Take Ionescu a murit la Roma, intoxicat cu stridii și amețit cu șampanie, într-un fel care-i rezumă existența: cosmopolit, rafinat și aventuros. A fost un om politic de sclipire, inteligent și fin, cu un destin proiectat pentru glorie, dar umbrit de existența mamutului național I.I.C. Brătianu.
S-a născut în 1858, la Ploiești, în familia unui negustor de grîne a cărui prosperitate ducea o luptă aprigă cu seceta și cu lăcustele. Epidemia de holeră din 1863 contractă piața consumatorilor de pîine prahoveni, așa că micul Take o ia din loc cu tot cu familie și își începe studiile la București. Școala a fost ocazia pe care o aștepta. Take și-a uimit profesorii de la primele silabisiri și pînă la bacalaureat, pe care l-a trecut cu doi ani mai devreme. A urmat apoi studii de drept la Paris, locuind șase ani în Cartierul Latin, citindu-i în foileton pe Flaubert, Zola, Turgheniev și Maupassant, privind pînzele impresioniștilor și comentînd pierderea Alsaciei la un pahar de kir royal.
Studentul Take a arătat o inteligență și o sîrguință văzute rar în rîndul fiilor de boier. Chiar dacă nopțile de studiu nu se limitau la carte și prelungeau învățătura la casele cu felinar, doctoratul lui în drept a încîntat comisia de la Sorbona, care i-a acordat mențiunea Magna cum laude.
Franța i-a dat lui Take Ionescu nu numai ocazia de a urca cu un cap peste egalii lui, ci și o nevastă. La un concert de binefacere, Bessie Richards „de Londres” l-a privit așa cum privesc pisoii orfani care-și caută stăpîn. Era mai blondă ca grînele de la Ploiești și avea pielea mai albă ca laptele de oaie. Take a reverberat la culori și a luat-o imediat în calcul, fără să-i pese că fata n-avea nici sînge albastru, nici fabrici și nici moșii. A fost o alegere bună, avînd în vedere că Bessie a fost singura soție de politician român care și-a păstrat, pînă la moarte, o siluetă decentă.
Se povestește că în casa lui Take Ionescu din București, renovată de arhitectul Louis Blanc, parterul era invadat de mahalagii, magnați, diplomați străini, văduve, orfani, mitropoliți și matroane care forfoteau în așteptare, în timp ce etajul plutea într-o atmosferă britanică. Bessie, înconjurată de englezoaice și de cîini, sorbea ceaiul și comenta discuțiile din Camera Lorzilor. Sus era Occidentul, iar jos, Orientul.
