Branul, complet nerecomandabil

Nici măcar nu scriu acest text de ciudă, e doar purul adevăr, fără legătură cu faptul că în Bran mi s-a dat o ţeapă monumentală (fata urma să vină cu trenul din Cluj în Braşov; am aşteptat-o preţ de patru accelerate şi două rapide, dar nu a binevoit să apară): această destinaţie n-are nici o treabă cu turismul, aşa cum (sper eu) îl înţeleg cititorii acestei reviste. Nu e vina bietului sat că a ajuns o „başică“ turistică – aşa cum, de exemplu, nu e vina nimănui că „s-a distrus“ Vama Veche. Pur şi simplu, pentru o ţară ca România, destinaţiile alternative sunt mult prea puţine, iar cele ajunse „clasice“ sunt sufocate de lepra turismului de masă. Ca Branul, de pildă.

Castelul e ceva micuţ şi bine renovat (pe banii Reginei Maria, în treacăt fie spus, nicidecum de la bugetul de stat), dar complet strivit sub povara reputaţiei sale, umflate cu pompa: castelul lui Dracula! Ce castel al lui Dracula, sunteţi bolunzi?! În aceeaşi măsură e Budapesta oraşul meu, c-am trecut pe-acolo o dată şi m-am uitat la el din tren, sau în măsura în care podul de pe Drina aparţine unui beţiv care scuipă-n apă, ca să facă cercuri. Ţepeş nu a pus niciodată piciorul în castel, nici mâna şi nici o altă parte a corpului. Nici chiar cea pentru care ţepele l-au făcut celebru.

Dacă e vară, ai şansa de a pleca din Bran şi de a urca pe Valea Gaura până la cabana Omu, pe unul dintre cele mai dure trasee neprofesioniste din Bucegi. Dacă e iarnă, nu ai nici o şansă, nici ca pieton, nici ca şofer: trotuarele sunt sufocate de mulţimea de pedestraşi care abia merg şi de mulţimea de maşini parcate aiurea. Iar dacă eşti şofer, înjuri de toate cele, pentru că şi drumul e sufocat de maşini care merg bară la bară şi de pietoni care merg pe carosabil, că pe trotuar n-au loc de maşini. Lose-lose! Ar mai fi grota în care ar fi fost caseta cu inima îmbălsămată a Reginei Maria. „Grota“ e adâncă de-un cot, complet nesemnalizată, iar cărarea ce urcă la ea e neîngrijită. Dacă eşti un fanatic al reginei, te simţi indignat; dacă nu, te simţi păcălit. Mai este un aşa-zis „punct de atracţie“ în Bran: talciocul. Despre care refuz să zic ceva. Şi aşa, c-am pomenit că există, am zis prea mult.