După atentatele de vineri noapte de la Paris, premierul fără guvern și fără viitor, Cătălin Predoiu, a reacționat imediat, anunțând că soluția cea mai bună este majorarea bugetelor pentru securitate. Noua Securitate, desigur, că aia veche trăiește bine-mersi din afacerile pe care le-a acaparat. Bun, nu doar în România, dar și în România. „Să mărim bugetele diplomației. Să mărim bugetele militare. Să mărim bugetele pentru intelligence. Să facem armata europeană și poliția europeană a frontierelor”, a rostit eternul candidat pe Facebook, împingând națiunile, inclusiv a noastră, să-și deschidă buzunarele în folosul spionilor, al contraspionilor și al militarilor. Nici măcar purtătorii de cuvânt ai serviciilor secrete românești sau cel al armatei nu s-au grăbit atât de tare, când la Paris încă se mai trăgea, să ceară bani. Dar nu toți sunt atât de loiali instituțiilor de forță precum un om care speră ca acestea să-l slujească, atunci când va ajunge premier, întorcându-i oarecum serviciile.
Numai că, aplicată la Franța,
teoria banilor care te feresc de teroriști nu stă în picioare. Franța cheltuiește nu mult, ci enorm pentru armată și servicii secrete. Enorm.
De exemplu, bugetul Franței pentru apărare este de 54,76 miliarde de euro (cel puțin atât a fost în anul 2012). Dacă scădem din acești bani cele 3,5 miliarde de euro destinate strict întreținerii arsenalului nuclear, tot ne mai rămân 51,26 miliarde de euro pentru cheltuieli militare convenționale. Acest buget plasează Franța pe poziția a șasea în lume la cheltuieli militare, după SUA, China, Rusia, Marea Britanie și Japonia. Dar Franța este și a șasea economie a lumii, deci își permite să aloce 2,3% din PIB pentru armată. Armată care, totuși, nici nu bântuie mările lumii precum cea americană și nici nu și-a trimis trupele terestre în chiar toate conflictele. Unde mai pui că multe din aceste miliarde se duc pe achiziția de armament. Din nefericire pentru ei, vorbim despre armament franțuzesc, nici prea performant în raport cu cel produs de alte țări, și în nici un caz ieftin. Avioanele produse de francezi se vând greu la export. Atât de greu, încât dacă armata franceză nu și-ar înnoi flota mai des decât e cazul, mii de angajați ai industriei de apărare ar rămâne pe drumuri. Armata franceză, dincolo de programele de pregătire, cheltuiește mult, dar nu pentru că ar fi nemaipomenit dotată, ci pentru că dezvoltă un soi de program de protecție socială, mai ales pentru complexul industrial-militar. De altfel, de dragul marilor producători de armament, Franța a fost mereu în situații delicate cu aliații săi. Rachetele Exocet vândute Argentinei care lupta cu Marea Britanie sau navele de război pe care era gata să le vândă Rusiei sunt doar două exemple.
Dar nu armata rezolvă problema teroriștilor,
veți spune, pe bună dreptate. Sau nu armata rezolva, pe vremuri, problema terorismului. Azi, când terorismul este forma modernă a războiului, armata unui stat care ține pasul ar trebui să se adapteze și să învețe și acest tip de luptă. Să zicem, însă, că armata Franței nu s-a adaptat. Că lasă toată grija pe umerii serviciilor de spionaj și contraspionaj, a serviciilor care se ocupă cu interceptarea comunicațiilor și așa mai departe. Poate aici trebuie investit și nu investește Franța.
Ei bine, nu e așa.
Franța investește în serviciile sale secrete un purcoi de bani. Și nici măcar nu are puține servicii. Vreo șapte, plus o comisie specială, toate cu atribuții sporite în combaterea terorismului, mai ales după masacrul de la Charlie Hebdo, din ianuarie anul acesta.
Cel mai important serviciu secret francez cu atribuții în combaterea terorismului este DGSI (Direcția Generală de Securitate Internă). DGSI a apărut în 2008, prin comasarea Direcției pentru Supravegherea Teritoriului cu Informațiile Generale. Denumirea DGSI datează din 2013. DGSI are 3.000 de angajați și are, pentru 2015, un buget de 200 de milioane de euro.
Al doilea serviciu francez ca importanță este DGSE (Direcția Generală de Securitate Externă). DGSE este serviciul de spionaj care, în ultimii ani, are drept scop culegerea de informații despre teroriștii care amenință Franța din exterior. DGSE are un buget anual de 750 de milioane de euro și 6.100 de angajați, în creștere.
