografice despre Cioran și Panait Istrati, încît era musai să stau de vorbă cu el despre fotbal și despre altele, tot de-ale vieții

Cristian Teodorescu: Ce șuete făceam cu Radu Cosașu despre fotbal! Mai dădeam cîte o raită și prin literatură. Cosașu, care se pricepea la fotbal, se entuziasma cu grație. L-ai auzit vreodată zicînd „o victorie istorică“, cum se poartă mai nou?

Andrei Crăciun: L-am auzit pe domnul Radu Cosașu spunînd multe lucruri – și îl mai aud și acum. Am făcut în ultimii ani un lung interviu înregistrat, pe care l-am păstrat deocamdată doar pentru mine, fiindcă un an de zile de la moartea sa nu am putut să îl ascult. Acum însă am reînceput să vizitez înregistrările noastre și sînt emoționante, cel puțin pentru mine sînt emoționante. Domnul Radu Cosașu își avea propriile paradoxuri, ca orice om inteligent. Era ludic și lucid, totodată. Nu l-am auzit spunînd „o victorie istorică“. Dar știu ce mi-ar fi zis după victoria istorică, iată, cu Ucraina: „Vezi, mă, băiete, cum e nația asta a noastră?! Cînd să îl ascultăm pe Seneca și să credem că nimic nu e de mirare vine golul lui Nicușor Stanciu și cădem pe gînduri. România rămîne entuziasmantă…“. După ce m-ar fi întrebat dacă am auzit un chiot de bucurie traversînd Bucureștiul, dinspre Titulescu, unde locuia, înspre Academiei, unde se întîmplă să mai locuiesc. Nu l-am auzit, deci, vorbind despre victorii istorice, dar nu se ferea de sintagma „a urla de fericire“. Fotbalul, dacă te uiți la el detașat, pare să scoată ce e mai rău în individul uman, fotbalul naște mulțimi care flutură steagul unui trib, tribul personal, și strigă cetățenii unii la alți măscări. Dar nu e doar așa. Fotbalul e emoție, fotbalul e copilărie. Numai cine n-a avut o copilărie nu mai are nici o tresărire privind jocul aparent stupid al unor bărbați în toată firea. Domnul Radu Cosașu, și în prelungirile vieții, după nouăzeci de ani, copilărea. A murit de aceea foarte tînăr. Sentimentul meu este că nu a plecat niciodată de pe Aleea Popa Nan. Nici eu n-am plecat de pe aleea copilăriei mele, Aleea Zorilor. Și, ca să fim fericiți, m-a mai învățat domnul Cosașu că nici nu trebuie să plecăm vreodată. Totodată, răspund întrebărilor dumneavoastră venind de la Salerno și îndreptîndu-mă către Germania, unde merg să scriu de la Campionatul European. E al cincilea European de la care scriu și am mai scris și de la un Mondial, și de la două ediții ale Jocurilor Olimpice. Cred că încep să devin ce mi-am dorit dintotdeauna: un cronicar. Modelele mele au fost și rămîn Cosașu, Cupen, Chirilă. Mai tîrziu i-am citit cu plăcere și pe cei care le-au urmat. Traian Ungureanu cred că scrie grozav despre eroi și jocuri populare. Victoria mea istorică e că, la peste treizeci de ani de cînd mi-am acceptat destinul, nu l-am trădat niciodată și caut încă să devin ce mi-am promis cînd aveam șapte-opt ani. Iar la Salerno am fost să-l văd pe Roberto Baggio, în ceva numit „Operazione Nostalgia“. Așadar, urmînd tot cerul copilăriei, singurul care pentru mine contează. Cum frumos spunea și autorul lui Peter Pan: nimic din ce se întîmplă după vîrsta de doisprezece ani nu contează cu adevărat.

C.T.: Din ce-ai văzut pînă acum, ce echipe ți-au plăcut?

