Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Cele mai importante filme de văzut în vreme de pandemie

Zoom Cele mai importante filme de văzut în vreme de pandemie

Masca lui Zorro – Povestea eforturilor disperate ale autorităților de-a prinde un idiot care insistă să poarte masca fix pe dos decît trebuie. Inutil să mai spunem, idiotul se crede eroul poveștii. Întîmplător, acțiunea este plasată în America, deși se putea desfășura foarte bine și în România

Omul cu masca de fier – Confruntat cu pandemia, un francez decide să ia cele mai drastice măsuri de precauție anti-COVID-19. Cînd însă pierde cheia, el începe un lobby furibund pentru Revoluția franceză, sperînd ca măcar ghilotina să-l poată scăpa de mască.

Braveheart – Epopeea unui om mînat în luptă de LIBERTATEEE! și de nevoia de a nu purta nimic pe sub mască. Punctul culminant al poveștii este în timpul bătăliei de la Sterling, unde scoțienii își ridică măștile și le arată englezilor bucile obrajilor.

Star Wars – Darth Vader, un negru cu multiple dizabilități, se vede nevoit să explice constant agenților imperiali de ordine care vor să-l amendeze: „Nu respir greu de la COVID, eu am astm, handicapaților!“.

Die Hard – Inspiraționala poveste a unui om care moare în urma infecției cu SARS- CoV-2 pentru că a fost tratat cu Viagra în loc de Remdesivir.

Doctor Jivago – Eforturile disperate ale personalului medical de-a supraviețui în timpul unei pandemii de COMID-17, zis și Ciuma Roșie.

Seven – Prima parte a celebrei serii horror Paișpe, și dacă iese pozitiv o luăm de la capăt cu carantina.

Titanic – Un documentar despre nivelul de prostie guvernamentală în lupta cu pandemia.

12 Years a Slave – Un film despre viața idilică a negrilor americani. E drept, erau sclavi, mai luau și bătaie, dar pe vremea aia nimeni nu îndrăznea să-i oblige să poarte mască, domnule!

Șoimul maltez – Sînteți cu toții sătui de COVID-19. Hai să ne uităm și la ceva despre gripa aviară!

Tăntălăul și Gogomanul – Povestea emoționantă a doi bravi cercetători pe Facebook care descoperă că 1) COVID-19 nu există, de fapt, și că 2) da, oamenii totuși se îmbolnăvesc de COVID-19, dar, de fapt, e vina doctorilor, că le pun chestii ucigașe în medicamente.

Pulp Fiction – MASCĂ, MOTHERFUCKER, DO YOU WEAR IT?

Pe aripile vîntului – Un film despre curaj, speranță și, mai ales, optimism. Întrebată de reporteri dacă numărul de 5.000 de îmbolnăviri reprezintă un record absolut, Scarlett îi îmbărbătează:„Și mîine e o zi!“.

Singur acasă – Kevin, un băiețel responsabil, își umple casa de capcane pentru a se păzi de doi idioți care nu respectă distanțarea socială și vor să se apropie de el fără mască. În final, se dovedește că tot o lopată sănătoasă după ceafă e cea mai bună schemă de tratament pentru asemenea  specimene.

Shogun – Richard Chamberlain ajunge în Japonia și află secretul înfrîngerii pandemiei: să stea tot timpul la o katana distanță și să se spele pe mîini înainte de fiecare seppuku.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

tn
Editoriale
  • Invitație la concert

    20 octombrie 2020

    Scîrbit de mine însumi, par fructul nimănui, M-aș cățăra la noapte hoțeşte în gutui Și poate prin decembre, agonizînd pe-un ram, O să deschid cu cinste al ciorilor bairam. Să […]

  • Pe mîna noastră

    20 octombrie 2020

    Între cei treizeci de maiori, colonei și locotenent-colonei fabricați la uzina ilegală de grade a generalului Oprea figurează procurorul-șef al Uniunii Europene, Laura Codruța Kövesi. Această uimitoare femeie, care a […]

  • Cocalarul războinic s-a retras strategic

    20 octombrie 2020

    Țineți minte cum, pe 31 decembrie, Marcel Vela, un neica-nimeni până atunci, în ochii publicului național, sărea direct la gâtul lui Raed Arafat, începând un război din care, de fapt, […]

  • Epoca neaveniților

    13 octombrie 2020

    ,,Credința zugrăvește icoanele-n biserici” – acest vers eminescian, ce definește puterea izbăvitoare a credinței capabile să înalțe arta mai presus de pensula zugravului, ar trebui scrijelit pe zidurile instituțiilor de […]

  • Zuckerman și românii

    13 octombrie 2020

    America ne iubește. Ne face autostradă și cale ferată de la Marea Neagră la Marea Baltică, ne scoate din ghearele 5G-ului chinezesc, ne rezolvă reactoarele de la Cernavodă. Ne dă […]