Articolul de față îl începem prin a-i adresa mulțumiri din inimă lui Grig Bute, colegul care mi-a băgat mortu-n casă când m-a rugat să scriu această rubrică. Pentru că de atunci încoace nu am week-end fără tărăboi conjugal, cu invective nemaiauzite și-n orice caz cu totul deplasate (”Te exciți când scrii de barurile unde mi-ai mâncat tinerețile și leafa, nu-i așa, nemernicule?”).
În primul rând că prin baruri nu poți ”mânca” tinerețile cuiva, cel mult poți să i le bei, odată cu ale tale; în al doilea rând, dacă am atârnat prin baruri pe leafa cuiva, în nici un caz n-a fost vorba de leafa actualei, ci de ale predecesoarelor. Care nu mă gratulau cu invective deplasate, cel puțin nu-n română, pentru simplul motiv că n-o vorbeau. De pildă, pe cea din textul de săptămâna asta o chema Agnieszka. Dacă tot e să am parte de capace în week-end, măcar să știu de ce!
Cobori din tren la gara centrală din Varșovia, faci dreapta pe strada aia din fața gării (nu știu cum îi zice) și mergi până dai de linia de tramvai. De-acolo e simplu ca vaca, mergi pe lângă linie ca să-ți mai dezmorțești picioarele după zăcutul în tren, și-ajungi la rondul mare, unde linia asta de tramvai se întâlnește cu cea de pe bulevardul Marszalkowska, iar acolo faci iar dreapta pe Marszalkowska și-ai ajuns în Ferment Pub, că doar d-aia ai citit pân-aici. A, da, să nu uit, când ieși din gară trebuie să apuci către est, că linia de tramvai are două sensuri, dar poți să-ntrebi pe oricine încotro e Vistula și te-ndrumă. N-ai decât să iei o mină de prost (mie asta-mi iese perfect) și să-ngaimi ”Do Wisla?”.
Ferment e exact ce trebuie, exact ce-și dorește un om normal: berile-s la litru, prețurile mici (adică nu de fițe), chelnerițele n-așteaptă bacșiș, de-aia e bine să comanzi de la-nceput două beri, că ele-s foarte prietenoase, săracele, dar se mișcă mai ceva ca ochiul mortului. Localul are doza potrivită de hărmălaie necesară, te simți la largul tău și poți să-i pui mâna pe genunchi fetei cu care-ai venit, fără să se holbeze la tine toți frustrații. Specialitate: felii de pâine unse cu fasole frecată cu usturoi și amestecată cu untură de gâscă. Nebunie!
