Criză teribelă, monşer! Este o situaţiune care poţi pentru ca să spui că de la pasopt şi pînă la plebicist actualmente încoace n-a mai fost.
Schimbat pumni-palme la TV, Europa stă cu ochii pe noi (da’ ce ne trebuie nouă Europa?), iar zurgălăii dinga-linga. Rapiţa, moft! Pac-pac, cu stenogramele la Răsboiul! Puşcaşii marini americani şi Lady Gaga ne-au vizitat cu (în)cîntare ţărişoara, patria lui Dracula, cu bampirii care sug sîngele poporului. Boborul!
N-am sărit de pe fix, să ştiţi. În balamucul general, cu parafrazele astea, n-am ieşit din specificul rubricii. Doar că ne-a inspirat ultimul derby Petrolul-Rapid (un 0-0 de toată frumuseţea). Pe noua şi cocheta arenă ploieşteană, suporterii petrolişti au desfăşurat un cearşaf cît juma’ de tribună: cu chipul lui Caragiale. Îl ştiţi, e mijlocaşul ăla versatil cu ochelari şi mustaţă. Născut în mahalaua ineptă, în Haimanale, s-a transferat, liber de contract, la Hertha Berlin, acolo unde a şi pus prematur ghetele-n cui. E drept, cam bea şi fuma enorm de monstruos. În 1912, cînd s-a retras din activitatea lumească, United A.C. Ploieşti cîştiga „Cupa anuală de football-asociaţie“, o competiţie unde mai prefigurau cu onor Colentina A.C., Olympia S.C. şi Bukarester F.K. Rămîne eternul căpitan al naţionalei României.
Or, prezenţa atît de vizibilă a lui Caragiale pe un stadion românesc ne pare a fi semnul unei fascinante şi eterne stări de spirit. O fi Mitică – preşedinte la Ligă. O fi Mache – ceva, mai ţinut cu mîna, pe la Steaua. O fi fost chiar nenea Iancu Marian – un fel de patron la Timişoara. Parol, să mă-ngropi? Peluza republicii din Ploieşti ne-a arătat încă o dată cine-i adevăratul patron al fotbalului şi neamului românesc. Bravos, naţiune, halal să-ţi fie!
