Se spun și se scriu atîtea abureli și prostii despre recent încheiatele alegeri din Statele Unite, încît ține de igiena minții să ceri părerea cuiva ca Bogdan Suceavă dacă vrei să știi cum stau lucrurile acolo. E drept însă că Bogdan m-a stîrnit și cu cartea lui despre Ion Barbu, singura la noi în care autorul Jocului secund e cercetat competent-pătrunzător și ca matematician, și ca poet, fără să mai fie „tradus“ superficial sau de-a dreptul aiuristic într-un limbaj accesibil.
Cristian Teodorescu: Alegerile din State au trecut, cu mai puține peripeții. Ce zici de rezultatele lor?
Bogdan Suceavă: Cred că primele luni ale anului 2023 vor fi definitorii pentru noua dinamică de la Washington. Dacă la un moment dat se conturase perspectiva ca Partidul Republican să obțină controlul asupra Senatului și Camerei Reprezentanților, acest lucru nu s-a petrecut, Senatul e încă sub controlul democraților. Ne așteptăm că fragila majoritate republicană din Camera Reprezentanților va demara o serie de demersuri al căror rol va fi de a eroda discursul politic al președintelui Biden, dar rămîne să vedem dacă viitoarea strategie republicană va avea un impact asupra alegerilor prezidențiale din 2024, care mi se par a fi marea miză a următorului interval de doi ani. Va fi o dinamică interesantă.
C.T.: Au uitat republicanii că unul de-al lor și pe deasupra fost actor ca și Zelenski i-a făcut pe ruși să renunțe la Zidul Berlinului?
B.S.: Să ne amintim un sondaj de opinie dat publicității în SUA la începutul lui noiembrie. Circa 30% din electorat consideră că SUA fac prea mult pentru a susține Ucraina, ceea ce însemna o creștere cu 6% față de procentajul similar din martie. Mă întreb în ce condiții o asemenea opinie ar putea deveni majoritară în SUA, dacă vreodată ar fi cazul. Adică, să spunem lucrurilor pe nume, oare apariția unei eventuale recesiuni ar putea conduce la un cu totul alt spirit în SUA? Dacă ne uităm la același sondaj de opinie, există un procent de republicani care se opun ca SUA să ajute Ucraina, și aceștia sînt 27%. Acest număr e mai mare decât în martie, cînd erau doar 13%. Atenție la aceste cifre: majoritatea republicanilor nu se opun susținerii Ucrainei, ceea ce înseamnă că moștenirea președintelui Reagan la care ai făcut pe drept trimitere nu a fost uitată! Dar există un nucleu dur care ar prefera izolarea SUA pe plan internațional, și acesta are dinamica lui. Mai mult încă, dacă în martie 2022, 61% din republicani spuneau că SUA nu au făcut destul pentru a ajuta Ucraina, acest procent a scăzut la doar 17% în noiembrie, ceea ce poate fi interpretat drept o fidelă înțelegere a deciziilor administrației Biden de susținere a Ucrainei. Sînt foarte curios ce curs vor lua în acest context acțiunile republicanului Kevin McCarthy, care va conduce Camera Reprezentanților din ianuarie, pentru că aici sînt două forțe în joc: pe de o parte, nevoia lui Kevin McCarthy de a critica administrația Biden, iar pe de altă parte, evoluția părerilor republicanilor care l-au trimis în Congres pe el și fragila majoritate republicană. Mă întreb dacă o retorică ce ar sugera reducerea sprijinului pentru Ucraina n-ar fi o strategie perdantă.
C.T.: Trump a anunțat că mai vrea o dată la Casa Albă. Nu-i trimite nimeni nota de plată după isprava de la Capitoliu?
B.S.: O altă notă de plată decît cea de la intrarea în paradis? Urmăresc știrile cu pasiune, să vedem ce va urma.
C.T.: Ai scris o carte inegalabilă despre Ion Barbu/Dan Barbilian, poetul-matematician admirator al lui Mateiu Caragiale și al americanului Edgar Allan Poe. Ce ți-au spus cititorii în turneul din țară?
