Ponta e un fel de analist, un fel de consilier, un fel de pesedist și un fel de candidat la președinție, și amestecă toate aceste simptome după cum crede el că ar da mai bine.
Numai că de fiecare dată dă prost și foarte prost: pare înveninat de resentimente, complexat, iar acea relaxare falsă arată fix ca o glazură de zmeură pe un ditamai tortul de rahat.
Îl critică pe Crin Antonescu pe motiv că nu a muncit niciunde în ultimii zece ani. De ce ar fi trebuit să muncească? Și îi ține cont cine? Unul care a muncit ce? La o fundație proprie născută moartă? Unul care a fost consilierul lui Ciolacu, dar care niciodată nu și-a asumat nimic din ce s-a întâmplat?
Dar declarația cea mai haioasă a lui Ponta, din postura de analist TV sau cine știe ce altă fantezie trăia în acel moment, a fost asta: „Dacă voi intra eu sau nu în cursa electorală… nu are legătură cu alți candidați. Aș candida doar dacă aș fi convins de un proiect în care să cred“. Așadar, dacă aveți vreun proiect pe-acasă, rămas după sărbători sau din anii trecuți, trimiteți-l la domnul Ponta, că e în mare căutare. Ce nu înțelege Ponta: are un mod al naibii de antipatic de a se pune în discuție pe sine care se încheie invariabil cu un alt derapaj public sau cu o poză cu el și Trump.
Foarte corect! Încearcă în modul său antipatic sa reducă votanții care si-au schimbat opțiunea post-Dragnea. E destul de improbabil sa reușească (inclusiv datorită timbrului ușor pițigăiat). Cu trecerea timpului parca e tot mai infantil.
„Readucă”. Mii de scuze
Ponta o ardea cu chinezii de la Huawei si cu prietenul de moarte al SUA-Erdogan.