Faceți cunoștință cu Christian Wolff. Nu vă speriați, nu este un tip complet lipsit de expresie doar pentru că este contabil și, prin extensie, o ființă golită de orice urmă de viață și empatie. Nu, el are o scuză. Niște doctori au descoperit într-un flashback din copilărie că omul este autist și numai bun să lucreze cu cifre.
Prin urmare, Mr. Wolff senior a decis că urmașul lui nu va deveni un șoarece de laborator, ci un cetățean perfect capabil să se descurce singur în orice situație. În traducere liberă, pentru că Seniorul este un fost militar, deci incapabil să vorbească normal, asta înseamnă că juniorul este antrenat să devină expert în arme de foc, maestru în lupte libere și, în general, un tip capabil să omoare oameni în orice situație.
Să rezumăm: este autist, geniu contabil și asasin perfect. Premisă acceptabilă dacă vorbim despre un film de acțiune de mîna a doua din anii ’90, perioada cînd pînă și Jean-Claude Van Damme era considerat vedetă de cinema Da, știu, azi asta sună complet ridicol. Poate nu la fel de ridicol ca replicile din Sport sîngeros, dar gravitează în același univers al lucrurilor pe care ți-e rușine să ți le amintești.
Din păcate, sîntem în 2016. Un contabil care e și asasin în același timp, ba, mai mult, trăiește într-o rulotă înconjurat de lingouri de aur și cu Picasso original, are mai mult aerul de emisiune de propagandă despre luxul unui fost dictator detronat. Ai vrea să iei personajul în serios, destul cît să te bucuri de ficțiunea de pe ecran, dar în fiecare moment îți dă tîrcoale aceeași întrebare: „Oare buda rulotei are robinete și colac de WC din aur, cum avea Ceaușescu?”.
În plus, cînd același personaj socotitor-ucigător devine ținta agenților federali, a căror unică pistă este că alias-ul personajului e „Contabilul”, deja speri cu groază să nu apară și un antagonist asasin numit „Asasinul”. Și „Asasinul” ăsta să nu fie cumva fratele pierdut al „Contabilului”. Și cei doi să realizeze asta în timpul bătăii finale, să se îmbrățișeze și să înceapă să danseze în ritm indian. Din tot ce-am spus mai sus lipsește doar dansul indian. Sincer, secvența ar fi fost mai cîștigată dacă era inclus.
Altfel, filmul există doar ca o sumă de clișee luate din toate filmele depășite și aruncate pe ecran, doar-doar nu se va prinde privitorul că povestea nu e doar subțire, ci și complet lipsită de logică. Încurcat însă printre antieroul bun și domnișoara care trebuie salvată cu orice preț, capitalistul cel rău și securistul cel bun, scrisul de cifre pe pereți și secvențele de luptă pe care se văd urmele de șablon, încărcat de flashback-uri care spun din nou același lucru și năpădit de buruieni dialogate care nu-și aveau locul decît în seriale de gospodine, The Accountant ratează și premiul pentru singurul film pe anul ăsta care nu e prequel, sequel, remake și așa mai departe. Nu spune explicit, dar pute a debut de franciză de la o poștă și s-ar vrea, probabil, varianta mai intelectuală a lui The Mechanic. Aștept cu interes și alte proiecte similare, de tip Profesorul, Instalatorul, Tîmplarul și Șoferul de RATB.
The Accountant. R.: Gavin O’Connor. Cu: Ben Affleck, Anna Kendrick.
44 de vizualizări
