A patra regulă de respectat înaintea plecării pe munte e simplă și nu necesită explicații suplimentare: Dacă în locul unde ne pregătim să mergem se anunță vreme proastă, nu mai plecăm. Contramandăm totul și reportăm tura montană pentru o altă perioadă cu prognoză meteo bună. Situație foarte clară, deci: e albă sau neagră, nimic de comentat în plus – ori vremea se anunță frumoasă și e verde, good to go, ori va fi urîtă și atunci, roșu, stop, rămînem acasă. Tot ce-ar mai fi de spus pe tema asta e ce s-ar putea întîmpla periculos cînd această regulă este ignorată sau prognoza se dovedește greșită și ce-am putea face în astfel de cazuri.
Vremea pe munte e foarte schimbătoare. Din cauza rapidelor modificări ale condițiilor atmosferice, la peste 2.000 de metri altitudine, unde poate fi încă zăpadă chiar și în mijlocul lui august, într-o zi se pot succeda, complet aleatoriu, patru anotimpuri. Pentru moment poate fi senin și însorit, peste cîteva zeci de minute, ceață, și puțin mai tîrziu, după cum arată și se deplasează norii, nu e exclusă o ploaie care să se transforme în grindină. Cam toate fenomenele meteo – ploaie, ceață, vînt, furtună, trăsnet – sînt posibile pericole, cînd ne aflăm pe munte.
Cea mai frecvent întîlnită este ploaia. Dacă începe să plouă, primul lucru pe care-l facem e să îmbrăcăm pelerina împăturită din capacul rucsacului. Următoarea mișcare depinde de locul unde ne aflăm: dacă, de exemplu, mai avem jumătate de oră pînă la refugiu/cabană, întindem pasul și sperăm să ne ude cît mai puțin; dacă sîntem mai departe și/sau urmează în scurt timp să se întunece, trebuie să căutăm cît mai repede un adăpost. Cel mai aproape îl găsim în rucsac (dacă l-am pus în prealabil acolo). Cortul nu se întinde, însă, pe ploaie – vom fi tot timpul cu ochii pe cer, ca să anticipăm cam cînd or să curgă primii stropi –, și va fi instalat, preferabil, pe plan ușor înclinat, ca, în cazul unei ploi torențiale, apa să nu băltească, să se scurgă pe lîngă prelată, ca să nu ne trezim inundați.
Ceața se formează, în special, primăvara și toamna, în cursul dimineții. În caz de ceață deasă, care reduce foarte mult vizibilitatea, la deplasarea pe traseu, ne oprim, ca să nu ne rătăcim, iar la ieșirea matinală din cabană/refugiu/cort, nu plecăm, așteptăm să se risipească. În momentele cu rafale de vînt puternic evităm trecerea prin zone accidentate, pe porțiuni înguste, aproape de prăpastie, sau foarte abrupte. În caz de furtună cu fulgere, nu ne adăpostim sub copaci crescuți singular: pentru că trăsnetul lovește în general obiectele aflate la înălțime, izolate și ude, există mari șanse să fii transformat într-o fracțiune de secundă în KFC.
Deși nu e un fenomen meteorologic, merită să discutăm puțin și despre avalanșă, alt posibil pericol pe munte (ignorat, din păcate, cîteodată, cu urmări tragice, chiar și de alpiniștii cu experiență). Cum se formează avalanșele? Ninsorile succesive de peste iarnă se aștern în straturi de zăpadă de consistență diferită, în funcție de temperatura aerului de la momentul cînd a nins. Frecarea între aceste straturi se reduce treptat, primăvara, pe măsură ce se încălzește, pînă la un echilibru foarte instabil. E suficient un sunet puternic, o vibrație a aerului, ca întreaga masă de zăpadă să se prăbușească în culoarul de avalanșă. Primul care ajunge la tine, nefericitul surprins în calea sa, e un nor de praf de zăpadă care se deplasează cu o viteză de pînă la 18 m/s (comparativ cu zăpada prin rostogolire, care atinge maximum 14 m/s). Ce trebuie să faci foarte repede e să-ți acoperi nasul și gura cu un fular sau o batistă și să respiri prin suprafața textilă care filtrează aerul – altfel, riști să ți se umple plămînii cu praf de zăpadă și să mori înecat (victimele avalanșelor își pierd viața prin înec, sufocare sau în urma traumatismelor grave provocate de lovirea de stînci sau trunchiuri de arbori). Ce poți face apoi, cînd vine imensitatea albă peste tine? Surf pe valurile de zăpadă, adică să încerci să te menții pe cît posibil deasupra torentului, ca să rămîi cît mai la suprafață cînd se termină avalanșa.
Un om poate trăi respirînd sub stratul de zăpadă între ceva mai mult de 30 de minute și aproape trei ore. Cu o singură condiție, necesară și nesuficientă: să sape în jurul său o cavitate cît mai mare, pentru un volum maximum de aer. Ăsta este primul lucru pe care trebuie să-l faci, foarte rapid, imediat ce coborîrea cu muntele de zăpadă în care ai fost antrenat s-a oprit. După cîteva zeci de secunde, timp în care zăpada se compactează sub greutatea straturilor superioare, vei rămîne captiv într-o carceră oarbă cu pereți de densitatea betonului.
Dar lucrurile astea îngrozitoare nu ni se pot întîmpla nouă, oamenilor responsabili care respectă regulile muntelui, pentru că n-am plecat încă de-acasă (și-o să evităm întotdeauna ieșirile pe munte în luna avalanșelor, aprilie). Pînă să plecăm, însă, mai avem timp să povestim, în episodul următor, și despre a cincea și ultima regulă, Anunțarea apropiaților.
(va urma)
1 comentariu