În centrul Clujului, la o aruncătură de suliță de statuia lui Matei Corvin, în diagonală față de coada calului, zace restaurantul Chez Michou, cu accent ascuțit pe pește și cu accent grav pe vin. Ce caută un meniu franțuzesc în inima Ardealului și ce căuta neamțu-n Bulgaria sînt întrebări la fel de dificile, așa că ideea e să nu ți le pui.
La o primă uitătură, prezența supei de scoici pe un teritoriu aflat de veacuri sub ocupația slăninei mi s-a părut la fel de riscantă ca desantul parașutiștilor francezi în Mali. Dar localnicii s-au arătat pașnici, așa că am intrat. Ca un ghiocel răsărit în orbita unui dragon comunist, împușcat la Revoluție, cîrciuma a crescut pe scheletul vopsit al vechiului Melody, local cu faimă în epoca în care municipiul Cluj-Napoca îi numea pe unguri „naționalitate conlocuitoare“. Pe dinăuntru arată bine. E aerisit, corect luminat, mobilat franțuzește și conține o bucată de Luvru în fototapet, cît să zici, dacă te întreabă prietena de unde vii beat, că te-ai uitat la Teleenciclopedia.
Surpriza vine de la bucătărie, unde, în condiții aproape conspirative, sînt preparate creme, tartare și rulouri franțuzești ca în Cartierul Latin. Bucătarii sînt supravegheați în permanență de un fost luptător în Legiunea Străină, ca nu cumva să cedeze vreunul tentației de a strecura printre creveți sau prin spumele de fragi un pic de șorici. Cel puțin așa mi-am imaginat eu, după ce am înghițit un cotlet de miel în ierburi de Provence. Era atît de fraged, încît ospătarul trebuie să-l fi plîns cum au plîns mamele din Betleem uciderea pruncilor. Am mai mîncat tartar de somon cu fenicul și castraveți, timp în care, cu ajutorul prietenilor, am golit cîteva sticle de vin românesc rezonabil. Există, desigur, și vinuri franțuzești în acest local clujean, iar prin asta patronii arată la fel de mult curaj ca misionarii creștini ajunși în mijlocul antropofagilor. Chez Michou e un restaurant comme il faut: plăcut, inteligent, decent. De multă vreme Ardealul n-a mai fost confruntat cu atîta avangardă gastronomică și se pune întrebarea: localnicii vor înghiți ideea sau vor cere, ca să le alunece pe gît, o palincă?
Publicat în Cațavencii, nr. 4(82), 2013
