Cum îl vedea I.L.Caragiale pe I.L.Caragiale? Nu știm mai nimic despre asta. Caragiale a fost zgîrcit cu confesiunile pe hîrtie. Nici în oralitatea sa spumoasă nu-i plăcea să-și folosească viața drept subiect. Greu de găsit o explicație pentru această lacună.
În scrisorile pe care i le trimitea tînărului său prieten Zarifopol mai găsim cîte ceva, dar fără vreo intenție sistematică, ci mai curînd fiindcă așa-l ducea condeiul. Ca și cum viața sa, deși plină de întîmplări neașteptate și de conflicte de tot soiul, unele cu puternici ai timpului, ar fi fost un subiect pentru care nu merita să-și tocească penița pe hîrtie. Modestie? Nu cred! Discreție? Nici atît! Frica de ridicol sau de ridiculizare? Poate! Dar cel mai probabil, Caragiale avea o superstiție – că dacă-și scrie memoriile recunoaște că a îmbătrînit, ceea ce ar fi fost peste poate, chiar dacă nu-i displăcea să fie apelat cu titlul de maestru.
Așadar din ce „materie” poți scrie o biografie romanțată a lui Caragiale? Nu prea ai marfă la prima mînă, ca să zic așa. Și nici prea multe mărturii despre autorul Scrisorii pierdute nu există din partea contemporanilor săi. Așa se face că, în timp ce despre opera lui Caragiale s-a scris imens, despre viața lui s-a scris monstruos de puțin, ca și cum trecerea autorului prin lume ar fi fost doar un pretext pentru scrierile sale literare.
Bogdan-Alexandru Stănescu, pe scurt, BAS, și-a făcut totuși curaj să scrie o viață romanțată a lui Caragiale. Dar nu oricum, ci ca și cum autorul ar fi fost Caragiale însuși, într-o lungă scrisoare cu multe capitole, către amicul Zarifopol. Curat viață romanțată, dar scrisă, cum ar veni, chiar de Caragiale despre el însuși.
Primul lucru de care poate fi acuzat autorul unei asemenea obraznice întreprinderi e că n-a nimerit „vocea” lui Caragiale, ci că falsează în contul ei. Or, înainte de a se apuca de acest roman autobiografic, BAS pare să fi exersat îndelung vocea scrisă a lui Caragiale, aceea din scrisorile lui din perioada exilului pe care și l-a ales, de rentier român la Berlin. Blestemul lui Caragiale e că,după ce s-a stabilit la Berlin, unde voia să consume liniștit partea sa din uriașa moștenire a Momuloaiei, a rămas, sentimental, prizonierul Bucureștiului pe care-l detesta, ca după un divorț de o femeie de care continui să rămîi îndrăgostit, deși te-a trădat și ai trădat-o în timpul căsniciei. Așa că viața care merită trăită a lui Caragiale rămîne prizoniera Bucureștiului pe care el l-a părăsit, dar fără de care la Berlin se simte lipsit de vlagă. Idealul său e să-și facă acolo o insulă a Bucureștiului abandonat, cu chefurile știute și cu combinațiile politice și literare de care Caragiale nu se poate dezbăra.
Dar față de biografii de pînă acum ai lui Caragiale, BAS procedează radical. Caragiale al său nu vrea să se împace cu cei cu care s-a certat– de pildă, cu Titu Maiorescu, pe care îl detestă– și nici nu acceptă că i-a greșit prietenului Eminescu în privința Veronicăi Micle, cu care s-a încurcat pentru scurt timp.Căci nici Eminescu nu era vreun sfînt în amor.În timp ce o iubea pe Veronica de la distanță, poetul voia și s-o aducă la așternutul său, în București, pe Mite Kremnitz. Totuși, Caragiale recunoaște că i s-au tras multe de la „prohab”. Nu se putea abține, recunoaște el în cartea lui BAS,chiar dacă se aventura în afaceri amoroase riscante, încît n-a scăpat-o nici pe fata bunului său prieten Delavrancea, cel ce îi cîștigase procesul cu Caion, impostorul care îl acuzase că plagiase Năpasta după un pretins dramaturg ungur.
După ce citești biografia romanțată a lui Caragiale scrisă de BAS, nu ești mai lămurit ca înainte cine a fost de fapt Caragiale, pe documente, dar ai sentimentul că acesta ar fi putut fi, dacă el chiar ar fi scris această scrisoare niciodată expediată către amicul Zarifopol. Încît, cum să zic, prozatorul BAS a scris un roman formidabil ca din partea lui Caragiale, știind că riscă să fie atacat pe partea lui de critic și istoric literar ca ficționalizator pe cont propriu al lui Caragiale.
Bogdan-Alexandru Stănescu, Caragiale. Scrisoarea pierdută, Editura Polirom, 2019.
783 de vizualizări
