Bătălia româno-bulgară de la Turtucaia e apreciată de strategi ca un model aspirațional pentru meciul România-Albania. Cu un palmares superior, avantajată de istorie și de moral, armata noastră avea prima șansă. E drept că bulgarii au avut antrenori nemți, ba chiar atacanți și echipament nemțesc, dar și noi aveam, așa cum avem și acum, un neamț în fruntea statului.
Turtucaia era un avanpost românesc peste Dunăre, în teritoriul smuls bulgarilor prin războiul pașnic și mișelesc de la 1913. După intrarea noastră în război de partea Antantei, generalii români se așteptau ca Puterile Centrale să ne atace din sud. Așa a apărut ideea unui cap de pod la Turtucaia, căruia însă îi lipseau și podul, și capul.
Din punct de vedere militar, bulgarii se aflau pe val. Chiar dacă ne lăsaseră Cadrilaterul fără luptă în urmă cu trei ani, făcuseră asta fiindcă armata lor lupta în sudul țării, simultan, cu grecii și cu sîrbii. Bulgarii cîștigaseră primul război balcanic la scor pentru că, vreme de două decenii, eliminaseră castraveciorii din pregătirea militară și-i înlocuiseră cu tunuri Krupp. Aliați cu nemții și cu turcii, bulgarii acumulaseră disciplină, instrucție și tactici, experiență de luptă și armament. La Turtucaia s-au prezentat cu 30 de batalioane împănate cu know-how german și cu spirit de revanșă.
Trupele române erau formate din rezerviști mobilizați pe fugă și încredințați că războiul se va purta departe, în trecătorile Munților Apuseni. Originea lor țărănească umplea coclaurii de oftatul gospodăresc după corvezile de toamnă. Ofițerii și subofițerii purtau civilia la centură și se împleticeau în ordine și regulamente ca scrumbia în năvod. Atmosfera de tihnă balcanică bîntuia întreaga tabără de la Turtucaia, iar țăranii se simțeau în largul lor atunci cînd duceau la adăpat caii și boii deshămați de la tunuri, aceleași tunuri de la Călugăreni, Mirăslău și Stănilești. Pe lîngă cele 30 de batalioane ațipite în tranșee, efortul nostru de război urma să fie sprijinit de flota contraamiralului Negrescu, alcătuită din 12 ambarcațiuni blindate. Flotă care, anticipînd destinul altei flote, avea să dispară în condiții neelucidate de procurori.
Între 1 și 6 septembrie 1916, inutila și dezastruoasa luptă cu bulgarii a dus la pierderea Dobrogei și la oprirea ofensivei din Apuseni. Comandanții români de la Turtucaia au apucat, înainte de a fugi peste Dunăre, să inspire trupei deruta necesară unei catastrofe militare. Generalul Constantin Teodorescu, șeful de operațiuni, și-a abandonat armata în mîinile inamicului, care s-a hotărît greu, abia spre seara zilei de 6 septembrie, să ia prizonieri.
La Turtucaia, 34.000 de ostași români au fost uciși, răniți sau capturați din lașitatea și prostia comandanților. Acum puteau înțelege și Puterile Centrale de ce se temuseră atît de noi.