B.S.: Fac turnee literare prin România din 2005 încoace… Acum 17 ani fusese pentru romanul Venea din timpul diez, iar ultima dată (înainte de pandemie) cînd am călătorit pentru o serie de lansări prin România fusese în 2019, pentru Avalon. Secretele emigranților fericiți. Ei bine, cred că runda aceasta am atras cel mai mare val de interes din partea acelei părți a publicului a cărui atenție mă preocupă cel mai mult: cei tineri. Și e tocmai grație acestei monografii de istoria ideilor, Adîncul acestei calme creste, apărută toamna asta la Polirom. A fost un manuscris la care am lucrat din 2008, entuziasmat încă de atunci de faptul că înțelegeam o parte din matematica lui Dan Barbilian (grație unei serii de articole de matematică scrise împreună cu W.G. Boskoff). Simt că interesează enorm poezia modernistă românească, tot ceea ce ține de partea inteligentă a literaturii interbelice, acea perioadă de acum un veac în care România mereu se oglindește. Una dintre lansările din noiembrie 2022 a avut loc la BookCorner, la Cluj-Napoca, și la lansare au fost invitate să vorbească o studentă, Catinca Zamfir, și o doctorandă, Maria Chiorean; amîndouă au avut intervenții excelente, o mare bucurie pentru mine. Sînt sigur că universitarii tineri vor fi interesați de această carte. În volumul Adîncul acestei calme creste am pornit de la următoarea întrebare: cum gîndea Dan Barbilian în toamna anului 1929, atunci cînd a pus laolaltă culegerea de poeme Joc secund? Avem suficiente date să putem reconstitui viziunea și estetica autorului.
C.T.: Recitind o anumită poezie din Joc secund în care apare William Wilson al lui Poe, cel ce-și omoară dublul, m-am întrebat și te întreb: să-l fi încercat pe vitalul Ion Barbu gîndul sinuciderii?
B.S.: Există și o bine ascunsă componentă confesivă în poemele lui Ion Barbu. N-am nici cea mai mică îndoială că Dan Barbilian a trecut prin momente grele în perioada de refacere medicală de după 1924, după perioada de abuz al diverselor substanțe. Cred că putem specula că a avut perioade de depresie și anxietate, și e plauzibil că unele dintre poemele scrise atunci codifică trauma personală.
C.T.: Bănuiesc că, în turneul lansărilor cărții, profesorii de română au venit să le vorbești despre Ion Barbu. Cei de matematică s-au interesat de Dan Barbilian? Tu oricum ești sceptic în privința calității învățămîntului de azi din România.
B.S.: Am scris volumul acesta în primul rînd pentru profesorii de literatură, pentru elevii lor, la fel ca și pentru studenți, și scrierea acestei cărți e expresia încrederii mele în potențialul intelectual al lumii românești de azi. Matematicieni au venit la evenimentele de la Iași, Brașov, București (la Institutul Blecher), primesc mesaje zilnic și asta mă bucură tare mult. Poemele lui Ion Barbu pot fi înțelese dintr-o perspectivă care să integreze și formația academică a emitentului lor. Se poate înțelege viziunea aceea valoroasă și unică, dacă punem laolaltă toate datele și dacă sîntem dispuși să aflăm ceva nou. Spui că aș fi sceptic în ceea ce privește calitatea învățămîntului de azi din România: nu în totalitate, și aici ar merita să nuanțăm. Am mare încredere în talentele extraordinare care se nasc în fiecare generație, și apar inteligențe remarcabile, de la Spiru Haret încoace.
C.T.: Ce-o fi zicînd Haret, acolo unde e, că a ajuns numele unei universități atît de descîntate cum e „Spiru Haret“?!
B.S.: Curat ghinion! Marea întrebare e ce model cultural li se oferă tinerilor și ce mediu propice de împlinire și înflorire le propune lumea românească de azi. Îmi pasă mult de asta. Avem o responsabilitate noi, cu toții, fiecare dintre noi. E important să nu le stricăm ziua celor tineri cu frustrările și supărările noastre, supărări din alte ere, și să le propunem ceea ce poate inspira și clădi. Lumea noastră culturală ar trebui să fie un templu pentru înflorirea celor ce au azi 17 ani. La nivel instituțional, ceva curios se petrece: pentru examenul de bacalaureat tinerii se pregătesc studiind limba și literatura română, după care o bună parte dintre ei pleacă să studieze în altă parte. Ceva nu e în regulă aici. Pentru generația mea, visul era să studiem la Universitatea din București, și eu tare fericit am fost cu șansa mea. Acum tinerii visează să studieze la Paris sau Londra. Așadar, liceul românesc pregătește elevii pentru bacalaureat, dar cînd e vorba de facultate, o parte semnificativă a elevilor foarte buni merg să studieze în alte culturi academice. Astfel, studiul literaturii române capătă un caracter curios, aș putea îndrăzni să zic coercitiv? Pentru că, dacă ai 17 ani și visezi să studiezi la Londra, ce motivație mai ai să înveți poemele din Joc secund? Există o discrepanță între ceea ce visează o parte a celor tineri și modelul propus de examenul de bacalaureat. Ce s-ar putea face pentru ca celor tineri să le oferim un context mai plăcut și mai motivant? Mi se pare o oroare că anumite teme pot fi predate doar pentru că trebuie la un oarecare examen. Viața e frumoasă, nu așa ar trebui să fie.
3 vizualizări
