Dac-ar fi să fac, luată de val, vreo prostie, ceva, în domeniul sportului, și să intru în vizorul Gazetei sporturilor, n-aș dori să fie pe urmele mele Mirela Neag, ci aș vrea să fiu investigată total, pînă-n pînzele albe, de Cătălin Tolontan, că, deh, om și femeie sîntem…
Nu știu de ce se face atîta tapaj pe sutele de hectare achiziționate de Ioana Băsescu la Nana. În țara noastră sînt trei modalități, corespunzînd celor trei provincii istorice, de a-ți asigura o bătrînețe liniștită: în Ardeal îți ridici o casă faină, ca Virgil Măgureau la Giurtelecul Hododului (sau invers), fiindcă nu e atîta pămînt transilvan cît ar vrea toți, inclusiv ungurii. În Țara Românească și Moldova – s-a dovedit în istorie – degeaba-ți ridicai o casă mai acătării, fiindcă năvăleau turcii, tătarii, cazacii și-i dădeau foc. De-aia multe case din sudul și estul țării sînt din chirpici, fiind la fel de ușor de construit pe cît sînt de demolat. Lumea de aici s-a orientat în consecință spre posesia de terenuri, pentru că pămîntul degeaba îl pîrjolești, el la primăvară e ca nou, plus că e cît vezi cu ochii și nu se mută. Case, președintele meu și-a dat – și lui, și fetelor – la oraș, așa că ce i-a mai rămas să ia? Pămînt, tată! Mai interesantă e situația în Moldova, care n-are nici un pămînt prea bun, nici – din motivele arătate mai sus – o tradiție a construcțiilor durabile. Totuși, cu ingeniozitatea lor nativă, moldovenii, dar mai ales moldovencele, au găsit soluția pentru a avea o bătrînețe liniștită: au intrat pe capete în showbiz sau pe centurile din jurul marilor orașe italiene, ceea ce, în fond, e același lucru.
(va urma)
dovezi, unde’s dovezile?