Aventuri în măruntaiele fiarei (VII): Al Crapone și prohibiția pe înțelesul tuturor

Sala de la Rezervație este plină ochi cu pescarii veniți la consultările Comitetului Pescăresc. Nu sunt federații și alte asociații conduse de cherhanagii, sunt oamenii așa cum au vrut să vină, cu toate că știu că printre ei sunt și „spioni” și chiar agitatori trimiși de președinții de federații pescărești.

– Nu e pește că nu se decolmatează, dom’ guvernator! îmi zice un pescar cu părul alb, bătând cu pumnul în masă.

– Și la noi e aceeași situație, îmi zice alt pescar, un tinerel din cealaltă parte a Deltei.

– Păi, stați să vedem cum stăm cu decolmatările în ultimii zece ani… Sunteți curioși să aflați? le zic eu.

Un murmur de aprobare și căciuli scoase de pe cap și trântite pe masă îmi zic că ar fi timpul să citesc lungul șir de decolmatări… Aproape că îmi pierd suflul citind pe repede înainte.

– Pe hârtie, pe hârtie, domnu’ guvernator… zice unul mai hâtru de la Crișan.

Colmatările grăbite și decolmatările și mai grăbite, care nu prea au lăsat urme, dar au înghițit bani cât pentru zece flote de greifere, sunt realitatea cea mai cruntă a Deltei. Mă simt că într-o buclă temporală, acum o săptămână au venit la Rezervație niște cercetători de la Galați, specializați în proiecte cu protecția sturionilor. Mi-au făcut cadou o broșură de la început de secol XX, scrisă de marele Grigore Antipa, părintele pisciculturii din Delta Dunării. Pe scurt: începutul de secol XX găsea Delta epuizată piscicol. Arendașii de atunci, similari cu concesionarii post-comuniști, aveau dreptul de a jefui resursa piscicolă, aveau cherhanalele, iar cherhanalele aveau încorporate și cârciuma unde pescarii își vărsau mai mult de jumătate din puținul câștigat pe pește. Și atunci, ca și acum, cherhanaua avea peste 80% din valoarea peștelui scos din Deltă, restul la pescari. Iarna, când peștele se împuțina, la cârciuma arendașului-cherhanagiu era același dever ca vara. Se bea pe caiet, pe datorie. Datorie plătită cum începea primăvara, până spre mijlocul verii, cu peștele predat. Atunci ca și astăzi, numai că era tehnologiei a schimbat cumva datele problemei, astăzi cherhanagiul fiind cel care împrumută pescarii pentru a-și cumpăra motoare și bărci. Legătura ombilicală dintre cherhanagiu și pescar îl face pe cel din urmă un dependent, un dator pe viață, ușor de manipulat. Dacă cherhanagiul mai este și președinte de federație pescărească, atunci dimensiunea iobăgiei pescarului modern este evidentă. Toate legile legate de piscicultură trec pe la președinții de federații pescărești, ANPA legiferând în primul rând așa cum o dictează interesele cherhanalei. Mărirea numărului de scule, micșorarea ochiului la plase, reducerea perioadelor de prohibiție, desființarea locurilor de refacere piscicolă și, în general, toate ciuntirile la legile care au ca scop protejarea resursei piscicole au fost daruri otrăvite ale cherhanagiilor pentru pescari. „Vedeți, bă, că am obținut ce ați vrut?” Așa cherhanagiul, cu tentacule înfipte bine în politică, își arată mușchii în fața pescarilor, care nu înțeleg că se îndreaptă cu pași repezi spre distrugerea potențialului piscicol al Deltei și spre propriul faliment. Așa au devenit apele publice ale Deltei Dunării o fermă piscicolă îmbrăcată în straie de Rezervație a Bioasferei. Așa au ajuns turiștii să mănânce „tradiționalul” borș pescăresc la Crișan, Mila 23 sau Sulina făcut cu crap și somn din Spania și Italia.

