Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Ce-a fost mai întâi: salvator sau paparazzo?

Zoom Ce-a fost mai întâi: salvator sau paparazzo?

După accidentul aviatic de pe 20 ianuarie, presa online și ecranele televizoarelor, apoi presa scrisă s-au umplut de imagini dramatice de la fața locului. Imagini surprinse chiar în noaptea aceea, care înfățișau avionul făcut bucăți. Printre aceste iamgini s-a strecurat, cu voie, și una în care pilotul Adrian Iovan era prăbușit, fără suflare, peste manșa avionului, prins între fiare. Această imagine a fost distribuită fără jenă și fără a fi blurată de o mulțime de publicații mici din provincie, precum și de ditamai cotidianul quality Adevărul.

Sursa fotografiilor era aceeași pentru toate publicațiile care au avut nefericita inspirație să le publice. Nu, n-o să ghiciți, nu erau fotografii făcute de un ziarist, nu aparțineau unei agenții de presă care le-a vândut tuturor publicațiilor care le-au dorit și nu erau opera unui paparazzo pus pe căpătuială. Nu. Fotografiile, deși destul de bine făcute, erau opera unui amator în ale fotografiei. Numele său este Mircea Dan Petrescu și este salvamontist la Salvamont-Salvaspeo Bihor. Salvamontist, da. Unul dintre cei care, se presupune, veneau la locul acidentului pentru a-i salva pe supraviețuitori.

Ei bine, știm încă de atunci că primii ajunși la fața locului au fost localnicii. Totuși, într-o conferință de presă ținută la Consiliul Județean Bihor, salvamontiștii din Bihor au fost felicitați de către principalul finanțator al serviciului, președintele CJ, pentru că ar fi ajuns primii. O bătaie fără miză, la trei zile de la eveniment. Niște oameni, poate, de ispravă se băteau cu pumnii în piept că ei au fost mai primii decât cei care fuseseră cu adevărat primii. De altfel, fotografiile infame realizate de Mircea Petrescu sunt dovada faptului că echipa de la Salvamont Bihor a ajuns la ceva vreme după localnici: cu excepția răposatului Iovan, Mircea Petrescu nu a reușit să mai surprindă nici un om în cadru.

Și pentru că tot ne-am întors la poze, să zăbovim pe marginea lor, căci asta voiam de la bun început: oare ăsta este rolul unui salvator montan? Să facă fotografii la locul accidentului? Să aranjeze victima pentru a apărea cât mai bine în imagini? Oare un salvator ajuns la locul unui accident cu asta se ocupă, întâi de toate? Cu fotografia? Câte fotografii făcute de echipajele SMURD ați văzut până acum? Câți paramedici și-au tras o poză lângă victima descarcerată care de-abia mai respiră? Câți salvamontiști care își fac treaba cu adevărat au timp să organizeze ședințe foto în timpul operațiunilor de salvare?

Mircea Petrescu spune că a făcut o greșeală dând fotografiile presei. Așadar nu a înțeles nimic, de fapt. Căci greșeala nu este că a dat fotografiile presei, gratis, pe bani sau în schimbul mediatizării. Greșeala este că le-a făcut. Că, în loc să fie acolo cu zece minute mai devreme, salvând, poate, viața cuiva, a preferat să considere treaba făcută de niște specialiști care puteau, la transport, să rupă gâtul victimelor, el rezervându-și luxul de a încadra pe îndelete, de a fixa cea mai bună expunere și de a-și trage o amintire macabră de la accident.

Poate mulți nu vor fi de acord cu mine, dar eu consider că un astfel de om nu are ce căuta în cadrul unei organizații care se ocupă de salvarea oamenilor. Se vede că prioritățile unei astfel de hiene sunt altele. În loc să vă salveze, dacă pățiți ceva pe munte, el vă va ruga mai întâi să zâmbiți, ca să-i iasă bine poza. El va continua, însă, să fie plătit din banii CJ Bihor, care nu găsește nimic anormal în acest comportament. Cine știe, poate șefilor Consiliului Județean chiar le place să-și pună prin dormitoare poze cu oameni morți, dovezi ale lipsei de profesionalism a salvatorilor pe care-i au în subordine.

1 comentariu

  1. #1

    Ai perfecta dreptate! Si chiar daca nu „scapa ” poza la presa, o folosea pentru a-si intregi colectia de poze macabre cu care isi delecteaza prietenii la petreceri. Un om bolnav care ar trebui salvat si el.Iar CNA-ul ar trebui sa amendeze drastic sau chiar sa suspende temporar ziarele care publica asemenea imagini.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Cristela – viitoarea doamnă a Țării Românești

    21 ianuarie 2025

    Pentru că din blana lupului mort puricii sar să-și caute o altă gazdă, echipa de zgomote din jurul lui Georgescu ar putea sări din mers în căruța cu coviltir aurit […]

  • Curve n-avem, dar vă place organizarea?

    20 ianuarie 2025

    N-avem candidați la președinție, dar organizăm cu rîvnă alegerile. Avem data, noul orar de desfășurare, noile reguli. Avem o tentativă de limitare a libertății de exprimare și un pic de […]

  • Georgescu și Cleopatra

    14 ianuarie 2025

    Cine s-ar fi așteptat ca regina Cleopatra, sfidînd adevărul istoric, să se mărite pînă la urmă cu ăl mai fudul dintre micii scribălăi ai Imperiului? Invitat la un dulce colocviu […]

  • Georgescu vs Trump

    13 ianuarie 2025

    E nevoie de multă prostie ca să scoți masele din sărite, mai ales că, în general, poporul preferă să nu-și înțeleagă interesele și are tendința să zacă învelit în frustrare, […]

  • Poker sentimental

    7 ianuarie 2025

    Hiena nesătulă a ținerii de minte a început să scurme din nou prin amintiri, de am ajuns ca hoții netrebnici, de morminte, să duc în cîrcă sacul defunctelor iubiri. Țigănci […]

Iubitori de arta