Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cele mai bune răspunsuri la interviul de angajare ca marinar pe Marea Neagră

Zoom Cele mai bune răspunsuri la interviul de angajare ca marinar pe Marea Neagră

Rusia și NATO și-au încordat mușchii în timpul unor manevre militare. După care, foarte probabil, s-au retras acasă, unde Ben-Gay-ul și vodca mentolată ar trebui să le alunge febra musculară. Între timp, marinarii români rămîn la post.

Cum veți reacționa dacă sîntem atacați de Rusia pe Marea Neagră?
a) dacă Rusia trimite torpiloarele contra noastră, punem și noi la bătaie cîteva baterii și îi primim torpilați gata (0 puncte);
b) dacă Rusia trimite elicoptere de asalt, noi începem să agităm agresiv vîslele și să strigăm cît mai categoric: „Hușșșșș!” (10 puncte);
c) dacă Rusia atacă în plină forță, noi vom apăra litoralul românesc pe linia defensivă Focșani-Namoloasa-Galați (100 de puncte);
d) dacă Rusia atacă cu submarinele, atunci ieșim și noi din port cu ambele fregate și așteptăm calmi o jumătate de oră, pînă cînd avem submersie completă (1.000 de puncte);
e) dacă Rusia vrea să ne atace, atunci cel mai bine ar fi să prevenim atacul săpînd niște tranșee în larg cu lopățelele Lineman (10.000 de puncte);
f) dacă Rusia ne atacă, atunci regretăm că nu ne-am dublat capacitatea de apărare primind în port crucișătorul “Potemkin” (100.000 de puncte).

Unde ați prefera să purtați principala bătălie contra Rusiei?
a) pe un caiet de matematică, jucînd „Vaporașe” (10.000 de punte);
b) pe un server dedicat, jucînd Battle Fleet 2: World War 2 in the Pacific (100.000 de puncte).

Cum ar putea cîștiga România contra Rusiei pe mare?
a) dacă Rusia este descalificată din start pentru că nu folosește exclusiv vase cu aburi (100 de puncte);
b) dacă Rusia ne declară război și uită să ne atace (1.000 de puncte);
c) dacă reușim să importăm un tsunami la mîna a doua de la japonezi (10.000 de puncte);
d) dacă înlocuim ministrul de Război rus cu un politician român (100.000 de puncte).



2 comentarii

  1. #1

    Excelent articol !!!!

  2. #2

    Domnule balan vasile, ce basina lu’ mos craciun stii tu mai mult in sensul luminarii noastre ?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia