Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cel mai amenințat jurnalist din România

Zoom Cel mai amenințat jurnalist din România

Un jurnalist de investigații acoperă, de-a lungul vieții profesionale, o multitudine de subiecte. Sunt rare cazurile în care un ziarist de investigații se specializează doar într-un domeniu, pentru că, într-o carieră de 30-40 de ani, nu poți să te ocupi doar de Justiție, de exemplu, producând investigații în acest domeniu lună de lună. Desigur, există jurnaliști care au preferințe pentru o zonă sau alta a vieții publice, pentru că în zona respectivă au surse, dar nu sursele definesc un bun ziarist de investigații, ci savoir-faire-ul.

Ei bine, în atipica presă românească a apărut jurnalistul de investigații specializat în plagiate. Este extrem de adevărat că plagiatul este o mare problemă a mediului academic românesc și o formă de impostură care a adus prejudicii importante bugetului de stat. Ani de zile, persoane care și-au obținut titlul de doctor plagiind în lucrările de doctorat au primit sporuri salariale sau au obținut avansări, avansări ce au atras, desigur, și măriri de salariu. Sunt zeci de mii de teze de doctorat elaborate în România după 1990, așadar ai ce răsfoi o viață întreagă. Dar a te specializa numai în plagiatele din tezele de doctorat e ca și cum ai deveni ziaristul numărul unu în verificarea dezinfectanților din spitale și, toată viața, doar asta ai cerceta. Poți să faci o carieră de răsunet doar din asta? Poți, dacă ții morțiș, da’…

Ei bine, presă nu prea mai avem, dar avem un ziarist care, de câțiva ani, nu mai scrie decât despre plagiate. Scrie articole, și le adună în cărți, scrie comunicări științifice, dă interviuri și totul se învârte în jurul anchetelor sale despre plagiate. A și dat câteva lovituri, în acești ani, descoperind impostori academici de răsunet, dar cele mai tari teze de doctorat plagiate i-au scăpat: cea a lui Victor Ponta și cea a Laurei Codruța Kövesi. Se mai întâmplă, nu-i un capăt de țară.

Acest ziarist super-specializat se numește Emilia Șercan și este, în același timp, cel mai atacat și amenințat ziarist din România. Sunt ziariști care scriu despre mafie, sunt ziariști care scriu despre lumea interlopă, alții care scriu despre serviciile de informații. Nici unul nu a fost, în 30 de ani, atât de atacat cum a fost Emilia Șercan, din cauza textelor sale despre plagiate.

Primul atac s-a dat, mișelește, într-o emisiune de-a Eugeniei Vodă. Atunci, realizatoarea a pus întrebări insinuante și subversive despre colaborarea Emiliei Șercan cu Sorin Ovidiu Vântu. Da, este adevărat, Emilia Șercan a plecat de la Evenimentul zilei pentru a se ocupa de investigații la Realitatea TV. Și da, a acceptat un salariu de 8.500 de euro lunar, de la Vântu, dar nu se face să o întrebi așa ceva într-o emisiune de televiziune. Realmente nu se face. E clar că a fost un atac mârșav și „o nedreptate“, așa cum declara ulterior victima. Când ai în platou o persoană atât de importantă, nu-i pui întrebări incomode. Dacă-i pui, e atac.

Câteva luni mai târziu, alt atac mârșav: Emilia Șercan ar fi plagiat în teza de licență. Știrea a apărut pe un site din Sibiu, localitate unde doamna Șercan a și terminat facultatea de jurnalism, în 2003. Inițial, nu s-a putut avea acces la o copie a tezei de licență, articolul apărut în Turnul Sfatului fiind o servită. Clar atac mârșav, venit tomai în apropiere de lansarea unei cărți despre plagiate a autoarei. Ulterior, însă, Adevărul a obținut o copie conformă cu originalul a tezei de licență a doamnei Șercan și a descoperit că 10 din 90 de pagini erau plagiate. Nu e mult, e doar 11,11%. Răspunzând primelor acuzații, înainte ca cineva să-i vadă teza de licență, Emilia Șercan a explicat foarte clar că este o țintă a sistemului, că este atacată pe nedrept, că „un actor statal“ a încercat să-i spargă e-mail-ul, apoi contul de Facebook, că nu-și mai folosește laptop-ul, că hâr, că mâr. Dar era clar că este victima unui atac menit a o face să se oprească din investigațiile despre plagiate.

În fine, sistemul și-a dat arama pe față în aprilie, anul acesta, când Emilia Șercan a primit mesaje de amenințare pe telefon și în mesageria Facebook. În nici o săptămână, autorul amenințărilor a fost identificat și pus sub control judiciar. Era, într-adevăr, un ofițer de Poliție angajat la Academia de Poliție, ai cărei șefi au avut de suferit ca urmare a anchetelor despre plagiate. Poliția Română este incapabilă să descopere mai mult de 1% din autorii apelurilor false la 112, dar pe ăsta l-a dibuit într-o săptămână. Așa, da. Probabil la caz au lucrat niște polițiști care n-au plagiat pe la școală.

E clar că plagiatele sunt cea mai spinoasă problemă a României și că a scrie despre ele este o dovadă de mare curaj. Emilia Șercan este un bun național, o eroină și trebuie protejată. Trebuie ca orice cetățean integru al acestei țări să se facă zid în jurul doamnei și să o apere. Nu este exclus ca sistemul să nu se oprească aici, la astfel de atacuri. Poate, într-o zi, o organizație dubioasă o să inițieze o petiție împotriva doamnei Șercan și o să pună tot felul de lingăi și lingăuți să o semneze. Asta ar depăși orice limită. Aaa, stați, că anul trecut o organizație dubioasă a inițiat o petiție împotriva unui ziarist, iar Emilia Șercan era printre semnatari. Nu cred. Cred că, de fapt, sistemul pe care-l tot pomenește doamna a semnat în numele ei, ca să o compromită. Un ziarist atât de amenințat și de atacat, atât de integru, n-ar îndemna niciodată la reducerea la tăcere a altui ziarist.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bt
romania100

Editoriale
  • Cum a inventat mama lui Liviu Dragnea la ea în sat capotul, umbrela și bulzul geto-dac

    21 mai 2019

    Liviu Dragnea i-a smuls lui Petre Daea ciosvîrta oii de la gură, jucîndu-se cu ministrul Agriculturii de-a Don Quijote. Se vede însă că elevul Dragnea Liviu n-a aprofundat romanul cu […]

  • Să rezolvăm Securitatea!

    21 mai 2019

    Președintele României, Traian Băsescu, a fost securist (sînt documente). Premierul României, Radu Vasile, a fost informator al Securității (a recunoscut-o public fostul președinte Emil Constantinescu). Premierul Theodor Stolojan a lucrat […]

  • Despre ce vorbim?

    21 mai 2019

    Taximetriștii sunt pesediști, la asta se rezumă scandalul Uber. La fel ca pesediștii, ei nu au respect pentru reguli. Sunt mitocani, fac prețuri, conduc mașini mizerabile, la fel cum Liviu […]

  • Sasus captivus

    14 mai 2019

    Dacă C.T. Popescu și Emil Hurezeanu ar fi trăit pe vremea summit-ului de la Maglavit, cînd un cioban mut a purtat convorbiri rodnice cu Dumnezeu, n-am nici o îndoială că […]

  • Mahmurul și-a făcut datoria

    14 mai 2019

    Din denunțurile scoțienilor Walker, Ballantine și Chivas, care au continuat să colaboreze cu ofițerul Traian Băsescu și după ce acesta s-a repatriat de la Anvers, se înțelege că fostul președinte […]

romania100