A.C.: Eu sînt un admirator al Italiei, chiar și cînd Italia nu joacă nimic. Rezonez cu filmele italiene, cu cultura italiană, cu muzica italiană, cu gastronomia italiană, cu Renașterea și cu fotbalul italian. Mi se trage de la prima capodoperă pe care am văzut-o vreodată: golul lui Roberto Baggio în meciul cu Cehoslovacia de la Campionatul Mondial din Italia, în 1990. Nu aveam încă șapte ani și tocmai aflasem că frumusețea există. De atunci o caut neîncetat. Mie îmi place Italia, dar sînt subiectiv și nu mă reformez. De altfel, e posibil să stau mai mult prin Italia decît prin România. Cînd am bani. Cînd n-am bani – stau acasă. Domnul Cosașu era mult mai latino-american.

C.T.: Care dintre pomii lăudați te-au dezamăgit?

A.C.: Nu mai pot avea dezamăgiri în fotbal. Cum am intrat în a doua jumătate a vieții doar mă bucur că se mai întîmplă din cînd în cînd să fiu fericit privind ceva frumos. E adevărat, mi se întîmplă mult mai rar, căci fotbalul a deviat în mileniul al III-lea spre o probă de atletism și de forță. Fotbalul romantic și tehnic, fotbalul anilor 1990, fotbalul cu care am crescut, a dispărut definitiv. Nu trece o zi să nu-mi fie dor de generația de neuitat, de generația lui Hagi. Sînt melancolic, dar și România din ziua de azi, în fotbalul din ziua de azi, nu e chiar ușor de învins, ba dimpotrivă. După cum a arătat și în meciul cu Ucraina, și în cel cu Belgia.

C.T.: Văd că jurnaliștii care îl luau pe Edi Iordănescu în tărbacă au întors foaia și-l declară genial după meciul cu Ucraina. Ție cum ți se pare?

A.C.: Eu cred că Edi Iordănescu e un bun motivator, cum se spune acum. Cred că așază bine jucătorii în teren și uneori face schimbări inspirate, cum s-a întîmplat în meciul din Elveția, din preliminarii. Așadar, fără să fie cel mai bun antrenor din univers, nici măcar din universul românesc, nu e nici cel mai rău. Cred că e un antrenor care se potrivește acestei echipe, acestui grup, acestui vestiar. În fotbal și în viață nu cîștigă decît rareori cel mai bun. Cîștigă cel care – ca să ne întoarcem la un frumos clișeu – își dorește mai mult victoria.

C.T.: Cu VAR sau fără VAR? (Eu de pe margine sînt pentru.)

A.C.: Categoric, pentru. Nu am nimic de comentat aici. Chiar dacă uneori o greșeală de arbitraj poate să facă, la rîndul ei, istorie. Nu pot uita cum vara lui 1996 mi-a fost ruinată de acel arbitru, al cărui nume nici nu vreau să-l pomenesc, care a greșit la victoria Bulgariei cu România de la Europeanul din Anglia. Cînd i-a anulat un gol valabil lui Dorinel… O nemernicie! Și vorbesc despre vara primei iubiri, cînd uite că o greșeală de arbitraj avea puterea unei apocalipse. E ciudat, dar și după atîția ani, cheia inimii a rămas, pentru noi, cei copilăroși, tot o minge de fotbal.

C.T.: La victorie, politicianul român își bagă și el capul în poză sau pune cîte o declarație pe FB. O fi aducînd voturi chestia asta?

A.C.: Bunicul meu, tatăl tatălui meu, este de origine bulgară (la fel ca bunica mea, mama tatălui meu). Acest bunic a trecut binișor de nouăzeci de ani și, în satul unde locuiește, jumătate dintre oameni sînt români. Despre această jumătate l-am auzit comentînd deseori așa: „Români, ce să le faci?!“. El nefiind american, francez sau islandez. Ci cît se poate de bulgar. Această neîncredere în obiceiurile românilor am moștenit-o și eu. Din păcate, nu cred foarte mult în discernămîntul electoral al îndrăgitului nostru popor, pentru că, de cînd trăiesc eu în acest colț de lume, în alegeri a tot triumfat indestructibila alianță a hoților cu proștii. Această alianță este forța politică preferată de români. Sigur, mă pricep la politică, atît cît mă pricep și la fotbal, ca tot românul, chiar dacă, printre altele, am un doctorat în științe politice. Nefurat. Nu sînt omul sistemului, ba chiar dimpotrivă. Dar mai degrabă nu mă pricep nici la politică – și e foarte posibil să nu știu ce vorbesc. Totuși, fiind și parțial român, așadar știind în același timp totul despre tot, răspunsul meu e acesta: cred că politicienii români bagă capul în orice poză fiindcă la asta le folosește capul. În rest, n-am văzut să-l folosească prea des sau cu rost. Și mai cred că politicienii români fac niște gesturi mecanice, care nu mai interesează pe nimeni, nu mai impresionează pe nimeni, fac și ei mereu același lucru, cum se duc românii în week-end să stea în coadă la Comarnic și cum se uită, în fiecare decembrie, la Singur acasă pe PRO TV.
Și sînt, de fapt, votați din cu totul alte motive – în principal, imposibilitatea cronică a românilor de a construi alternative care să nu fie ecouri ale pădurii Băneasa. Uite, îmi pare rău că n-a fost Ciolacu la București după victoria cu Ucraina, avea o șansă să ajungă și el la Universitate. Păcat…

