Oricît s-au străduit mierlele, praful și scaieții să-l moleșească, pe Carol nu-l lăsau să doarmă sabia, pintenii și ciucurii de husar care i se arătau în somn noapte de noapte. Mîncărimea de cavalerist, pe care o simțea exact în acea parte pe care protocolul îl obliga să se așeze, îl făcea să viseze mereu bătălii și glorie militară. Planul lui secret era o Românie dotată cu tunuri Krupp și carabine Mauser, care să poată deveni, în urma unui război dus nemțește, o putere regională.
Ocazia i s-a ivit odată cu războaiele balcanice. În 1912, Bulgaria, Grecia, Serbia și Muntenegru, zgîndărite de Rusia, s-au pus cu tunurile pe sultan și au cucerit, ca prin minune, Tracia, Macedonia și Serbia veche. Practic, turcii pierdeau întreaga Rumelie și, cu excepția a trei cetăți prizărite, nu mai stătea nimic între artileria bulgară și palatul Topkapî.
Cînd a fost să se împartă teritoriile, bulgarii au cerut mai mult decît au vrut sîrbii și grecii să dea, și, cîteva luni mai tîrziu, în 1913, al doilea război balcanic își savura salvele de tun. Bulgarii au deschis fronturi în Grecia și în Serbia și, ca să facă față acestei încleștări frățești, au fost nevoiți să-și adune trupele din nord, care păzeau Bulgaria de români.
În chestiunea pretențiilor teritoriale românești în Balcani, Carol băgase de mult bățul prin gard la congrese de pace și prin saloanele Marilor Puteri. Se cam știa că românii au pus ochii pe nordul Bulgariei și că stăteau la pîndă cu arma la picior. Puterile Centrale și Antanta se luptau în secret pe farmecele României pentru războiul mondial ce sta să vină, așa că mai toată lumea era gata să închidă ochii la jaful teritorial pe care îl punea la cale mireasa.
Așa că, în iulie 1913, cînd le era bulgarilor mai greu, armata română a trecut granița în Cadrilater, avîndu-l în frunte pe regele Carol, care, înțolit ca un ofițer de dragoni, țopăia pe armăsarul desprins din visul care-i legăna bătrînețile.
Cu excepția acelor împușcături care au culcat la pămînt vacile din gospodării și oile de pe cîmp, în campania din Bulgaria nu s-au tras focuri de armă. Bulgarii s-au predat cu mare voioșie, mai ales că regele lor a acceptat repede pacea și cedarea Cadrilaterului, de frică să nu piardă Sofia.
Principalele lupte duse de români au fost cu rațele, gîștele și găinile bulgarilor. Aici se poate vorbi de adevărate masacre. Nimic n-a fost lăsat în viață, iar martorii acelui război spun că nu s-au luat niciodată prizonieri. Exportul de civilizație s-a văzut pe toată durata campaniei, iar după retragerea armatei române, singurele păsări care trăiau în Bulgaria erau vrăbiile.
Cu toate astea, armata română a avut și pierderi. Epidemia de holeră a doborît 11.000 de soldați, din care 1.600 nu s-au mai întors la coarnele plugului. Dar cu 9.400 de convalescenți și cu Cadrilaterul în raniță, se poate spune că regele României s-a întors acasă în cîștig.
142 de vizualizări
