Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cartea zilei: Suflete moarte

Zoom Cartea zilei: Suflete moarte

Cînd la noi a izbucnit scandalul vămilor, cu mascaţi şi arestări subite, mi-am adus aminte de Pavel Ivanovici Cicikov şi de ultima lui îndeletnicire ca angajat al statului, îninte de a începe să cumpere suflete moarte: fusese vameş. Se îmbogăţise lăsîndu-i pe traficanţi să treagă graniţa nevămuiţi. Ghinionul lui Pavel Ivanovici a fost că s-a luat la ceartă, la un chef, cu un alt slujbaş de la vamă, cu care era mînă în mînă. Slujbaşul a făcut după aceea un denunţ secret împotriva lui. Cu acel prilej delatorul şi-a tăiat şi lui creanga de sub picioare. 

Dar ce folos, cînd dintr-o agoniseală de o jumătate de milion de ruble, fostul artist al vămilor, cel care, dacă voia, dibuia mărfurile ascunse unde cu gîndul n-ai fi gîndit, se alege cu mai nimic şi porneşte în pribegie, cu o trăsurică. 

În al doilea volumul al romanului, cel neterminat, inventivul Cicikov contribuie la falsificarea testamentului unei mătuşi bogate. E anchetat, dar ştie la picioarele cui să cadă, ce sfori să tragă şi mai scapă o dată. Pe mătuşă n-o chema Tamara, dar Gogol a adulmecat şi potenţialul mătuşilor, ca pe cel al vămilor. La fel cum ştia că un funcţionar al statului care se ocupă de hîrtii şi de construcţii pe bani publici n-are cum să nu se îmbogăţească, dacă-şi dă puţin osteneala. 

Scăpat cu faţa curată şi fără cazier de la vamă, ştiind să se facă plăcut cui trebuie, Cicikov a pornit în căutare de suflete moarte de ţărani, ca să le ipotecheze apoi statului pe bani frumoşi. Ca orice persoană metodică, fostul funcţionar culege mai întîi informaţii.

Primul moşier la care-şi încearcă norocul e un idealist îndatoritor, care nu vrea să-i ia nici un ban pe sufletele ţăranilor săi şi nici nu-l întreabă pe Cicikov de ce face o asemenea investiţie.  Bătrîna moşiereasă care-i vinde următoarea tranşă de suflete nu prea înţelege la început cum vine asta. Dar cînd Cicikov îi oferă 15 ruble pe  ei morţi se învoieşte, mai ales că nu trebuie să-i dezgroape. 

Cu următorul proprietar, un anume Nozdriov, cumpărătorul e cît pe-aci s-o încurce. Beţiv, mincinos şi trişor, Nozdriov sare să-l bată pe oaspetele lui fiindcă acesta refuză să mai joace dame cu el, după l-a prins cu ocaua mică. Cicikov scapă neciomăgit la apariţia unui om al legii care-i aduce moşierului o citaţie la tribunal pentru o încăierare din ziua precedentă.

Vine rîndul mîncăului Sobakevici care se tocmeşte la sînge cu vizitatorul lui pentru fiecare ţăran răposat: îi vinde suflete unul şi unul! Unde mai găseşti un rotar ca Miheev, care făcea şi trăsuri pe care le lăcuia tot el? Dar cărămidarul, sau cismarul? Ce dacă-s morţi, nu mai găseşti oameni ca ei. Şi nu puneau gura pe băutură. Cu zgîrcitul Pliuşkin, Cicikov o scoate mai avantajos la capăt. Bătrînul e zaharisit şi se bucură să primească şi o copeikă. În oraşul capitală de gubernie unde şi-a stabilit cartierul general, într-un han, Cicikov e invitat la balul guvernatorului. Acolo însă face o greşeală de neiertat. Se îndrăgosteşte intempestiv de fiica gazdei şi le ignoră pe toate celelalte doamne, care-şi schimbă brusc părerea bună despre el. Şi de parcă asta n-ar ajunge, apare şi moşierul Nozdriov, beţivul, mincinosul şi trişorul, care-l întreabă pe Cicikov la ce-i trebuie sufletele moarte. Dar adevărata nenorocire a fostului vameş e că bătrîna moşiereasă care i-a vîndut sufletele ţăranilor ei pe 15 ruble vine în oraş să afle de la prietenele ei cum se mai vînd sufletele moarte, temîndu-se că a făcut o afacere proastă. Doamnele îşi bagă soţii la idei. Nozdriov e invitat să dea şi el amănunte. Cicikov? E şi falsificator de bani, tîlhar şi vrea s-o răpească pe fiica guvernatorului! Chiar dacă ceilalţi moşieri care i-au vîndut nou-venitului suflete de ţărani continuă să aibă o părere bună despre el, Cicikov nu mai e primit la guvernator şi, în general, notabilităţile oraşului nu mai vor să aibă de-a face cu el. Drept care Pavel Ivanovici se grăbeşte să pornească la drum. Şi cum trăsurica lui trebuie să se oprească la trecerea unui cortegiu mortuar, această întîlnire i se pare un semn de noroc.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Constituție, prostituție…

    14 ianuarie 2020

    A existat, după 1990, un moment încare Constituția României putea fi modificată, schimbată în bine. Era epoca în care o alianță politică obținuse peste 60% din locurile din Parlament. Se […]

  • Istoria în adormire

    14 ianuarie 2020

    Dacă turiștii sovietici înarmați cu drujbe, fitile de lampă și scrumbii afumate nu s-au sfiit în decembrie ‘89 să se cațăre pe acoperișurile caselor conspirative ale Securității și să tragă […]

  • Cel mai partid perdant

    14 ianuarie 2020

    Îmi plăcea USR, la început, ca idee. Cu mult înainte să aflu că domnul Kivu a fost un ordinar turnător la Securitate. Îmi plăcea USR ca energie. De mulți, foarte […]

  • Alegem nimic, dar mai repede

    7 ianuarie 2020

    Pare, cumva, că ne-am plictisit de democrație, că ne încurcă viitorul nostru, că vrem să-l expediem repede, ca să-l bifăm. Poți să-ți bifezi viitorul? Sigur. Pui în dreptul lui o […]

  • „Ferește-mă, Doamne, de cei ce-mi vor binele!“

    7 ianuarie 2020

    Dacă din clasa întîi pînă-ntr-a patra am colecționat, ca toți dobitocii, premii și mențiuni, să aibă și mam’mare un prilej de bucurie, dintr-a cincea, cînd se apropiau ședințele cu părinții, […]

Ultimele articole