Acum patru ani, Snow White and the Huntsman s-a vrut alternativa dark și gritty a poveștii despre adolescenta care intră în moarte clinică după ce a folosit produse Apple. E de înțeles: 1) o femeie dementă care vrea să-și omoare fiica vitregă pentru că așa îi spune oglinda și 2) un băiat care pricepe că „romantic” înseamnă să mozolească un cadavru în mijlocul pădurii nu erau destul. Mai ales din cauza cenzurii, care nu te lasă să filmezi un eightsome decent cu piticii.
The Hunsman: Winter’s War a fost lansat drept prequel-sequel al originalului, pentru că regulile de marketing spun clar că atragi mai ușor spectatorii dacă le dai impresia că vin la o chestie vag cunoscută. Practic, legătura dintre cele două filme e la fel de strînsă ca între doi veri de-a șaptea spiță din Vaslui, cu mențiunea că verii s-a putea să fie mai apropiați dacă devin șogori.
În fine, regina cea rea din primul film capătă brusc o soră. Care, după niște evenimente traumatice lipsite de prea mult sens, decide brusc că e posedată de spiritul Elsei din Frozen și pleacă de nebună să-și facă o armată, un regat, un frappé cu gheață. Nu vă întrebați de ce are nevoie de armată o gagică perfect capabilă să înghețe Sahara. Vă explică filmul: pentru că armata aia învinge regate, fură copiii regatelor și îi antrenează să devină viitorii soldați ai Elsei demente. Care se numesc Vînători. Probabil că, între campanii, Elsa își pune mustața blondă și îl cheamă pe general în cortul ei, să se joace de-a Ștefan cel Mare și starostele Căliman de la Vînătorii Neamului. Altă explicație nu există.
Și, dacă tot e regat de gheață și traumele au învățat-o pe Elsa cea dementă că dragostea e nașpa, toată lumea are interdicție la iubit. Deci cînd Vînătorul Thor (Chris Hemsworth) și Merida din Brave (Jessica Chastain) ajung maturi și cu chef, el e alungat și ea omorîtă. Sau, mă rog, așa vede el. Nu țipați Spoiler! – nimeni nu mai crede în personaje principale moarte în prima jumătate de oră a filmului.
Șapte ani mai tîrziu, filmul începe partea de sequel cu „Vînătorule, eu sînt prințul lui Albă-ca-Zăpada și te rog să găsești oglinda aia magică pe care o folosea maștera. Ai grijă să nu pună gheara pe ea Elsa cea dementă, că ne cucerește și pe noi”.
Fără să ridice ștacheta prea sus, filmul continuă decent din punctul ăsta. Fiind linear, nu se mai împiedică în intrigi ridicole și artificii, ci merge cinstit pe mixul banal de bătaie – dwarfi care teoretic spun chestii hazlii – iar bătaie – iar twist – iar bătaie – iar ceva hazliu – iar mega-twist pe care îl bănuia toată lumea – bătaie de final – mor tragic niște personaje – toată lumea iese afară să fie fericită.
Dacă un scenarist bun ar fi simplificat intriga și ar fi renunțat elegant la toată narațiunea complet inutilă din debut, Războiul Iernii ar fi fost un film digerabil. Echivalentul unui action-RPG de duzină (poveste subțire, grafică impresionantă, bătaie în ură), adică fix cît trebuie ca să umple două ore fără să plictisească. Probabil că spectatorii ar fi fost mai dispuși să treacă peste personajele CGI care arată frumos, dar se mișcă la standardele de la începutul anilor 2000, peste dialogurile terne și, mai ales, peste accentul atroce al Vînătorului. Chris Hemsworth suferă grav de sindromul prune în gură și Winter’s War e probabil primul film neporno în care actorul aude de la regizor: “Întîi înghite și după aia zi replica!”.
The Huntsman: Winter’s War. R.: Cedric Nicolas-Troyan. Cu: Chris Hemsworth, Jessica Chastain, Charlize Theron.
