Am mers recent cu cel mai nepretențios taximetrist. La început părea un șofer oarecare, a vorbit la telefon și, la un moment dat, puteam jura că a zis ceva de o ciorbă pe care vrea s-o găsească încălzită când ajunge acasă. A terminat discuția abia aproape de sfârșitul cursei, atunci când a închis telefonul și s-a întors spre mine. ”Îmi cer scuze, sper că nu v-a deranjat”, mi-a zis, ceea ce mi s-a părut absurd, pentru că de mult discuțiile telefonice în taxi sunt un zgomot de fond banal, la fel ca zgomotul motorului sau al traficului din București. E mai ciudat dacă, dimpotrivă, nu le-auzi.
Ce-a fost special la cursa asta a fost că șoferul a ținut să-mi explice despre ce-a fost vorba. Îl sunase avocata ca să-l liniștească. Cică totul era OK, nu trebuia să-și facă griji. În urmă cu vreo zece ani, făcuse un credit la Royal Bank of Scotland. 4.000 de euro pe nu știu câți ani. După primii trei ani s-a interesat cât mai are de plătit. Mai rămăseseră vreo 7.000 de euro până la stingerea datoriei. Atunci s-a enervat și a jurat că nu mai plătește nici o rată, lucru de care s-a ținut. Recent, a început să primească somații de la firma de recuperări și s-a panicat. ”Acum m-am mai liniștit. Mi-a zis avocata că n-au ce să-mi facă, sunt acoperit.”
L-am privit puțin cu admirație. Care era secretul lui? N-a fost nevoie să-l întreb, pentru că mi-a zis imediat: ”Poate cel mult să-mi oprească din salariu sau să mă execute silit, dar asta e tot. La pușcărie n-are cum să mă bage. Mi-a zis avocata că nu s-a mai pomenit nicăieri în lume așa ceva, să te bage la bulău dacă n-ai dat toți banii înapoi”.
Deci ăsta era secretul. Dacă nu-ți pasă decât de pușcărie, poți să nu mai returnezi nici un împrumut pe care l-ai luat de la bancă, ești de neatins.