Cînd i-am propus lui Bogdan Suceavă acest interviu existau multe speranțe că noul președinte american va fi Kamala Harris. Cum de s-a ajuns, la alegerile din State, ca „de la umăr la umăr“, cum ziceau sondajele, Kamala Harris să piardă catastrofal? Ce a făcut Trump ca să cîștige, iar Kamala ca să piardă? Cred că prietenul meu matematician a găsit cele mai convingătoare explicații.
Cristian Teodorescu: Erau de așteptat rezultatele astea ale alegerilor din State? Pentru cine e o surpriză ce s-a întîmplat?
Bogdan Suceavă: Sondajele de opinie ce au precedat alegerile anticipau un scor strîns, dar surpriză e claritatea cu care rezultatul s-a limpezit încă de marți seară. Mă așteptam ca balanța să fie la cîteva voturi distanță, iar numărarea să dureze cîteva zile. Nici gînd, s-a terminat repede. Nu e nici o îndoială despre asta, după cum nu e nici o îndoială despre corectitudinea și acuratețea procesului electoral din Statele Unite. Corect a fost și-n 2016, și-n 2020, și acum. Dar hai să discutăm puțin magnitudinea surprizei. Să luăm de exemplu sondajul realizat de Selzer & Co. pentru The Des Moines Register, compania care a anunțat că doamna Harris avea un avans de trei procente în Iowa față de Donald Trump, 47% la 44%. Selzer era considerată înainte de acest moment drept „cel mai bun sondaj din politică“ de către FiveThirtyEight. În cele din urmă, sondajul din Iowa s-a dovedit a fi greșit cu 16 procente, comparând cu rezultatele alegerilor de marți. Donald Trump a câștigat Iowa cu 55,9% față de Kamala Harris cu 42,7%, așadar o diferență de 13,2%. Deci e surpriză sau nu? Conform exit-poll-ului dat publicității de CNN, 80% din electorat optase deja înainte de septembrie cum va vota, doar 7% s-au hotărît în septembrie, 6% în octombrie și 6% în ultimele zile dinainte de alegeri. Un sondaj bine realizat ar fi trebuit să surprindă mai bine situația, nu e posibil să fi existat schimbări de părere așa de ample în momentul realizării sondajului.
C.T.: Ce s-a întîmplat în statele care au înclinat balanța și de ce?
B.S.: Probabil bătălia a fost pierdută de democrați în „zidul albastru“, și anume în statele Pennsylvania, Michigan și Wisconsin, acolo unde Joe Biden a reușit să cîștige acum patru ani și unde scorurile au fost acum cu totul altele. Să observăm că există o diferență de milioane între voturile atrase de Joe Biden acum patru ani și voturile primite de Kamala Harris toamna aceasta, ceea ce înseamnă că unii simpatizanți democrați pur și simplu nu au votat. Probabil au fost comunități întregi care s-au abținut de la vot, și asta a costat în unele state-cheie. În Pennsylvania, Michigan și Wisconsin, doamna Harris a fost văzută drept continuatoarea de drept a președintelui Biden și rezultatele la vot au reflectat aceste percepții.
C.T.: Totuși, cum de a ajuns America să se polarizeze și democrații să stea acasă?
B.S.: Să analizăm temele care au devenit centrale în discuția la nivel național în perioada ce a precedat alegerile. Studiind datele din exit-poll-uri din seara alegerilor, ne reține atenția întrebarea „Care a fost cea mai importantă chestiune în aceste alegeri?“. Alegătorii au răspuns așa: democrația – 35%, economia – 31%, dreptul de a recurge la avort – 14%, imigrația – 11%, în timp ce politica externă a contat esențial doar pentru 4% din alegători. Combinația acestor chestiuni are mult de-a face cu această polarizare.
C.T.: Democrații mi s-au părut năuciți de rezultate. Iar tăcerea Kamalei Harris spune și ea ceva, nu?