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Perinitza

    16 iulie 2024

    Îmi pun urechea la pămînt. Simt vina: aud cum se scumpește motorina. Un domn mi-așază, în genunchi, batista. Îmi vine să îl strig pe Burebista, că perinița el a inventat-o […]

  • Coaliția Nicu și Roboțel

    15 iulie 2024

    O nouă dihanie politică își ascute ghearele, gata să înșface România de beregată: tandemul Ciucă-Iohannis. Fioros prin ambiție, comic prin aerul de desen animat. Iohannis l-a luat pe Ciucă la […]

  • O, torna, torna, fratre

    9 iulie 2024

    O, torna, torna, fratre, întoarce-te din moarte, că maica o să-ți simtă-adierea de departe și-n frigul bănuielii o să-și sfîșie șalul, văzîndu-mă călare și-n locul tău doar calul. O, torna, […]

  • Pe culmile nerușinării

    8 iulie 2024

    Nici de data asta, la fel ca în multe alte dăți, nu vor fi dezbateri. N-au fost la prezidențialele trecute, n-au fost la europarlamentare, n-au fost la locale, la Primăria […]

  • În Bucovina nu mai cîntă cucu’

    2 iulie 2024

    Rusia-i moartă-n filmele rusești din care au zburat pe veci cocorii. În gara pentru doi nu mai găsești șine de zahăr candel, iluzorii. Că-n Marea de Azov două hamsii au […]

Editoriale
  • Perinitza

    16 iulie 2024

    Îmi pun urechea la pămînt. Simt vina: aud cum se scumpește motorina. Un domn mi-așază, în genunchi, batista. Îmi vine să îl strig pe Burebista, că perinița el a inventat-o […]

  • Coaliția Nicu și Roboțel

    15 iulie 2024

    O nouă dihanie politică își ascute ghearele, gata să înșface România de beregată: tandemul Ciucă-Iohannis. Fioros prin ambiție, comic prin aerul de desen animat. Iohannis l-a luat pe Ciucă la […]

  • O, torna, torna, fratre

    9 iulie 2024

    O, torna, torna, fratre, întoarce-te din moarte, că maica o să-ți simtă-adierea de departe și-n frigul bănuielii o să-și sfîșie șalul, văzîndu-mă călare și-n locul tău doar calul. O, torna, […]

  • Pe culmile nerușinării

    8 iulie 2024

    Nici de data asta, la fel ca în multe alte dăți, nu vor fi dezbateri. N-au fost la prezidențialele trecute, n-au fost la europarlamentare, n-au fost la locale, la Primăria […]

  • În Bucovina nu mai cîntă cucu’

    2 iulie 2024

    Rusia-i moartă-n filmele rusești din care au zburat pe veci cocorii. În gara pentru doi nu mai găsești șine de zahăr candel, iluzorii. Că-n Marea de Azov două hamsii au […]

  • Temutul trib al vînătorilor-culegători

    1 iulie 2024

    Echipa de hăitași organizată de Florian Coldea acționează în codru, în zona furtului de la stat. Vînează infractori bogați, mulți dintre ei îmbogățiți ca urmare a relațiilor cu SRI. Ani […]

bijuterii argint