În vara lui 1978, o milfă columbiană fuge din Medellin la Miami cu cei trei băieți ai săi și un kil de praf alb în bagajul mezinului de 11 ani. Nu-i făină pentru clătite, e singurul fel în care știe să facă bani: vînzare de droguri. În disperata tentativă de a deveni furnizorul înfloritoarei afaceri cu consumatori din medii sociale foarte diverse, după ce umple cu prețioasa marfă sutienele curvelor turiste care i-au fost colege, îi enervează pe dealer-ii locali și i se interzice orice contact cu piața, rămîne deținătoarea unei serviete cu zece kile de cocaină în valoare de un sfert de milion de dolari, preț de angro, din care poate să-și facă cozonaci. Concluzie logică: are nevoie de o rețea de distribuție. Dar lupta pentru teritoriile cu clienți e necruțătoare și fiecare competitor trebuie să fie pregătit să sacrifice pe cineva apropiat, pînă la jertfa supremă, viața sa, în războiul interlop al cocainei, un meci mortal în care, multă vreme, secția Narcotice a Poliției din Miami este doar observatorul de joc care marchează scorul.
Cum a ajuns o casnică din Medellin să devină oribila Griselda Blanco, Văduva Neagră, Nașa, Regina drogurilor din Miami, femeia despre care Pablo Escobar spunea că e singurul om de care i-a fost frică? Simplu, creînd o rețea mafiotă în care fiecare membru subordonat e cointeresat substanțial, fiind plătit mult mai mult decît un criminal oarecare, și tratat ca un membru al familiei. Afaceristă ambițioasă, hotărîtă să calce pe cadavre, Griselda a avut puterea pe care o dau relațiile de loialitate și obediență pînă la moarte cu asociații, felul în care-și manipula armata de fani și cum reacționa la succes sau eșec. Recompense mari sau pedepse crude, execuții la un alt nivel de brutalitate, singurele chestii care impun respect în lumea gangsterilor, în unica limbă pe care o înțelege infractorul, violența. Dar n-o să vedem mai nimic din toate astea în Griselda.
Există o fascinație în media pentru șefii cartelurilor drogurilor din America Latină. Escobar, „El Chapo“ Guzman, Miguel Ángel Félix Gallardo, columbieni sau mexicani, Netflix i-a cam luat la rînd pe toți traficanții notorii, dedicîndu-le cîte un serial. Realizat de aceiași producători, Griselda încearcă să fie un fel de Narcos la feminin, dar eșuează într-un basm frumos și cam atît. Producția, nimic de obiectat, e reușită, decorurile, costumele, coloana sonoră fiind la nivelul calitativ cunoscut. Unde greșește flagrant este portretizarea protagonistei, un personaj neconvingător, construit din contraste prea mari între momente și acțiuni: o jeffa cînd foarte soft, șovăielnică și vulnerabilă, cînd sălbatică, aproape paranoică. Mai mult decît atît, eroare capitală, scenariul mincinos o glorifică, tratînd-o cu înțelegere și găsindu-i justificări pentru deciziile criminale, prezentînd-o, în stil feminist, ca pe-o victimă a sorții și a sistemului patriarhal, nu ca pe ucigașa cu sînge rece care-a fost. O arată inteligentă, puternică și charismatică, mama super-iubitoare care, chipurile, nu și-ar pune copiii în pericol, deși fix asta face, o capră cu trei iezi grijulie într-un mod patetic, extra-emoțional, nu femeia-zmeu distructivă și necruțătoare, asasina de nevinovați, bătrîni, femei, copii, fără nici o ezitare la ororile comise, care de mică a fost soi rău, cum spun bătrînii.
La cît au vopsit-o în culori luminoase, simpatic umane, bine măcar că n-au inventat și un happy-end poveștii Griseldei. Morala rămîne aceeași: puterea absolută ia mințile, oricine-ai fi. Odată ajuns în vîrf, toate drumurile duc în jos.
Griselda, 2024, pseudo-biografia exagerat de romanțată a unei faimoase traficante, creat de Eric Newman, Doug Miro, Ingrid Escajeda și Carlo Bernard, șase episoade de 52-60 de minute, difuzat de Netflix.
Griselda Blanco a facut prima crima cand avea 11 ani, a rapit un alt copil, dintr-o familie mai bogata, pentru recompensa, dar a terminat prin a-l impusca. A continuat ca hoata de buzunare si traficanta de droguri, s-a maritat devreme si a avut trei copii pana sa implineasca 21 de ani. Si-a omorat toti cei trei soti, pe primul l-a impuscat chiar ea in cap, pe ceilalti doi a ordonat sa fie asasinati. O mare parte din tinerete si-a petrecut-o in puscarie, iar copii au fost crescuti de bunici.
In film arata destul de sexy, in realitate era, ca mai toate femeile din America Centrala si de Sud, mica, bondoaca, iar in ultimii ani falcoasa si carnoasa, in nici un caz sexy sau eleganta.
A devenit o moda in lumea filmului sa prezinte criminali notorii ca pe Robin Hood moderni, care-si pun probleme existentiale si provoaca viata pentru trairi superioare. In realitate nu snt decat cancerul unei societati in descompunere.
Bine punctat.
Corect!