B.S.: Ca să cîștigi alegeri prezidențiale într-un proces de o asemenea magnitudine trebuie să identifici temele care preocupă electoratul și să dai răspunsurile așteptate de majoritate, și aici intuiția lui Donald Trump nu poate fi negată, a identificat abordarea cîștigătoare. Mai mult încă, Donald Trump a reușit să impună temele dominante ale campaniei electorale. A pus în discuție temele-cheie care au decis alegerile. Polarizarea unei mari părți a societății nu a precedat această dezbatere, ci a fost amplificată de ea. Recent am citit cu maxim interes cartea lui Bob Woodward intitulată War (Război), publicată de Simon & Schuster pe 15 octombrie a.c. În acest volum, Bob Woodward reușește să reconstituie multe dintre episoadele-cheie ale administrației Biden, dialogurile din spatele ușilor închise, momentele luării unor decizii. Joe Biden a moștenit tensiuni greu de rezolvat, plus complicațiile legate de pandemie. Citind acest volum nu se poate să nu admiri munca lui Anthony Blinken, care mi se pare a fi un diplomat de mare clasă, înzestrat cu viziune, inteligență și un simț practic ieșit din comun. Dar prestația unui superstar al diplomației nu poate rezolva problemele de acasă, și chiar dacă administrația americană s-ar fi descurcat excepțional la nivel global, iată că politica externă a contat minimal în ecuația alegerilor. Au contat mai mult economia, inflația galopantă din ultimii ani, consecințele evoluțiilor din perioada post-pandemică și, mai cu seamă, percepția asupra trecerilor ilegale ale frontierei. Paradoxul acestor alegeri rezidă în faptul că, deși Donald Trump a promis coborîrea impozitării pentru cei mai bogați, tocmai clasele populare l-au votat masiv, un cocktail de revanșă și speranță. Atunci cînd Donald Trump nu a dorit să mai dezbată cu doamna Harris, a lăsat-o să discute singură teme care nu au făcut diferența la alegeri. Campania Kamalei Harris nu a scos în evidență în mod esențial reușitele administrației Biden în plan economic. Avea argumente de calitate, dar nu le-a folosit, a discutat teme care au contat mai puțin.
C.T.: Ce urmări va avea victoria lui Donald Trump pentru războiul din Ucraina? Dar în Orientul Apropiat?
B.S.: Nu cred că sînt îndoieli în ceea ce privește susținerea pe care a doua administrație Trump o va acorda politicilor pe care statul Israel le va adopta în perioada următoare. În ceea ce privește Ucraina, însă, sînt mai multe necunoscute. Mă întreb dacă nu cumva situația strategică din Ucraina nu va fi considerată de către administrația Trump un bun prilej de negociere cu Rusia. Faptul acesta a fost sesizat imediat de președintele Zelenski, care, într-o declarație de pe 7 noiembrie a.c., a spus că nu se pune problema unor concesii teritoriale făcute Rusiei. Tocmai că este posibil să vedem concesii teritoriale făcute Rusiei. E plauzibil să vedem întreaga arhitectură a apărării în Europa reconfigurîndu-se. Cred că situația din Ucraina e cea mai mare necunoscută a anului 2025. Și nu doar atît. Mă întreb ce se va întîmpla și cu alte puncte de tensiune pe harta globală, așa cum e situația dintre China și Taiwan.
C.T.: Noi de ce ar fi cazul să ne pregătim după aceste alegeri?
B.S.: Multe se vor schimba și-n zona geografică a României, așa cum ar fi, de pildă, rolul pe care Viktor Orbán îl va juca pe plan internațional în viitorii ani. În ceea ce privește România, că tot vin alegerile, cred că ar fi bine dacă am învăța să nu (ne) mai mințim. Ar fi bine să avem mereu în funcția potrivită omul potrivit, indiferent ce președinte alegem, indiferent ce culoare politică va avea viitorul guvern. În momentul de față, viața publică din România adăpostește o serie de situații care nu ajută deloc cauza: de la parlamentari inculți la miniștri incompetenți, de la primari care nu cunosc legislația care-i privește direct la diverși reprezentanți diplomatici care nu-și au locul printre cei ce ar trebui să reprezinte România. Cum de s-a ajuns aici? Ce forțe politice i-au trimis la asemenea munci grele? De ce sînt ei puși să facă lucruri pentru care nu au nici cădere, nici chemare? Firește, toate acestea sînt doar excepții, nu e asta regula, nu-i așa?
C.T.: Parcă sînt tot mai numeroase excepțiile astea Și cu tot cu ele, ce-ar fi de făcut?
B.S.: Ideal ar fi ca interesele României să fie reprezentate așa cum Regina Maria le-a reprezentat la Paris după primul război mondial. E important să ridicăm nivelul așteptărilor foarte sus față de toți cei ce reprezintă România, preferabil cu eleganță și eficiență. E important să ai contacte în multe sfere ale diplomației, și pe cele mai potrivite canale diplomatice să reamintești atunci cînd trebuie exact ceea ce trebuie. Ar trebui reamintit că flancul estic al NATO e important strategic, că bazele militare aflate azi în România reprezintă un vector crucial de securitate. Oare aș greși să sper că asta înseamnă stabilitate pentru România pentru viitoarele decenii? Oare ne îngăduim să sperăm că în noua arhitectură a securității globale România va continua să conteze? Oricum, românii pot face ceea ce depinde de ei, și anume să voteze inteligent.
