Am ajuns să jucăm și de Paște, ca păgînii. În loc să ne reculegem și să ne bucurăm, muncim gazonul pînă și-n zilele sfinte. În Vinerea Mare, lumînările de Denii și meciurile etapei s-au aprins cu Gaz Metan – Oțelul. Sîmbătă, cînd Băiatul se pregătea să învie de pe Golgota, la noi se băteau munții – Ceahlăul suia în Gruia, pentru partida fără miză cu CFR Cluj. Duminică, pe la 14 fix, adică pe la ora cînd se ciocnesc ouăle la masa tradițională, Dinamo se ciocnea cu Astra. În fine, luni, cînd tot creștinul se drege, în urma cuvenitelor excese, petrecerea s-a încheiat cu Viitorul-Steaua. Adicătelea, decriptînd mesajul, viitorul rămîne trasat tot de steaua urmată de Cei Trei Magi. Ce vreți mai mult? Ni se arată atîtea semne, fraților, și noi nu vrem să le vedem!
Acuma, după acest început de discurs vizionar, să nu credeți c-am picat în misticism, am devenit bigoți, habotnici. Doamne ferește! Numai că, așa cum ni se întîmplă de fiecare dată în prima duminică de după prima duminică cu lună plină de după echinocțiul de primăvară, ne-am mai amintit de Dumnezeu. I-am evocat îndelungata carieră și am conchis fără dubii: acest Tip rămîne cel mai influent personaj din fotbalul românesc. La victorie sau la înfrîngere, oamenii noștri îl socotesc responsabil pe El. De la Generația de Aur a lu’ Tata Puiu și pînă la Generația de Steaur a lu’ Văru’ Gigi, iconițele și crucifixurile au ajuns să marcheze simbolistica poveștilor de succes. Cînd ne-am dat cu stîngu-n dreptu’, iarăși a fost clar: niște forțe necurate și-au băgat coada. Personaje care, altfel, vorbesc de paști, cristoși și dumnezei doar în legătură cu mama cuiva, ei bine, n-au ratat prilejul de a-și arăta cucernicia. I-au mulțumit Domnului că le-a reușit vreo șmecherie, ori s-au socotit bătuți de soartă cînd nu le-a ieșit pasiența. De atîta amar de ani, Dumnezeu, săracu’, e implicat și invocat în tot felul de scandaluri, la bine și la rău. El ne-a dat șansa de a fi liberi pe lumea asta, dar ei, oamenii de fotbal, se tot agață de numele Lui, ca niște copii iresponsabili de sponsorizarea unui Tată. Ar trebui ca în locul cubului ăluia de pe Arena Națională să se pună o mare cruce, iar acoperișul ăla rabatabil și problematic să fie înlocuit cu vitralii ortodoxe. Așa, ca să se știe cine-i Patronul în tot fotbalul românesc.
Bă, treziți-vă-ți, pînă nu-i prea tîrziu! Dumnezeu îți mai dă pasă, da’ nu-ți bagă mingea-n poartă. Adevărat a-nviat!
