L-am văzut acum cîteva zile pe criticul Nicolae Manolescu la o emisiune TV. Gazda, Rareș Bogdan, l-a drapat în elogii de tip cel mai așa și cel mai pe dincolo din literatura română. Nu e primul, dar ca omul care pretinde că se ține la zi cu ce se mai întîmplă în mass-media, avea aerul fericit că lui i se întîmplă prima oară.
Ăsta e tratamentul de înfrumusețare cu care Rareș Bogdan își pudrează invitații, care nu pot fi decît niște persoane ale excepționalității și ceva în plus de vreme ce au ajuns la emisiunea lui. Rareș Bogdan, mai înțeleg, voia audiență, deși laudele în regim de „cel mai” sînt mai degrabă toxice pentru cel lăudat astfel. Dar tu, invitatul, care te exprimi critic despre alții și îți faci din asta o meserie, ar fi de presupus că-i spui interlocutorului s-o lase mai ușor cu îmbălsămarea ta în viață, fiindcă meseria ta e cea care te împiedică să te lași transformat într-un faraon al criticii literare, cu tine de față. Or N. Manolescu, în loc să-și mai potolească amfitrionul, înflorea la față ca un tînăr poet căruia i se spune că e mare. Cel mai mare! După aceea însă, de parcă elogiile moderatorului n-ar fi fost destul, N. Manolescu a început să se laude singur, ca fost om politic și ca persoană cu relații în lumea politică de azi.
Cînd moderatorul voia să mai schimbe vorba, ca să nu-și piardă audiența, N. Manolescu își vedea netulburat de poveștile lui. Citez din memorie: „Stai, că asta n-a fost nimic! N-o știi pe-aia cu Virgil Măgureanu, cînd eram eu președinte de partid și senator și membru prin comisii parlamentare. Și n-o știi nici pe-aia cînd eram ambasador la UNESCO și a trebuit să mă descurc singur, în cinci minute, fiindcă nu am primit instrucțiuni din Centrală. Și, îți dai seama, m-am descurcat fără instrucțiuni. Dar mai încoace, știi cine l-a dat jos pe Vlad Alexandrescu de la Cultură? Eu și Caramitru; ne-am dus în audiență la premier și l-am făcut praf”. (Ion Caramitru nu se laudă cu această performanță și nici nu vorbește de ea.)
Care era, de fapt, motivul pentru care N. Manolescu își făcea bilanțul influenței sale ca persoană publică? Dorința lui de a demonstra că niște unii îl contestă ca președinte al USR și că, închipuiți-vă, Justiția a început să le dea dreptate. „Ce Justiție e asta?”, s-a mirat dramatic N. Manolescu. Cum Rareș Bogdan n-a știut ce să-i răspundă, mă văd silit să-l lămuresc, deși o fac ca parte. Exact acea Justiție căreia N. Manolescu și adjuncții săi i s-au adresat încercînd să-i ducă de nas pe judecători, folosind autoritatea și ilegalitatea ca argument la tribunal. „Ce Justiție e asta?” Aceeași, dar care a început să se lămurească, încet-încet, că Manolescu & comp. vor s-o păcălească.
