Când taci din prostie, nu din cauza cenzurii

Duminică, în mai multe orașe ale României (ba chiar și în vreo două orașe din afara granițelor), câteva mii de oameni au protestat. Numărul mare îndreptățea orice jurnalist să transmită știrea. Nu erau trei năuci strânși în fața Guvernului, nu erau o mână de fanatici zbierând la pereții garajului în care și-a petrecut Băsescu campania de la referendum. Erau câteva mii. Destul de multe, dacă aduni participanții din București, Cluj, Oradea, Satu Mare, Bârlad, Vaslui și pe unde or mai fi fost manifestații.

Bun, numărul mare de români ieșiți în stradă nu a înduplecat inimile responsabililor din diverse redacții. Dar dacă ordinul de mărime nu conta, subiectul merita el însuși atenție. Miile alea de oameni, care au blocat Piața Universității, au mărșăluit pe bulevard până spre Guvern și s-au întors, nu ieșiseră în stradă pentru a sărbători vânzarea lui Vlad Chiricheș la Tottenham Hotspur sau reușita masajului lui Locic asupra oaselor obosite ale lui Becali. Aveau, culmea, o revendicare clară, punctuală, dureroasă pentru ei și pentru lucrurile în care cred. Doreau retragerea proiectului de lege prin care se aprobă exploatarea aurului de la Roșia Montană.

Acum un an și jumătate, cu câteva săptămâni înainte ca Victor Ponta să preia primul său mandat de premier, alte câteva mii de oameni ieșiseră în stradă, la început fără un scop anume. Vag, era vorba despre comasarea alegerilor, despre mult “Jos Băsescu” și cam atât. După aia s-a vorbit despre Arafat, s-a adăugat mult “Jos Băsescu” și au început să se agite multe alte subiecte, nenumărate alte pancarte. Era clar că grupuri de câte zece, douăzeci, o sută de oameni doreau fiecare altceva. Printre lucrurile pe care niște oameni le doreau atunci era încetarea proiectului de exploatare de la Roșia Montană. Televiziunile nu au avut nici o problemă să preia atunci imagini, n-au cenzurat pancartele, n-au întrerupt emisia. Atunci, orice protestatar care avea de spus ceva împotriva lui Băsescu era bun.

Duminică, deja, lucrurile se schimbaseră complet. Dacă în Piața Universității s-ar fi aflat 50-60 de oameni strigând împotriva dictatorului, cu siguranță s-ar fi găsit loc pentru un breaking news micuț, numai bun să mai ofere un respiro în marea țigăneală a ultimelor săptămâni. Dar, ce să vezi, miile de protestatari, care nici măcar nu trebuiau filmați din unghiuri speciale pentru a părea mulți, nu strigau împotriva lui Băsescu. Nu doar a lui. Era și el, pe-acolo, pomenit la grămadă, alături de Ponta și de, în general, întreaga clasă politică.

Era duminică. Televiziunile și redacțiile publicațiilor online sunt cam goale duminica. Adică e lume la serviciu, dar ăia care gândesc de-abia se întorc din week-end. Așa că protestul a prins multe redacții într-un acut vid de materie cenușie. Oamenii au început să se agite pe net, spunând că este vorba despre cenzura celor de la RMGC. Dar țin să vă dezamăgesc. Nu despre asta a fost vorba. Nu din cauza asta România TV și Antena 3 n-au tratat subiectul absolut deloc. Nu din cauza asta Realitatea TV a tratat subiectul cu o întârziere de trei-patru ore. Nu din cauza cenzurii B1 TV a tratat subiectul superficial, explicându-ne că protestatarii sunt violenți și bat ziariști, după care a trecut la bichirisme. În general, la mijloc nu a fost pic de cenzură, ci multă, foarte multă prostie.

Nimeni din redacțiile televiziunilor care au refuzat să transmită imagini nu avea în față lista încasărilor din publicitate. Antena 3, de exemplu, campioană la ignorare în ziua de duminică, n-a avut pe post decât 60 de apariții ale unui spot cu Roșia Montană. România TV a avut, pe de altă parte, 1.382 de spoturi, iar B1 – 1.174. Cele două conduc, oricum, detașat, având de minimum zece ori mai multe inserții publicitare. B1 a dat imagini, RTV nu. Iar diferența a făcut-o nu volumul de publicitate, căci RMGC nu semnează contracte prin care interzice abordarea subiectelor anti, ci slugărnicia politică. Nu Roșia Montană Gold Corporation a fost ocrotită ieri, ci Victor Viorel Ponta, Crin Laurențiu Antonescu și, în general, construcția politică numită USL.

După ce anul trecut s-a folosit de proteste și de media pentru a veni la putere, USL a reușit în 16 luni să inducă supușilor exact acel nivel de slugărnicie și de tâmpenie profesională de care a fost nevoie duminică seară pentru cenzurarea protestelor. Declinul oricări Puteri începe, inevitabil, atunci când oamenii mărunți din presă, aflați temporar la butoane, simt nevoia să se facă preș. Pentru USL, declinul ăsta a început mult prea rapid.