Cînd eram eu în facultate, spre sfîrșitul mileniului trecut, ne adunam în fiecare duminică după masă în camera unui norocos cu TV și, în timp ce colegul nostru fluiera notă cu notă melodia de generic din Star Trek, noi ne găseam cu toții cîte un locușor, pregătindu-ne pentru doza săptămînală de geekiness. Care începea mereu, pentru o oră, cu Jean Luc Piccard rostind celebrul “Engage!”, în timp ce gazda noastră traducea mereu: “Logodește!”. Față de cei de la Facultatea de Litere, noi aveam o scuză să fim fanii serialului: eram la o facultate de cifre. Și toți visam la ziua în care o să ne teleportăm de la Măgurele în centru (cu autobuzul dura enorm).
Sîntem încă departe rău de teleportare, da’ iată că niște pași mici-mici spre Star Trek tot se fac. Și vestea pică la fix, cu atîția doctori care ne lasă baltă și se duc spre orizonturi mai bune: o companie pe nume Scanadu a inventat un divais, Scout, care e stră-stră-strămoșul celebrului tricorder din serial. Dacă sînteți fani adevărați știți despre ce vorbesc, tricorderul e super-scanerul pe care-l avea doctorița Crusher. Îl îndrepta spre pacient și mintenaș afla de ce suferă, ce elemente îi lipsesc din organism, în ce hal și-a abuzat ficatul și ce lapte a supt de la mă-sa.
Ei bine, Scout-ul nu e încă la fel de șmecher. Trebuie să-l lipești de frunte și-ți livrează semnele vitale: temperatura, pulsul, o electrocardiogramă, nivelul de oxigen din sînge, nivelul de stres și alte alea, pe care le trimite wireless către smartphone. Aceeași companie mai are o jucărică (străbunica tricorderului) pe care urinezi și căreia îi faci o poză înainte și după. Pe baza fotografiei (făcută tot cu smartphone-ul) se pot determina nivelele de glucoză, proteine, nitrați sau droguri din organism. Ba chiar funcționează și ca test de sarcină.
La un moment dat, pariez că străbunicul o să se cupleze cu străbunica și un nou pre-tricorder se va naște. Sper doar ca lipitul de frunte să vină înainte de proba de urină. Altfel nu-i prevăd aparatului ăstuia un mare succes comercial. Cel puțin pînă în viitorul nițel mai îndepărtat, cînd totul se va rezolva prin scanare, ca în serial.
Primul pas spre a fi propriii noștri doctori, deci, se întîmplă: ne facem analizele singuri. De aici pînă la a ne autoopera de apendicită în oglindă, ca în filmele cu tipi duri, e un singur pas. Pe care tare mi-e teamă că va trebui să-l facem în curînd.
Publicat în Cațavencii, nr. 21 (99), 2013
