Cine vrea să afle ce e cu suprarealismul de la noi și din lumea largă e musai să citească Brauner: Pictorul clarvăzător. Valentina Iancu e miraculos de bine documentată și despre suprarealism, dar și despre celelalte noi direcții din arta și literatura secolului 20, încît îți vine să crezi că știe și ce număr aveau la pantofi corifeii suprarealismului, nu numai ce pictau, scriau și discutau între ei. Cei mai mulți par niște apucați, cu temperamente demonstrative atît de aprinse, că dacă nu se înțeleg din cuvinte sar la bătaie.
În timpul unui asemenea conflict în apartamentul-atelier din Montparnasse al unuia dintre ei, un poet spaniol focos, Victor Brauner, personajul principal al romanului, ajunge victima colaterală a unui conflict spontan. Pictorul își pierde un ochi, lovit de paharul aruncat cu furie dialectică de unul dintre ceilalți suprarealiști spanioli asupra unuia cu care polemiza. André Breton, șeful tuturor suprarealiștilor, s-a nimerit acolo, dar în loc să cheme Salvarea, poetul s-a cocoțat pe o masă de unde a început să laude geniul suprarealist al lui Brauner, care într-un tablou avusese viziunea că s-ar fi metamorfozat în ciclop. Brauner se dusese la Paris, capitala modernismului, cu cele mai mari speranțe, în timp ce Harry, fratele lui compozitor și folclorist, nu se lăsa dus din țară, deși folclorul ajunsese pe mîna legionarilor, antisemiți declarați, care făceau politică cu pistolul și cu bîta. Deocamdată, pictorul se alesese la Paris cu un ochi de sticlă. Pentru această biografie romanțată, Valentina Iancu, aflată la prima ei experiență ca prozatoare, altminteri critic de artă și curator, și-a ales un personaj cum nu se poate mai complicat și o perioadă istorică din greu accidentată.
Victor Brauner provenea dintr-o familie de evrei cu mulți copii din Piatra Neamț. Părinții lui căutau în spiritism vindecarea de durerea pierderii unui copil născut mort. Viitorul pictor se joacă cu tabla de spiritism, spre iritarea tatălui care-i interzice să se mai apropie de ea. Spiritismul era la modă în toată lumea; cel mai cunoscut spiritst de la noi era Bogdan Petriceicu Hasdeu, neconsolat de pierderea fiicei sale Iulia, căreia îi ridică un mausoleau bizar. Vizitatorii o puteau privi acolo pe fiica savantului, în sicriul ei de sticlă. Cînd viața împinge familia Brauner la Cîmpina, Victor se duce des, aproape zilnic, să se uite la adolescenta mumificată, care-și pierduse vîrsta. Acolo desenează el tot ce vede înăuntru. De fapt, desenul era singurul lucru la care se pricepea pe atunci Victor Brauner. Nu-i plăcea școala și, în loc să se ducă afară să se joace cu copiii, prefera să piardă vremea în pat, moțăind sau uitîndu-se în tavan. La București, constată biografa, suprarealismul îi aduce marea revelație tînărului Brauner. Chiar dacă nu e un expansiv, chiar dimpotrivă, Victor se împrietenește cu suprarealiștii, ia parte la discuțiile lor de la Lăptăria lui Enache, al cărei patron e tatăl poetului Stephan Roll.
Urmărind complicatul drum prin viață și prin artă al personajului său, Valentina Iacu îi readuce la viață în pagini minunate pe suprarealiștii din România și pe cei de aiurea. Rafinatul Maxy, cel care-și cheltuiește averea ajutîndu-i pe numeroșii săi protejați să-și deschidă expoziții care au vizitatori, dar nu și cumpărători, exasperatul Roll, insistentul și pateticul Geo Bogza, cel amator de scandaluri publice, colecționarul Sașa Pană, genialul Ilarie Voronca, Tristan Tzara care, de pe urma dadaismului, a intrat în rolul de mare preot al noilor curente, la concurență cu André Breton, toți aceștia și mulți alții combat cu aprindere în romanul Valentinei Iancu.
Cartea care începe ca un roman biografic devine treptat o frescă în care lumea artistică a moderniștilor europeni, atmosfera apăsătoare din România și de pe întregul continent lovit de extremismele politice și de cele două războaie din prima jumătate a secolului trecut, dar mai ales viața pictorului clarvăzător Victor Brauner găsesc în Valentina Iancu un decriptor sensibil, înzestrat cu o inteligență analitică scăpărătoare.
Valentina Iancu, Brauner. Pictorul clarvăzător, Editura Polirom, 2024.
1.463 de vizualizări
Da! Abia aștept să o citesc! Ce oameni, ce epoca! De la Brauner am ajuns la Voronca (i-a ilustrat o carte, la fel ca Maxy, Brâncuși (!!!) și Chagal (!!!)). Recunosc spre marea mea rușine că l-am citit doar pe Voronca și pe Urmuz (toată, din păcate mica, opera, din cauza tragicului sfârșit). Și iertare pt abuzul de semne de exclamație.