Saul Osias a murit în 1984 de bătrînețe, fiindcă nici bombele sale rudimentare, nici pușcăria, nici agenții Siguranței, nici războiul și nici regimul comunist n-au reușit să-l omoare mai devreme. S-a strecurat printre aceste primejdii, create toate cu mîna lui, ca un schior al revoluției mondiale.
El a fost, de fapt, creierul tehnic al primei explozii cu victime, declanșată în 1920, la Senatul României. Născut în 1900, la București, Saul a îndrăgit de mic lăcătușeria și mecanismele cu arc și a dobîndit o mare pricepere în fabricarea jucăriilor mecanizate. Și-a petrecut anii de școală în atelierul tatălui său, unde construia, pentru copiii cartierului, animale de tablă care țopăiau, făceau tumbe și pocneau în mijlocul drumului.
Ideile socialiste, comuniste și apoi anarhiste, care circulau dinspre Zürich, Geneva, Berlin, Viena, Moscova și Paris către cartierele Grivița, Rahova și Uranus, au găsit în mintea tînărului Saul un loc de popas cum nu se poate mai potrivit. Saul era îndrăgostit de matematică și de știință, deci de progres, iar revoluția mondială, pe care o anunțau comuniștii și căreia anarhiștii se ofereau să-i netezească drumul cu dinamită, reprezenta pentru el unica opțiune intelectuală. În 1919 a intrat la Politehnică și s-a pus la punct cu toate principiile și schemele mașinilor infernale.
Cînd a aflat că Max Goldstein e chitit pe aruncat bogătași în aer i s-a pus la dispoziție. El e cel care a făcut rost de cele două obuze neexplodate din care s-a putut confecționa încărcătura bombei de la Senat. Tot el a ajustat la atelier țevile, pîrghia și firele de sîrmă care urmau să transmită impulsul declanșator, a cumpărat și adaptat ceasul deșteptător, precum și fitilul necesar. Despre bricheta care urma să dea foc fitilului s-a stabilit la anchetă că a fost de proveniență proprie, Saul fumînd, vorba aia, ca un turc.
Bomba de la Senat meșterită de Saul Osias și plantată de Max Goldstein în colaborare cu Leon Lichtblau a produs cea mai cunoscută explozie teroristă din istoria anarhismului românesc. A omorît, a schilodit și a produs pagube fără să aducă foloase politice. Octavian Goga, cel vizat, a ajuns în sală ceva mai tîrziu, tocmai la timp ca să înțeleagă prin ce era să treacă. Antisemitismul lui feroce, scos la rampă în guvernarea Goga din 1937-1938, și-a tras energia exact din acea întîrziere.
Saul a fost condamnat la pușcărie grea în 1922 și a executat zece ani la Doftana. A reluat activitățile explozive în mișcarea clandestină comunistă și, se pare, în sabotajele contra armatei germane în anii războiului cu URSS. În 1945 a fost reabilitat de comuniști și a lucrat ca funcționar mărunt într-o instituție de stat. Pînă la sfîrșitul vieții a meșterit mecanisme de ceas, în speranța că revoluția mondială va apela iar, în cele din urmă, la serviciile lui.
1 comentariu