Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Baruri europene: Tirana International

Zoom Baruri europene: Tirana International

Mai zăbovim o tură pe-aici pe la porțile Orientului, ca s-avem de ce râde triști, plini de umor. ”Triști”, pentru că-n Albania ai senzația unui plonjon în trecut, și ”plini de umor” pentru că trecutul ăsta e prezentul altora mai amărâți. Hă, hă!

N-are rost să explic pe unde ajungi la hotelul ”Tirana International” (ce nume!), pentru că oricum de la aeroport iei un taxi. Totul e pe haiducie acolo, adică n-are nici un rost să negociezi cu taximetristul la plecare, că omul e setat să-ți dea țeapă; când trage mașina în fața hotelului, dinăuntru se precipită un băiat care-ți face semn să nu-i dai taximetristului nici un ban, că discută el problema. Urmează-i sfatul. Începe o negociere ce seamănă al naibii c-o ceartă răstită, după care șoferul cedează, ia banii pe care-i dă băiatul și demarează nervos. Afli de la băiat că taximetristul ți-ar fi luat de patru ori mai mulți bani decât i-a dat el, deci te vezi obligat să-i dai un bacșiș, că ți-a salvat monetarul de la prăduială.

Ai despachetat? E momentul să cobori în barul hotelului, unul dintre cele mai triste locuri de fițe pe care l-ai văzut vreodată. De fapt, cam peste tot în lume e o idee proastă să-ncerci să te distrezi în barul de la hotel: cu excepția orelor mici, când expații se întorc beți și se opresc la bar pentru un păhărel de încheiere, acolo nu e nimeni, niciodată. De fapt, nu, tot e cineva: barmanul, un amic de-al lui cu care stă de vorbă, plus vreo două târfe care trag de-o cafea. Du-te să bei ceva și vei avea cam 50 de secunde de liniște, după care toată fauna asta va veni pe capul tău, individual sau în grupuri, scremându-se să-ți vândă diverse produse și servicii.

Bunînțeles, dacă faci imprudența să admiți că ești din ”Rumania”, te-ai ars: cele trei personaje, cu barmanul patru (cum de era să-l uit?), se bat cu pumnu-n piept că ei sunt super-prieteni cu ”rumunii” și că prietenia istorică albanezo-română e bătută-n cuie, fără discuție. Le zici da, fără discuție, așa că discuția s-a terminat, să te lase în pace să-ți bei berea. Pleacă supărați, iar a doua bere poți fi sigur că va fi caldă, fiindcă barmanului tocmai i s-a terminat aia de la frigider. Apropo: berea locală (”Birra Tirana”, câtă imaginație!), de scumpă n-ar fi scumpă, dar de proastă e proastă cât cuprinde.



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia