Marcel Ciolacu reformează PSD-ul. Ca și PNL, după ce a plâns de emoție că a câștigat alegerile, PSD a trecut la execuții pe motiv că mulți lideri din teritoriu au pierdut alegerile.
A plecat Marian Oprișan. Dar a plecat cât să-i spună mamei să nu-l aștepte la cină în următorii patru ani pentru că are o treabă la București, va fi parlamentar. La fel se întâmplă cu Gabriela Firea, la fel se va întâmpla cu mulți epurați.
Bâlciul schimbării la față a PSD după o campanie victorioasă, totuși o victorie în urma căreia Ciolacu vrea să dea impresia poporului că a înțeles mesajul, că trebuie să facă schimbarea, că vine cu sânge proaspăt. Sângele e proaspăt însă doar în sensul în care a lăsat Dragnea multe pungi cu sânge al cărui termen de valabilitate e sfârșitul lumii. Mă gândesc aici la un Paul Stănescu, la marele Dumitru Buzatu sau la prăbușitul Mihai Tudose, dar și la născuții bătrâni în politică, așa cum e Claudiu Manda, soțul soției de la Craiova. Ei sunt viitorul așadar, în aceeași măsură în care e și Ciolacu.
Dar asta chiar că e mai puțin important. Dincolo de abureala „reformistă“ care bântuie la fel de eficient ca aloe vera politica din când în când, amuzant mi se pare Ciolacu cel rău. Acest Ciolacu nou care pune piciorul în prag, care taie în cărniță vie de baron. Probabil nu-i vom mai vedea pe listele pentru Parlament pe Ciordache și pe Nicolicea, dar asta nu neapărat pentru că i-a executat cineva, ci pentru că s-au uscat și au căzut singuri din arborele puterii pesediste.
Miza lui Ciolacu cel rău este aceea de a fi mai credibil decât Orban cel competent. PSD și PNL se încordează unul în fața altuia cu două caricaturi la fel de autentice ca victoriile lor de la locale.
