Mare lucru e un premiu la casa omului. Dacă ai premiu, eşti mai ţanţoş, mai dîrz, mai sigur pe tine. Da’ dacă n-ai premiu, măcar unu’ de sămînţă, ar trebui să te ascunzi ruşinat în gaură de şarpe. De aia, nici nu-i de mirare că prima îndatorire a unei fundaţii, organizaţii, găşti sau a unui grupuleţ e să dea premii. Cam aşa au stat lucrurile şi cu ultima ediţie a festivalului „Bucureşti Mon Amour“, deschis – cum se putea altfel? – cu nişte premii serioase.
Nu mai rîdeţi, la secţiunea literară distincţiile au fost onorabile. Dumitru Radu Popescu, Ion Simuţ şi Bogdan Creţu sînt cel puţin nume credibile. La fel de credibil e şi Vladimir Epstein, numai că explicaţia ne-a cufundat în beznă: „Îngerului lucid cu cartea în mîini (care a pus pe picioare Tîrgul de carte Gaudeamus)“. Şi gata cu literatura. A venit rîndul vedetelor media. Aici a fost bătaia peştelui. Citez, ca să nu fiu acuzat de interpretare răutăcistă a realităţii: Mihai Gâdea – „un real şi temut spadasin al lucidităţii jurnalistice“, Radu Tudor – „o armură medievală în mlaştina corupţiei politice“, Dana Grecu, Oana Stancu, Răzvan Dumitrescu – „doctor al logicii şi al semeţiei politice“, Alessandra Stoicescu, Adrian Ursu – „un calm şi splendid provocator al conştiinţelor vinovate“ – toţi au fost premiaţi de revista Contemporanul.
Colac peste pupăză, „premiile […] au fost înmînate de seniorii jurnalismului postdecembrist Cornel Nistorescu şi Sorin Roşca Stănescu“…
Cînd premiile vorbesc, şi articolul ăsta trebuie să-şi închidă gura.
Publicat în Cațavencii, nr. 43, 31 octombrie – 6 noiembrie 2012