– Nu e pește că nu mai are unde să înoate! conchide un alt pescar supărat că își face cu greutate cota minimă anuală.

Acum o sută de ani, Grigore Antipa, cel care reforma piscicultura în Deltă, înființând Pescăriile Statului și înlăturând arendașii, avea o luptă de anduranță cu aceștia din urmă, băieți cu bani, susținuți de politicienii tulceni, fie ei liberali, fie conservatori, țărăniști ori cuziști. Acuzația principală de atunci, ca și astăzi, era că statul – ca administrator al Deltei – nu decolmatează canalele.  O ghiulea sigură trimisă în boașele statului, care nu are cum să țină ritmul cu procesul natural de colmatare a Deltei, bun prilej pentru prefectul de atunci al Tulcei de a arunca cu lături in Antipa.

Facem un salt înainte cu o sută de ani. 2018 – încet-încet, discuția cu pescarii s-a mutat pe propunerile lor la Legea prohibiției. Cel puțin zece propuneri de bun-simț pe care le voi susține la întâlnirea cu ANPA, ca propuneri comune Rezervație – pescari, în timp ce propunerile ARBDD au fost acceptate de pescari și susținute de aceștia în egală măsură. Așa am promis, așa am și făcut.

Întâlnirea informală cu ANPA, Constanța, octombrie: o luptă grea, în care pescarii veniți în sală au cântărit decisiv. ANPA a admis mai toate propunerile pentru Ordinul de Prohibiție, cu tot circul unui pescar adus de cel mai influent cherhanagiu al Deltei, cu plase de braconier aruncate teatral în fața auditoriului, pentru a plânge hamletian că Rezervația nu face nimic împotriva braconierilor și că nu îi reprezintă pe pescari. Am aflat la întoarcere, chiar de la șeful Poliției Deltei, că individul avea dosare penale tocmai pentru braconaj…

Ceea ce urmează este lungul și întortocheatul drum al actului de administrație prin măruntaiele fiarei care devorează de 30 de ani România. Odată adunate propunerile de către ANPA, am așteptat să fie publicate pe site-ul instituției. Două luni, ca să constat că mai toate propunerile Rezervației au fost scoase. Am făcut scandal, au revenit propunerile. Apoi încă o lună pe site pentru dezbatere publică… Nu știu ca vreodată instituția să fi acceptat ceva venit din această dezbatere publică în spațiul virtual. Apoi încă o lună și jumătate în dezbatere interministerială Mediu – Agricultură – Păduri și Ape. Încă vreo trei săptămâni pentru publicarea în Monitorul Oficial a Legii prohibiției pe anul în curs. Uite așa am ajuns pe la jumătatea lui martie, când reproducerea la știucă tocmai se termina. Și nu întâmplător, icrele de știucă fiind pe locul doi, după cele negre, ca valoare de piață. „Întâmplător”, în fiecare an știuca este pescuită plină de icre, până prin martie, chiar și până prin aprilie, când binevoiesc cei de la ANPA să instituie prohibiția. De ce începe toată frăsuiala asta cu Ordinul  din octombrie și nu din iulie, pentru a da prohibiția știucii de la 1 ianuarie, așa cum este biologic corect? Asta se întâmpla în 2018. În 2020, prohibiția se lovește de un impediment: criza politică face ca semnăturile interministeriale să fie mai greu de obținut decât clona unui Tyranosaurus Rex. Abia la jumătatea lui februarie, ANPA a trimis către ministere ordinul. Așa că, pentru a mai salva ceva din aparența acestui teritoriu românesc intrat în patrimoniul universal UNESCO, Rezervația Biosferei Delta Dunării emite o hârtie prin care Asociația Producătorilor de Pește din Deltă este „rugată” să transmită cherhanalelor să nu mai primească știucă, rugăminte ce foarte probabil va fi transmisă mai departe, știucile reproducătoare fiind de mult tăiate pe burtă. În privința cormoranilor și a pelicanilor, nu vă faceți griji. E Delta plină de piscine.