Mergeți la vot?
a) sigur că merg, e datoria noastră, a tuturor, să mergem la vot. Așa fac de 26 de ani. Dar n-am aflat încă de ce (0 puncte);
b) nu știu, nu m-am hotărît. Aștept să înceapă întîi campania electorală (100 de puncte);
c) filosofic vorbind, vă pot spune doar atît: dacă găleată nu e, nici vot nu e. (1.000 de puncte);
d) poate merg puțin sîmbătă, înainte să plec în oraș. Duminică n-am timp, e ziua mea liberă și sînt foarte ocupat (10.000 de puncte);
e) nici nu mă gîndesc, acum se duc doar fraierii la vot. Eu merg în turul doi, cînd voturile chiar contează (100.000 de puncte);
f) sigur că merg, pentru că eu țin cu democrația, adică să iasă ai noștri și nu ai lor (1.000.000 de puncte);
g) în orașul nostru avem două cimitire și patru morgi. Deci n-are sens să mă duc, sigur va fi coadă foarte mare la urne (10.000.000 de puncte);
h) desigur, cum ar putea altfel toți politrucii să se agațe de funcții fără să pretindă că populația le cere asta? (100.000.000 de puncte);
i) nu merg nicăieri. Am mai multe opțiuni de-a alege cînd iau hîrtie igienică din hypermarket (1.000.000.000 de puncte);
j) întrebați-l pe primar, că la noi, la țară, el le știe pe toate (fără puncte).
Spuneți-ne ce speranțe aveți de la aceste alegeri.
a) sper să-mi vină viza de SUA (1 punct);
b) sper ca întreaga clasă politică să facă ceva după aceste alegeri. De exemplu, să facă pîrnaie (1 punct).






