E un făcut, de cînd au auzit sintagma magică și pompoasă „Capitală Culturală Europeană”, orașele României au intrat în dîrdori. Toate burgurile, în frunte cu primăriile și consiliile județene, dau ochii peste cap și fundul de pămînt. Fără excepție. Brusc, din același pămînt, dar și din iarba verde de acasă, apar fondurile, zîmbetele de circumstanță și mărturiile de credință. De la București la Baia Mare și de la Arad la Iași, țara-ntreagă e-n sărbătoare. Iar pe traseu, iată, apare și cetatea banilor, Craiova, care a găzduit un Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”. În sfîrșit, nasc și la Craiova oameni și ce-i lipsea olteanului era chiar o astfel de manifestare grandioasă. Între 17 și 21 septembrie, armele au tăcut, iar lirismul a triumfat. Și pragmatismul, cum altfel? Cu ocazia asta, am aflat că 54 de oameni de cultură (doi nominalizați la premiul Nobel, președinți de academii, poeți și oameni politici), veniți din 37 de țări, au semnat un document cu susținerea lor pentru Craiova – Capitala Europeană a Culturii 2021. Prefectul însuși, Nicolae Sorin Răducan, a rostit următoarele cuvinte profetice: „Dați-mi voie să vă felicit pentru faptul că, prin demersul dumneavoastră de a reuni în Cetatea Băniei zeci de scriitori de renume internațional, ați reușit să transformați timp de cîteva zile Municipiul Craiova în Capitala Mondială a Poeziei. Îmi exprim speranța că această manifestare cu rezonanță mondială va continua și în anii următori pentru că sînt absolut convins că aduce puncte notabile spre obținerea de către Craiova a titlului de Capitală Culturală Europeană în anul 2021. În final doresc să le urez distinșilor invitați ședere plăcută în orașul nostru!”. A fost prezent însuși ÎPS Mitropolitul Irineu, care a glăsuit: „Festivalul dumneavoastră este întru totul o sărbătoare și în același timp un ospăț sacru”.
Sper că e clar – ce mai, a fost un triumf, un succes, o agonie și un extaz. Dar unde-i soare e și nor. Ieșind din zona poetică a limbii de lemn, realitatea nu sună la fel de bine. Oricum, nu are treabă cu poezia. De ce? Deși s-a strîns acolo floarea mondială a liricii universale (!), taman cu obiectul n-au prea avut treabă organizatorii. Invitații au fost strînși, toți, în țarcul unei singure ore de recitare, fiecare poet avînd dreptul la o singură poezie, la un singur minut. Ce o fi înțeles publicul mi-e greu să spun. Dar ce au înțeles oaspeții din cele cinci zile de festival nu e deloc complicat. Te urci în avion sau în tren, pierzi cîteva zile, asculți discursurile plicticoase ale tuturor politicienilor românești, apoi pleci acasă năuc și nevorbit. La anul, ar fi bine ca poeții să rostească un singur vers, că ce-i bun nu-i mult!
