Nu, c-o să și plâng! Nu, c-o să cad la depresia a mare! Este impardonabil să mi se-ntâmple tocmai mie așa ceva, mie care nu l-am deranjat niciodată pe bunul Dumnezeu, nici cu vreo rugăciune, nici cu vreo lumânare… chiar cu nimic!
Citesc și eu, ca tot snobul, romanul ăsta nou al lui Ian McEwan, și peste ce dau, la pagina 259 (ediția cartonată)? Peste o scenă care se petrece în barul The Pillars of Hercules, în Soho! Rămân mut. Păi barul ăsta e aproape de Coach and Horses, de care vă povesteam acum câteva săptămâni! Iar mie, sărman dobitoc ce sunt, Coach and Horses mi s-a părut foarte mișto, iar Pillars of Hercules – foarte nașpa: mic, îngust și gol, fără clienți. N-am stat acolo decât vreo zece minute, cât m-am dres cu două beri, într-o dimineață sinistră de marți (era martie, gagică-mea la cumpărături, Soho pustiu și jegos, iar afară burnița), și pe urmă am plecat mai departe în bănănăială, căutând un loc cu ceva viață în el. Biet tâmpit provincial, mahalagiu de la periferia continentului!
Știți cine-și face veacul la The Pillars? McEwan personal! Și mai cine? Ian Hamilton! Și încă cine? Martin Amis! Iar mie, cotarlă ce-amușină pe la ușile literaturii, nu mi-a ”plăcut” cârciuma lor de suflet! Evident, barosanii nu se adună acolo marți la 11 dimineața, că doar nu-s nebuni, vin și ei ca oamenii, după o zi intensă la masa de scris (adică pe la 3, hai 3 jum’ate).
Cu regretul nesfârșit că n-am apucat să văd nici măcar vreun fir de păr din nasul unui clasic în viață, vă dau o listă a celor mai ’oațe baruri din Soho, că eu n-am de gând să mai calc pe-acolo: The Ship, The John Snow, Shaston Arms, The Black Lion, De Hems, The Dog and Duck, The French House. Mi-am stresat toți cunoscuții ca să fac lista asta – vă rog să nu mă dezamăgiți.
P.S. Se ajunge ușor la The Pillars: de la Coach and Horses mergeți înainte pe Greek Street până la colțul cu Manette Street, la dreapta. Acolo e.