SCRT (Serviciul Central de Informații Teritoriale) este al treilea serviciu francez. Numai în regiunea pariziană are peste 850 de agenți.
DRM (Direcția de Informații Militare) are un buget de 167 de milioane de euro și 1.620 de agenți.
DNRED (Direcția Națională de Informații și Anchete Vamale) are 717 angajați și un buget anual de 59 de milioane de euro.
CNCIS (Comisia Națională de Control al Interceptărilor de Securitate) se ocupă de verificarea interceptărilor telefonice și de date, astfel încât acestea să fie făcute în concordanță cu legile franceze. Este alcătuită din trei membri: doi parlamentari și un reprezentant al președintelui Franței. CNCIS a solicitat, în 2013 și 2014, încetarea interceptării fraților Kouachi, implicați în masacrul de la Charlie Hebdo, pentru că nu prea păreau teroriști.
TRACFIN este un serviciu aflat în subordinea Ministerului de Finanțe, ai cărui 100 de agenți trebuie să culeagă date despre circuitele financiare clandestine, spălarea banilor și finanțarea terorismului.
ANSSI (Agenția Națională pentru Securitatea Sistemelor Informatice) depinde direct de Președinția Franței, are un buget de 80 de milioane de euro și 350 de agenți.
Una peste alta,
Franța are în toate aceste servicii peste 15.000 de agenți, deja. Iar suma cheltuită de Franța, în special pentru combaterea terorismului, a ajuns să depășească două miliarde de euro anual.
Ei bine, ăștia sunt bani, iar 15.000 de agenți sunt o armată, care ar mai trebui să fie și bine pregătită. După cum se vede, nici miliardele și nici efectivele nu par a fi suficiente pentru a evita atentate precum cel de vineri noapte din Paris.
Iar dacă două miliarde de euro și peste 15.000 de agenți nu pot lupta cu succes cu ISIS, dacă 54,76 miliarde ale armatei și toți soldații, avioanele și portavioanele nu pot face nimic, nu înseamnă că soluția este creșterea acestor cheltuieli, deja exagerate. În definitiv, cu banii ăștia cumperi toți teroriștii cunoscuți din lume, îi pui să atace Statul Islamic și după aia să se detoneze. Oricum, pare o soluție mai rezonabilă decât să stai ca prostul cu curul pe o grămadă de bani și să lași mii de oameni să moară, zi de zi, în toată lumea.
„În definitiv, cu banii ăștia cumperi toți teroriștii cunoscuți din lume, îi pui să atace Statul Islamic și după aia să se detoneze.“
Corect dpdv logic, dar incorect dpdv economic. Cui mai vinzi arme, dacă nimeni nu se mai bate cu nimeni?… Cui mai vinzi medicamente, dacă toată lumea mănâncă sănătos şi trăieşte într-un mediu curat?…
Industria de armament şi industria farmaceutică au cea mai mare pondere în economia mondială.
Asta e situația generală, corect. Problema vine apoi: cine ce face și câți bani primește. Că am văzut zilele trecute, la o televiziune franceză, că la serviciul care se ocupă cu verificarea celor 20000 de persoane cu fișă S (adică suspecți de acțiuni teroriste, în rezumat) sunt 9 persoane. NOUĂ! Pentru toată Franța. De unde m am gândit eu că poate și la ei o fi plin de birocrați care plimbă dosare și se joacă Solitaire la birou… Și care n-au pus odată piciorul afară, la o acțiune de teren.
Corecție (vina telefonului) : n-au pus o dată piciorul la o acțiune de teren.
Grozav articol! Merci!
@geaba Corect! Toata povestea devine circulara. Da-mi mai multi bani sa combat terorismul, teroristii se radicalizeaza ca le stai pe cap si fac si mai mult terorism, dupa care se cer din nou mai multi bani pentru combaterea terorismului. Mai bagi si putin nationalism si poti s-o tii asa langa. Cine in Europa (in sens larg) va accepta sa dea bani islamistilor ca sa sada mumos, in loc sa-i dea propriilor cetateni „sa combata terorismul”. Cel mai bine ar fi sa nu ne mai incurcam cu ei. Din pacate avem un exemplu prost venit de la americani care au investit enorm in armata de parca ar fi Roma antica (daca Franta era hegemonul lumii vindea usor tehnica militara redundanta) si nu de azi de ieri iar un esalon important al societatii e dependent de banii veniti pe aceasta cale. Pentru noi europeenii (in sens strict) e o intoarcere in timp la zorii formarii natiunilor din secolul 19. Plictiseala…
PS: Americanii s-au luat dupa britanicii imperialisti, care s-au crezut urmasii Imperiului Roman, adica ii imita pe imitatori!