Balta în care peștii umblă cu milioane în coadă

Liviu Mihaiu e născut în Constanța. A copilărit și adolescentit acolo. E obișnuit, așadar, cu pescuitul, cu peștele, cu apa. În ciuda rivalității tradiționale interdobrogene dintre constănțeni și tulceni, rivalitate întrecută, poate, doar de cea dintre tulceni și gălățeni, Mihaiu îndrăgește Delta. Delta, nu oamenii de acolo. Îi place pescuitul în Deltă, îi plac șprițurile ce însoțesc această activitate, îi place ceea ce place multor oameni care vin anual în Delta Dunării pentru a scăpa, o vreme, de stresul de acasă. Asta nu-l face nici pe departe un infractor.

Mai mult, Liviu Mihaiu

și-a transformat, în timp, pasiunea în activitate civică. Prima acțiune a sa care, ulterior, a dus la înființarea Asociației Salvați Dunărea și Delta, a fost un protest la adresa transformării canalului Bîstroe în canal navigabil pentru navele fluviale mari. Era acolo și politică, dar și ecologism. Cum spuneam, în timp, pasiunea asta pentru Deltă a devenit o preocupare serioasă. Apariția lui Dragoș Bucurenci în poveste, a priceperii sale în marketing oengistic, a dus la creșterea asociației, la atragerea de fonduri și la investiții masive în imagine. Nu a Deltei, neapărat, nu a proiectelor, ci mai ales în cea a oamenilor. Așa a devenit Liviu Mihaiu unul dintre cei mai promovați ecologiști ai României. Influența dată de revista la care lucra, cariera sa destul de îndelungată, i-au permis să atragă deseori în Deltă oameni politici puternici, pe care, într-un fel sau altul, i-a sensibilizat la unele dintre problemele zonei. Ca vector de imagine, Mihaiu a făcut, totuși, să se vorbească despre problemele Deltei. A și strâns fonduri consistente din diverse surse de finanțare, fonduri pe care nu le-a folosit mereu pentru altceva decât propria imagine, dar, ceva merite a avut. În ciuda faptului că în zonă circula butada “Salvați Dunărea și Delta de Salvați Dunărea și Delta!”. Au existat nenumărate conflicte cu afaceriști locali, cu braconieri și cu oameni care simțeau o amenințare în promovarea asta agresivă a ecologismului. Dar cine a zis că trebuie să fie ușor?

Dacă cineva a investit cu siguranță

în numirea lui Liviu Mihaiu ca guvernator al Rezervației Biosferei Delta Dunării, aceia sunt finanțatorii SDD, care au făcut posibilă promovarea sa ca om priceput la problemele zonei. Uneori şi până la 65% din bugetul asociației se ducea în campaniile de imagine. Iar Liviu Mihaiu își dorea din ce în ce mai mult să fie numit guvernator al Deltei. Poate cu bune intenții, poate că dorea cu adevărat să demonstreze că cei din societatea civilă pot oferi soluții într-adevăr viabile, nu dau doar din gură. Așa se face că, în 2008, având o bună relație personală cu Tăriceanu, Liviu Mihaiu l-a înlocuit în funcția de guvernator al RBDD pe Paul Cononov.

Funcția de guvernator al Deltei

este una în care, îndeobște, ajung oameni cu bune relații politice. Atâta vreme cât partidul tău este la guvernare, ai șanse să-ți numești preferatul în funcție. Iar numirea lui Mihaiu a fost oarecum surprinzătoare. Instantaneu, toată lumea a început să urle că e omul lui Vântu, că a fost pus acolo pentru a-i servi acestuia interesele. S-a vorbit chiar că, de fapt, Salvați Dunărea și Delta ar fi interesată de a pune mâna pe diverse suprafețe piscicole, pentru a se îmbogăți. Când Vântu, când SDD-ul puneau, prin Liviu Mihaiu, gheara pe Deltă. Multe echipe de investigatori au năvălit asupra Deltei, încercând să găsească dovezile. N-au găsit. Pentru că, de fapt, puterea guvernatorului e limitată. Liviu Mihaiu nu putea face prea multe lucruri. Și nici n-a făcut. Cele două  benzinării ale PSV Company nu sunt vreun mare business. Şi nici singurele benzinării plutitoare din Deltă nu sunt. Aprobarea pentru aceste benzinării, pe care Mihaiu doar a semnat-o, pentru care nu a presat în vreun fel, nu merita o investiție inițială în șpagă de un milion sau două milioane de euro.

Căci, iată, ajungem la știrea zilelor acestora:

denunțul conform căruia Vântu, prin intermediari, ar fi trimis spre Olteanu și Tăriceanu un milion de euro, pentru numirea lui Mihaiu. Intermediarul, aflat sub presiunea procurorilor, a găsit o cale de a-și mai ușura situația. Vântu, deja înfundat serios, nu mai are nimic de pierdut. Și, din spatele gratiilor, amenință cu dezvăluiri și mai bubuitoare.

Dar cea mai mare dezvăluire în acest caz ar fi că Vântu e un tâmpit. Doar un tâmpit ar da un milion de euro pentru a numi pe cineva într-o funcție ce urma, oricum, să fie vacantată și reocupată de altcineva după alegerile parlamentare de la finalul lui 2008. Bun, grandoman e Vântu, e de notorietate. A cumpărat, de-a lungul vieții sale, oameni și conștiințe, pe bani buni. I-a plăcut să-și agațe la buzunar intelectuali flămânzi, ziariști dornici de bunăstare, politicieni. Pontonul său din Delta Dunării a văzut multe. A și înregistrat ceea ce a văzut? Greu de spus. Pare mai mult o legendă urbană, asemeni casetelor de la Sexy Club, misterioaselor înregistrări lăsate de Victor Atanasie Stănculescu și altora de același gen.

Nu știm, în acest moment, care sunt dovezile procurorilor, altele decât un denunț al unui om strâns cu ușa. Dar modul în care Tăriceanu apare din ce în ce mai des în dosare-surpriză e bătător la ochi. Iar gherlele date de DNA în ultimii ani, sub conducerea neînfricatei LCK, sunt, de asemeni, notorii. Numărul mare de dosare întoarse de către instanțe și soluțiile defavorabile procurorilor cel puțin în unele cazuri răsunătoare au ajuns să-i pună pe gânduri pe mulți dintre apărătorii statului de drept. Asta, însă, nu reface carierele distruse și nu dislocă majorități parlamentare făcute pe colțuri de rechizitorii.