Îmi zicea cineva că la Crișan nu s-au mai schimbat filtrele la rețeaua de apă potabilă de multă vreme. Este un fenomen endemic în România, faci o investiție cu bani europeni, după care nu mai bagi un leu în întreținerea acelei investiții. Poate că nu sunt mulți cei care cunosc că, pe la începutul anilor 2000, tot cu bani primiți de la europeni, a fost construită în Mila 23 o instalație de filtrare a apei. Statul român urma să se ocupe de restul investiției, adică de rețeaua de apă publică, ce ar fi urmat să fie branșată la stația de filtrare. Au trecut rușinos de mulți ani până când acest lucru să se întâmple. Facem decolmatări cu bani europeni și, dincolo de faptul că nu prea se văd rezultate notabile, distrugem și mai tare ecosistemele acvatice pe care aceste decolmatări ar trebui să le refacă. Nu este vorba doar despre acces pe tot felul de canale, ci despre circulația și primenirea apei.
– Blestemul tău sunt banii europeni. 60 de milioane de euro… Îți dai seama câte hiene locale și de la București vor da târcoale acestei grămezi de bani? îmi spunea un sfătuitor informat, la câteva zile după numirea mea ca guvernator.
La un an distanță, trecusem prin toate fazele acestei gherile. În final, am reușit să trecem peste blocaje, am dus majoritatea proiectelor la liman. Sabotaje, sfaturi otrăvite, dezinformări, blocaje, amenințări. Totul difuz, indirect, insinuat. O bună parte din bani este destinată refacerii habitatelor din complexe lacustre, mai pe românește decolmatări. Sunt lucrări absolut necesare, dar este important cum vor fi făcute. Oare cei care vor veni după mine vor înțelege răul făcut în trecut cu astfel de lucrări executate în bătaie de joc, doar cu gândul la eficientizarea câștigului?
– Când veneau apele mari, primăvara, malurile canalului Stipoc erau în multe locuri aproape înecate, îmi explică un pescar din Mila 23. Pe acolo erau inundate japșele, pe acolo intra și pește le depunere. Vara, când scad apele, puietul revine în canal. Fără locuri de reproducere, aici și acolo, că așa au făcut peste tot cu decolmatările, ce pește să îmi mai intre în vintire și plase dacă noi îl pescuim și el nu mai are unde să se înmulțească?
Am mers să vedem canalul. Urmele decolmatarii nu se mai văd, în câțiva ani natura a acoperit cicatricele cu aparența de normalitate a vegetației spontane. Totuși este vizibil că tot materialul excavat a fost pus pe maluri, s-a format astfel un adevărat dig care a izolat japșele de canale. Efectele sunt evidente, nu este doar peștele care suferă, japșele se usucă și devin astfel noi zone îndiguite indirect. Dispar ecosisteme, habitate, cu totul. An de an, suprafața umedă a Deltei scade, scade și luciul de apă. Și probabil că cea mai ticăloasă lucrare pe bani europeni este uciderea cu bună știință a ghiolului Fortuna. În mod natural, acest superb ghiol, singurul situat sub nivelul mării, primea apă filtrată prin japșe și canale secundare, însă pe vremea regimului comunist a fost săpat canalul Cranjala, care aducea apă tulbure de Dunăre direct în ghiol. Umbla chiar o legendă locală în acea perioadă că acest canal a fost ideea unor specialiști olandezi, experți în desecări sub nivelul mării. Ceaușescu visa să transforme Fortuna într-un câmp agricol, iar colmatarea naturală, rapidă, era exact ce își doreau băieții de la Centrala Deltei Dunării, care se ocupau cu punerea pe uscat a tărâmurilor de ape dintre cele trei brațe ale Dunării.
– Închiderea canalului Cranjala este singura șansă să salvăm Fortuna, îi spun eu cu o doză mare de pesimism în glas directorului care supraveghea proiectele europene.
Tocmai ce fusesem pe ghiolul Fortuna și văzusem distrugerea. Dar cum să mai faci lucrarea de salvare a Fortunei pe bani europeni, când tocmai ce am distrus-o tot pe bani europeni?
– Deja vin reclamații de la pecarii care pescuiesc aici. Zic că în curând nu vor mai avea unde pescui… îmi zice directorul.
– Așa? Adică au cerut deschiderea canalului care decolmatează ghiolul, pentru a ajunge mai repede la pește, au votat, au sărbătorit și acum vor să decolmatăm ghiolul? Și cu plasele în apă, și cu sufletul în rai… Uite că nu merge…
După falimentul regimului comunist și înființarea Rezervației, un guvernator, pe care eu îl apreciez în mod deosebit, a închis canalele artificiale care duceau direct în interiorul Deltei apele tulburi ale Dunării. Printre aceste canale se numără și Cranjala. La o distanță de câțiva guvernatori succedați vremelnic, ghiolul Fortuna a fost declarat zonă de pescuit pentru pescarii din Tulcea. Cu toată nemulțumirea pescarilor din Mila 23, care pescuiau de generații în acest ghiol, împărțeala a fost făcută. Era vreme de fapte electorale și un alt guvernator a decis demararea proiectului cu fonduri europene pentru spargerea dopului și decolmatarea canalului Cranjala, pentru a avea adâncimi propice circulației de bărci. Lucrarea a avut succes electoral, pentru că sunt mai mulți votanți la Tulcea decât la Mila 23, însă, inevitabil, ghiolul Fortuna a început colmatarea rapidă. Dintr-un ghiol cristalin, Fortuna a devenit o apă oarbă, tulbure. În 2018, un sfert din acest ghiol era colmatat. În 2020, privit din satelit, este deja pe jumătate mlaștină. Din toată această combinație letală între interese mărunte locale și foame de bani din proiecte europene, unul dintre cele mai frumoase ghioluri ale Deltei Dunării este aproape ucis. Va fi readus la viață cândva, tot pe bani europeni. Acesta este ciclul banilor în natură.
– Am văzut un banner uriaș pe malul canalului Șontea, care zicea că acolo au fost făcute lucrări de decolmatare din fonduri europene în complexul Fortuna. Au săpat și în Șontea, până aici, la Moș Pituh?
– Domnu’ guvernator, dacă zice acolo… așa o fi, îmi răspunde zâmbind cu subînțeles băiatul de la Comisariat care conducea șalupa.
Vin pe Șontea mereu la pescuit. Am fost mereu în ultimii 40 de ani pe acolo. Șontea este unul dintre canalele cu cele mai mari adâncimi din zonă. De ce să-l decolmatezi? Nu am văzut niciun utilaj, niciodată. Poate că au decolmatat iarna, noaptea, dar unde sunt tonele de mal scoase din canal? Ar trebui să se vadă, cunosc perfect malurile, nu este nimic, chiar dacă au trecut ani de la lucrare. Poate au pus aiurea banner-ul, mi-am spus eu, și într-adevăr, nu peste mult timp, cineva l-a luat de acolo. Nu icrele negre sunt aurul Deltei, ci nămolul. La fel de negru, el aprinde imaginația oamenilor pentru simplul fapt că este din belșug, peste tot, trebuie doar să știi să îl culegi.
