Ce deconspirare facem și de ce?

Mădălin Hodor este istoric și, din 2000, este angajat al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Fiind născut în 1977, domnul Hodor este îndeajuns de tânăr pentru a nu fi bănuit că a avut relații instituționale cu Securitatea. E greu de crezut că ar fi putut colabora cu aceasta la vârsta de doar 12 ani, câți avea atunci când Securitatea a dispărut pentru a se transforma în altceva. Așadar, domnul Mădălin Hodor face parte din acea categorie de ziașiti sau istorici care, în cercetările lor despre Securitatea veche ori cea nouă nu au putut fi șantajați cu dezvăluirea dosarului de colaborator. Ceea ce, măcar din această perspectivă, ar trebui să ducă la creșterea credibilității demersurilor domnului Hodor.

În aprilie 2018,

Mădălin Hodor a publicat în revista 22 o listă cu 200 de persoane care apar în documentele Securității ca fiind “colaboratori aflați în legătura UM 0225”. UM 0225 se ocupa de emigrația românească înainte de 1989, iar respectiva listă a fost întocmită în 1985 și cuprinde nume importante și astăzi, printre care Ioan Aurel Pop, proaspătul președinte al Academiei sau Cornel Nistorescu. Domnul Hodor a publicat nu doar o listă copiată din documente, ci chiar reproducerea fidelă a documentelor Securității, iar nimeni nu a încercat să conteste faptul că tebelul respectiv ar fi fost unul emis chiar de către Securitate, în 13 mai 1985.

Din 1990 și până astăzi,

a fost, mereu, extrem de greu să se dovedească faptul că cineva anume a fost colaborator al Securității, într-o formă sau alta. La început nici presa și nici cercetătorii nu au avut acces la documentele originale ale Securității. Multe dintre acestea au fost distruse în zilele revoluției din 1989, în cazul altora s-a încercat distrugerea după 1990, pentru că existența lor ar fi compromis carierele nou-nouțe ale unor oameni care începuseră deja să pozeze în anticomuniști convinși.

CNSAS a apărut de-abia în 1999, ca urmare a  Legii nr. 187/07.12.1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică. Până în acel moment nu a existat absolut nicio posibilitate legală concretă de a cerceta dosarele Securității, răspândite în arhive diverse. De aceea, până la apariția CNSAS, dosarele colaboratoilor Securității au fost folosite cu ușurință ca mijloace de șantaj de către persoane din serviciile secrete, de către șefii și angajatorii acestora.

Din nefericire,

legea din 1999, cunoscută și drept “Legea Ticu Dumitrescu”, a fost mult ciuntită încă de la nașterea sa, suferind și alte modificări de-a lungul timpului, modificări care, combinate cu iertarea selectivă a românilor, i-a transformat pe odioșii turnători ai Securității în blânzi mielușei care au luptat pentru binele țării. Nu chiar pe toți, ci pe unii, în funcție de tabăra politică pe care o reprezintă. Compromisul legiuitorilor, mulți dintre ei înșiși, în anumite momente, provenind dintre acești odioși turnători a mers până acolo încât s-a creat expresia “colaborator al Securității ca poliție politică”. Aparent doar aceștia sunt blamabili, restul fiind îngerași. Ori Securitatea a fost doar poliție politică, nejucând niciodată un alt rol. Nu a fost poliție a modei, nu a fost poliție de moravuri, nu a fost poliție economică. Securitatea a fost poliție politică și atât. Nimic altceva. Pentru orice om cu măcar puțin bun simț, sintagma “colaborator al Securității” este suficientă. Scuza multora că nu au fost “colaboratori ai Securității ca poliție politică” este una jalnică.

Există, până acum,

câteva dovezi aflate în arhive care ne pot da certitudinea că o persoană a fost colaborator al Securității sau nu. E greu să spui despre cineva că a fost colaborator dacă nu există un angajament scris și semnat și dacă nu există note informative. Este posibil ca în unele cazuri, în care dosarele au fost distruse, să lipsească, de exemplu, angajamentul sau unele note. Dar, de obicei, urme se găsesc în dosarele celor urmăriți, mai ales în cazul colaboratorilor foarte harnici.

Unii au făcut-o, spun ei, pentru a scăpa de presiuni și evenutal consecințe neplăcute ale faptelor lor. Alții au făcut-o pentru bani, unii au făcut-o pentru a avea o viață mai bună, iar alții pentru a se răzbuna sau, pur și simplu, pentru că erau ticăloși. Motive sunt multe, scuze de asemeni, dar faptele, mai ales cele dovedite, rămân. Numai cine a citit un dosar al unui om urmărit de Securitate își poate da seama de ticăloșia celor care au colaborat. Când vezi cu câtă ușurință acceptă să participe la distrugerea unor vieți, când vezi cum nu știu ce să mai facă pentru a fi pe placul stăpânilor, nu poți să găsești înțelegere și nu poți să le accepți scuzele penibile pe care le invetează după zeci de ani.

Mădălin Hodor se întreabă

într-un interviu recent: “Suntem la 30 de ani de la Revoluție, facem deconspirare sau nu?”.

Răspunsul e simplu: Hai să facem! Dar cum o facem? Parțial, pe bază de simpatii și antipatii, sau complet și documentat?

Deocamdată, tebelele publicate de către domnul Hodor nu dovedesc neapărat ceva. Securitatea spune, în 1985, că anumite persoane i-ar fi colaboratori. Dar nu le dă nici numele conspirative și nici alte amănunte legate de activitatea lor. Fiind un serviciu militarizat, Securitatea își păstra foarte riguros arhivele. O simplă listă de colaboratori nu ajungea pentru a convinge șefii că UM 0225 își justifică existența și fondurile alocate. De aceea, lista respectivă emisă în 1985 trebuie însoțită și de alte documente pentru a se putea dovedi fără putință de tăgadă că cei care apar pe lista respectivă chiar sunt colaboratori sau nu.

Cu 17 ani în urmă,

atunci când publica în “Totalitarism şi rezistenţă, teroare şi represiune în România comunistă” (CNSAS, 2001, volum tipărit cu sprijinul financiar al Fundației Konrad Adenauer) textul “Ce nu cuprinde un dosar de securitate” (paginile 187-197), domnul Mădălin Hodor știa foarte bine că “[…] valoarea documentară a dosarului trebuie pusă mereu în raport cu provenienţa sa. Nu trebuie uitat faptul că el este creaţia unei poliţii politice şi a unui regim care au amestecat minciuna cu adevărul şi realitatea cu iluzia”.

Deocamdată, publicând un simplu tabel emis de Securitate, fără alte documente ajutătoare, domnul Hodor nu “a făcut deconspirare”, ci a lansat în spațiul public o informație incompletă. Dacă are nevoie de ajutor pantru a face deconspirare, să ceară. Dacă vrea să-și asume singur meritele pentru vreo cruciadă solitară, atunci să-și asume și semnele de întrebare.