Caz pe foc

A început să mă doară capul într-o marți seară. După aia m-a luat gîtul și curînd mi s-a dus vocea cu totul. Obosit sînt de cînd mă știu și, la a zecea folosire succesivă, termometrul a început să arate 37,1 grade, temperatură de om care nu mai prinde paltonul. Era destul de clar că sînt pe moarte. Cineva, undeva, reușise să mă infecteze. Urma să apar la televizor, o statistică seacă în gura lui Arafat, Rafila sau Vela. De ce nu există oameni mai veseli care să anunțe cifrele? De exemplu, cuplul comic de la Bingo, Țociu și Palade. Dar ce inconștient imbecil reușise să mi-o dea? Am citit undeva că, pe patul de moarte, Litvinenko a reușit să-și rezolve singur cazul și l-a indicat corect pe asasinul care i-a strecurat poloniu în ceai. Dar cine m-a omorît pe mine? Cineva din lift? Un livrator de mîncare? Vînzătoarea de la Mega? Poștașul? Sigur poștașul! Tot timpul se uită chiorîș, nemulțumit că nu primește și el nimic. Nici de data asta n-a primit nimic, dar asta nu-i o scuză să îmbolnăvești pe cineva. Dacă ar fi normal să îmbolnăvești așa pe toată lumea care nu-ți dă nimic sau nu-ți place, ar fi genocid. Stai, dacă-s bolnav, pe cîți am îmbolnăvit și eu? Trebuie să stau nițel să beau ceva cît mă gîndesc. Și dacă tot beau ceva, poate c-ar fi bine să și mănînc ceva, că cine știe cîte mese mai apuc. Hei, brînza asta puturoasă nu-i rea deloc și nici vinul ăsta rozé. Stai, încă mai am miros și gust. Asta-i ciudat pentru cineva pe moarte. Cine știe, poate nu dispar din prima. Poate dispar mîine sau cînd te aștepți mai puțin. Pe de altă parte, nici gîtul nu mă mai doare chiar atît de tare, și nici capul. Ia să vedem, 35,5 grade, păi, asta-i temperatură de pilot. Pilot deasupra Cercului Polar. S-ar putea chiar să fiu puțin hipotermic. Huh, deci pînă la urmă nu-s c-un picior în groapă și poștașul nu m-a infectat. Dar dacă mîine…?