The Wire e unul dintre acele seriale despre care s-a spus la un moment dat că e cel mai bun făcut vreodată. Nu trebuie să vezi prea multe episoade ca să-ți dai seama că și-a depășit condiția de serial polițist și că poți să te uiți la el și ca la un documentar despre viața infracțională a orașului american Baltimore. David Simon, creatorul lui, a lucrat mai bine de zece ani ca reportar la The Baltimore Sun, atârnând pe lângă polițiști și urmărindu-le activitatea. Din experiența asta s-a născut una dintre cele mai autentice, realiste și lipsite de clișee portretizări ale lumii în care trăiesc traficanții de droguri. Modul în care se face distribuția drogurilor e descris atât de amănunțit, încât dacă Tudor Sișu se uita la seria asta nu ajungea la pușcărie.
Uitându-te la The Wire, începi să-i înțelegi pe clienții traficanților, care continuă să-și bage în venă chiar și după ce-au aflat că s-au infectat cu toți virușii posibili și au ajuns să facă caca într-o pungă atașată de abdomen. Serialul ăsta creează dependență și e foarte periculos pentru timpul tău: un episod ține fix o oră și are în total 60. Ca să-l vezi așa cum ai vrea, fără pauze chinuitoare de la un episod la altul, trebuie să tragi jaluzelele, să-ți închizi telefonul și să nu mai ieși vreo săptămână din casă.
Serialul e și o bună ocazie de a mai învăța o limbă străină. Cea mai mare parte nu e în engleză, ci în limba extrem de specială și de bine definită, cu reguli gramaticale clare, pe care o vorbesc negrii din ghetouri. Iar limba din ghetouri are un dialect și mai obscur, pe care traficanții de droguri l-au dezvoltat pentru a fenta interceptările poliției. În concluzie, la început trebuie să te mai bazezi și pe limbajul non-verbal ca să-nțelegi despre ce e vorba. După câteva episoade devii însă fluent în limba ghetourilor, care, din cauză că e plină de greșeli, mai e numită și engleza de Baltimore.
The Wire (2002-2008), 60 de minute, difuzat de HBO.
